Horia Rusu, un nemuritor

Un studiu al Fundaţiei Horia Rusu arăta că 91% din români cred că statul ar trebui să asigure un job pentru toţi cei care doresc să muncească, 93% - că statul trebuie să controleze preţurile, 97% - să asigure servicii de sănătate pentru cei bolnavi,  99% - să asigure un standard decent de viaţă pentru cei în vârstă, iar 90% - să asigure o locuinţă decentă pentru cei care nu-şi permit una. 

Haideţi să limpezim această chestiune, pe baza a ceea ce spunea, în urmă cu un secol, celebrul economist austriac Ludwig von Mises. Concepţia liberală a vieţii sociale a creat sistemul economic întemeiat pe diviziunea muncii. Expresia cea mai evidentă a economiei de schimb este aşezarea orăşenească, ce e cu putinţă numai într-o astfel de economie.

În oraşe, doctrina liberală a fost dezvoltată într-un sistem închegat şi în ele a găsit cei mai mulţi susţinători. Dar pe măsură ce bogăţia creştea mai mult şi mai repede şi cu cât creştea, în consecinţă, numărul de imigranţi de la sate către oraşe, cu atât mai puternice deveneau atacurile pe care liberalismul le suferea din partea principiului violenţei.

Populaţia venită de la ţară îşi găseşte curând locul în viaţa urbană şi adoptă repede la exterior maniere şi purtări orăşeneşti, dar rămâne vreme îndelungată străină de gândirea civică. O filosofie socială nu poate fi la fel de uşor însuşită ca o haină nouă. Trebuie câştigată, şi anume câştigată cu efortul gândirii.

Astfel, găsim tot mereu în istorie că epoci de creştere puternic progresivă a lumii de gândire liberală, când bogăţia se înmulţeşte o dată cu dezvoltarea diviziunii muncii, alternează cu epoci în care principiul violenţei încearcă să câştige supremaţia - în care bogăţia descreşte, pentru că diviziunea muncii decade. Creşterea oraşelor şi a vieţii urbane a fost prea rapidă; a fost mai mult extensivă decât intensivă. Noii locuitori ai oraşelor au devenit cetăţeni în mod superficial, dar nu şi în modul de gândire. Astfel, odată cu înmulţirea lor, sentimentul civic a intrat în declin. De stânca aceasta s-au sfărâmat toate epocile culturale animate de spiritul burghez al liberalismului; tot de stânca aceasta pare că se va sfărâma şi propria noastră cultură burgheză, cea mai minunată din tot cursul istoriei. Mai ameninţători decât barbarii care asaltaseră zidurile cetăţii din afară sunt cetăţenii neasimilaţi dinlăuntru - aceia care sunt citadini numai ca aspect, dar nu şi ca gândire.

În 1922, când a apărut prima ediţie a lucrării lui Mises din care am extras rândurile de mai sus ("Socialismul. O analiză economică şi sociologică"), 80% din români locuiau în mediul rural şi doar 20% în cel urban. Au urmat anii de migraţie forţată sat-oraş, din vremea comunismului, şi raportul a devenit de 55% la 45% în favoarea mediului urban.

Dar ce folos, dacă 80% din români sunt atraşi tot de cei cu viziune intervenţionistă de stânga? După cum spuneam într-un articol de opinie anterior, eternul şi fascinantul PSD le-a permis unora - prin prezenţa masivă în Parlament din ultimele trei decenii  - să se declare ca fiind de dreapta. Cu alte cuvinte, liberalismul din România e doar antipesedism. Şi de aceea nu e capabil să schimbe destinul ţării.

Partidele de la noi nu funcționează pe baza unor doctrine, politice și economice. Ele se prevalează de faptul că România e un stat social, indiferent că se autointitulează ca fiind de stânga sau de dreapta.

Iată de ce nu se poate discuta nici de doctrine, nici de partide, ci doar de grupuri de interese. Fiindcă aceia ce își zic politicieni enunță la unison că România este un stat social. Afirmă că doresc să pună în aplicare această prevedere constituțională, care le permite să facă hazard moral și selecție adversă ca să-și poată satisface interesele.

La noi nu se bat în alegeri liberalii cu socialişti, ci, în cele mai multe cazuri, partidele cu rădăcină comună în FSN. Fac această afirmaţie cu riscul de a mi se atrage atenţia că în Parlament au intrat nişte partide noi. Da, însă acestea nu pot fi considerate ca reprezentând o “ofertă” nouă, deoarece funcţionăm tot pe vechea paradigmă fesenistă.

În fine, un critic literar remarca la un moment dat că România are mai mult o literatură a sărăciei. Şi continuând spusele lui se observă că scriitorii sărăciei, de la Ioan Slavici, la Liviu Rebreanu şi Marin Preda, şi-au ales personajele din lumea satului. Deci cu cât populaţia e mai disipată într-o multitudine de comune ce au fost făcute oraşe la apelul bocancilor, în loc să fie concentrată în metropole de mărimea Bucureştiului, cu atât productivitatea şi competitivitatea sunt mai reduse.

Asta pentru că investitorii sunt atraşi de pieţele mari, unde îşi pot plasa uşor mărfurile şi îşi pot alege forţa de muncă. Lucru deosebit de important, fiindcă - aşa cum spunea Johann Norberg -  singura şansă a celor săraci este piaţa liberă, doar acolo îşi pot vinde forţa de muncă. Deci, piaţa, nu redistribuirea, pentru că aceasta din urmă nu poate să ne facă pe toţi bogaţi.

Iar faptul că majoritatea votanţilor sunt orăşeni numai ca aspect, nu şi ca gândire, după cum afirma Mises ne dăm seama de asta după agresivitatea afişată de ei, după marşurile cu sloganuri gen „Nu ne vindem ţara” sau „IMGB face ordine”. Pentru aceşti oameni nu e mai de preţ să aibă o piaţă liberă unde să-şi poată vinde forţa de muncă ori să înceapă o afacere, ci să fie conduşi de bărbaţi cu atitudine militărească. Nu întâmplător, România are cei mai mulţi susţinători ai stângii dintre statele din regiune care au aderat la Uniunea Europeană. Explicaţia e dată de populaţia rurală numeroasă, dar mai ales de cei care sunt citadini numai ca aspect, nu şi ca mentalitate.

N-aş vrea să închei însă acest text pe un ton trist, ci dându-i cuvântul unuia dintre puţinii liberali autentici din România: Horia Rusu.

El spunea că Theodor Stolojan este singurul care a reuşit să dea o explicaţie conceptului de social-liberalism, ca fiind "economie de piaţă cu menţinerea rolului regulator al statului".

„Eu ştiam că liberalii regulează statul şi nu invers", a adăugat Rusu.

Şi mai am două celebre de la el:

“Există bere şi bere fără alcool, există cafea şi cafea fără cofeină, există ţigări şi ţigări lights, există flori şi flori din plastic, există femei şi femei gonflabile, există liberalism şi social liberalism. Eu beau cafea adevărată, fumez ţigări, ofer flori, iubesc femei şi sunt liberal”.

"Beneficiem, într-adevăr, din`89 încoace de libertate de expresie. Libertatea de expresie însă fără libertatea economică e ca dragostea fără sex.” 

Horia Rusu, un nemuritor!