Inutilele declaraţii de avere

6.627.385 declaraţii de avere şi de interese există în acest moment pe site-ul controversatei, eu aş spune inutilei, ANI. Dacă ai o zi liberă, în care Facebook-ul nu-ţi oferă satisfacţie prea mare ori canicula nu te lasă să ieşi din casă, te poţi distra copios studiind peticele de hârtie completate de câteva categorii profesionale sau mai puţin profesioniste. Vei găsi acolo averi fabuloase strânse din nunţi şi botezuri. Sau moşteniri cum numai în filme ne este dat să vedem. Ori generozitatea întruchipată în împrumuturi cu multe zerouri, oferite fără dobândă, evident. Proprietăţi închiriate pe sume care i-ar face invidioşi pe deţinătorii de ranch-uri în zone de prestigiu. Iar lista poate continua cu achiziţii chilipir - cum numai în politică poţi întâlni. Nu lipsesc nici colecţionarii de tablouri sau deţinătorii unor adevărate parcuri auto sau bijuterii de mare valoare.

Nu mi-am propus să fac un sumar al averilor celor care - conform legislaţiei - trebuie să şi le declare. Însă mi-am propus să mă întreb la ce folosesc aceste declaraţii de avere. Cele de interese au mai fost luate la puricat, iar unii au plătit conflictul. De cele mai multe ori, însă, ANI s-a întors de la judecată cu coada-ntre picioare.

Revin însă la declaraţiile de avere. Care este scopul depunerii acestor declaraţii, exceptând cantitatea de informaţii exploatată de presă? Există undeva în ţara asta cu 1,4 milioane de bugetari şi alte câteva sute de mii de altfel de angajaţi plătiţi tot de către stat vreo instituţie care să se uite pe aceste declaraţii şi să întrebe: „Domnule X, ai încasat în anul precedent 100.000 de euro, dar achiziţiile, depozitele, cheltuielile, împrumuturile dvs. sunt de 200.000 de euro. Şi nu aveai în declaraţia precedentă 100.00 de euro, care să justifice shopping-ul. De unde ai banii? Şi mai ales ce impozite şi taxe ai achitat?”. Şi evident că acestea sunt doar o parte dintre întrebări. Pentru că, în unele declaraţii de avere, spălarea de bani se vede cu ochiul liber. La fel şi evaziunea fiscală sau aşteptarea unor foloase necuvenite prin oferirea de împrumuturi fictive, care evident că nu pot fi justificate.

Se pot face multe discuţii pe marginea acestui subiect. Fondul rămâne însă. De ce nu se vrea ca aceste declaraţii de avere să fie ceea ce s-a spus înainte de a fi implementat proiectul: calea prin care să se elimine corupţia de orice fel din clasa politică sau din instituţiile statului? De ce au ajuns aceste declaraţii de avere un soi de „să ne batem în averi”? O citez pe doamna fost ofiţer SRI, actual judecător şi candidat la CSM: „Puteam să nu declar această avere”. Sigur că puteaţi, doamnă! Nu conta că aţi fi încălcat legea. Oricum nu ar fi verificat cineva. Nici dacă v-aţi declarat averea, nici dacă aţi dobândit-o în mod legal.