Lipsa de încredere încetinește plățile în economie

Am văzut mai de mult un film în care actorul care-l interpreta pe Stalin spunea că Hitler a pierdut războiul pentru că a oferit prea multă certitudine.

Mergând pe această logică, ar însemna că dacă induci nesiguranță poți să domini societatea și să câștigi bătăliile. Dar nu-i așa, pentru că regimul lui Stalin - cu toate modificările aduse de Hrușciov și Brejnev - s-a dezintegrat și el, deși a „operat” cu maximum de incertitudine.

De unde rezultă că ordinea și dezordinea în exces duc la același rezultat. Și atunci e inteligent să ordonezi legislativ ce se poate, și să lași piața să „lege” restul.

Acum e clar, Hitler a pierdut al doilea mare război al secolui trecut, iar urmașii lui Stalin - Războiul Rece, pentru că n-au acceptat reglajul natural al pieței. Precedentele nu opresc însă Comisia Europeană să reglementeze orice pentru a scoate piețele din joc.

E normal ca și modelele matematice realizate de econometriști să fie pe gustul birocraților de la Bruxelles, fiindcă ele sunt expresia unei încercări de ordonare. Chiar dacă astfel nu se ține cont de volatilitatea naturală a sistemului, de evenimentele considerate iraționale și de faptul că matematica e reductivă, ceea ce provoacă dezastre.

Cu precizarea că rațional e ceea ce înțelegi, irrational - ceea ce nu, dar nu înseamnă că iraționalul nu are o explicație, ci doar că lipsește puterea de înțelegere...

Continuând discuția despre ordine și dezordine în exces se vede că ambele duc la disoluția responsabilității. În primul caz, sistemul are impresia că nu mai trebuie să-și asume răspunderea, în cel de-al doilea, frica îi oprește pe cei din aparatul de conducere să și-o asume.

Încet-încet, ajungem cu discuția și la România, unde se observă că orice domeniu se confruntă cu o mare încetineală a plăților. Care să fie cauza? Incertitudinea. Precum nu îndrăzneau cei care-l slujeau pe Stalin să-și asume răspunderea, pentru că el cultiva o stare permanentă de nesiguranța, și actorii noștri economici sunt semiparalizați și încearcă să-și conserve starea.

Deși în condiții de piață, în care indivizii și întreprinderile mici și mijlocii își manifestă dinamismul, această situație ar fi anormală. Dar iată de ce nu suntem o economie de piață și cât de bine se observă că autoritățile au dat doar impresia că ar putea avea piețe, ca să-i păcălească pe cei care ne-au integrat în NATO și UE.

Societatea românească era bolnavă înainte de COVID-19, și principala problemă e că guvernele n-au avut o politică economică, prin asta înțelegând că ar fi trebuit să gândească și să acționeze în termeni de stimulare a ofertei și a productivității, nu să paseze chestiunea politicilor fiscal-monetare, care reprimă cererea agregată.

Iar lipsa unui plan de guvernare îi face pe agenții economici să se mărginească la a-și conserva lichiditatea, ca urmare a incertitudinii.