La masă cu teroriștii

Marți, teroriștii au atacat Bruxelles-ul. Eram în emisie, la Antena 3. Breaking-news toată ora. Venea informație după informație. Au fost două explozii, la aeroport. Apoi a treia, la metrou. Aveam inima strânsă. Erau scările de metrou pe care mă aflam în urmă cu doar câteva zile. Am ieșit din emisie așteptând să bubuie iar. Am adunat rapid un bagaj și am fugit spre aeroport. Fugeam spre Bruxelles-ul din care alții fugeau. Am aterizat pe Charleroi unde era o liniște de-ți pocneau urechile. Și o tensiune pe care o citeai în orice privire. Am pornit spre oraș. Tot mai puțini oameni în mașini, pe străzi. Și aceeași liniște, spartă acum doar de sire-nele poliției. Liniștea s-a transformat ușor-ușor în revoltă. Pe cât se aflau mai multe informații, pe atât erau mai multe întrebări. Păi cum să ai tu atâtea date despre atacatori și să îi lași liberi pe străzi să ucidă în voie?Am ajuns în fața casei teroristului Salah Abdeslam, cel care a coordonat atacurile de la Paris și e implicat și în cele de la Bruxelles. O stradă normală. Cu case curate, îngrijite, cu oameni muncitori, cu copii. Încă erau urmele descinde-rilor poliției. Trecuse doar o săptămână de când îl prinseseră. Așadar, nu numai că nu obținu-seră nimic de la el, nici despre restul rețelei nu înțelegeau nimic. Orele și zilele trec. Joi noapte sirenele iar sună. Fugim în cartie-rul teroriștilor. În casa în care se aflaseră înaintea atacurilor. Multă poliție, multă agitație. Multe rețineri. Și apoi iar liniște. În ultima zi petrecută în Bruxelles, mă așez la o masă în Place de la Bourse. Mă uit la oameni. Încă se privesc cu grijă. La masa de lângă mine sunt doi tineri. Pot fi niște oameni minunați sau niște teroriști fără de suflet. Iar ei, teroriștii, asta vor să ne facă. Să ajungem ca teama să ne mănânce sufletele, să ajungem să ne privim între noi cu frică și suspiciune. Oricât de greu ar fi, nu trebuie să ne lăsăm pradă terorii. Da, ei pot ataca oricând și oriunde. Da, ei, liderii noștri, nu par a fi pregă-tiți să ne apere. Dar noi, oame-nii, putem să continuăm să avem încredere unii în alții. Pentru că doar uniți suntem greu de învins.