x close

Lacrimi de poet

0
Autor: Florin Condurateanu 02 Mai 2018 - 07:33
Lacrimi de poet


Chiar în uniformă de elev scânteia cu idei neaşteptate, curgeau poeziile din el, din liceanul de la “Zoia Kosmodemianskaia”, şcoala celebră cu numele sovietizat de la Grădina Icoanei. Îl îndrăgeau toţi profesorii, îl simpatizau elevele căci Şcoala Centrală  era un liceu mai mult de fete, băieţii - câţiva. Cel descris mai sus era Adrian Păunescu, liceanul sclipitor Adrian Păunescu. Într-o dimineaţă, a bătut la uşa directoarei, profesoară de legendă: “Ştiu că va trebui să mă daţi afară din liceu, am venit să vă anunţ că azi noapte pe tata, învăţătorul Costică Păunescu, l-a arestat securitatea pentru vederile lui liberale”. Împietrită de uimire, dar şi de părere de rău, directoarea îşi freca fruntea: “Adriane, Adriane!”. Poetul continuă povestirea: “A oftat şi mi-a zis să vin peste două zile. M-am prezentat şi doamna directoare mi-a spus să închid bine uşa şi a rostit cuvintele pe care nu le voi uita niciodată: «Adriane, m-am sfătuit cu mai mulţi profesori şi ne-am hotărât să te păstrăm în liceu pe riscul nostru, am strâns ceva bani de la noi şi uite, ţi-am cumpărat o cartelă la cantină»”. Lacrimile se prelingeau pe obrazul Poetului, se împleteau apoi cu barba căruntă, totul în direct în emisiunea mea de la Antena 1. Peste ani şi ani s-a abătut furtuna peste soarta lui Adrian Păunescu, stârnise invidii, alarme că devenise prea popular şi grangurii comunişti l-au dat afară de la Flacăra, i-au desfiinţat Cenaclul, nu mai avea unde să scrie articole şi versuri. Demoralizat până la măduva osului, s-a hotărât să se sinucidă, să plece cu maşina în miez de noapte, să iasă din Bucureşti, să închidă ochii, să ia mâinile de pe volan şi un pom sau un stâlp să-i încheie drumul prin viaţă. A aşteptat să adoarmă toată familia şi a ieşit pe poartă, gata să urce în maşina spre moarte. A simţit ceva că-i atinge piciorul, un câine jigărit, cu blana roasă îi cerşea o mângâiere. Totul s-a răsucit în mintea şi sufletul lui Păunescu: “eu plec spre moarte şi un suflet e mai necăjit ca mine cerându-mi o mângâiere”. A băgat câinele în curte, a renunţat la sinucidere şi 2 ani a îndrăgit teribil căţelul. A început să-i meargă iarăşi bine, avea succes cu poeziile, cu ziaristica, cu televiziunile. Şi atunci, aşa cum venise de niciunde, câinele a dispărut spre niciunde. Batista Poetului s-a udat de lacrimi în emisiunea mea de la televiziune.


Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Pe 7 iunie, Jurnalul împlineşte 25 de ani. Spune-ţi povestea şi te premiem!
Serviciul de email marketing furnizat de