Luaţi şi inflaţia cu duba

Inflaţia e la minim istoric, economistul-şef al BCR spune că o vede mai jos, BNR îşi revizuieşte în scădere prognoza şi analiştii discută de reducerea dobânzii cheie. Iată nişte veşti bune, dar, din păcate, evoluţia inflaţiei trădează o economie inertă. Sau, mai bine zis, economia la vedere e îngheţată, deoarece alinierea inflaţiei la consumator cu deflatorul PIB - indicele care relevă evoluţia preţurilor şi implicit a performanţei din întreaga economie - s-a realizat prin migrarea unei părţi a consumatorilor “la negru”. Şi e posibil ca aceia care s-au refugia acolo să fi fost reprezentativi pentru stabilirea inflaţiei. Acum ei cumpără oul cu 50 de bani din economia informală şi i-au lăsat pe cei cu card de credit să-l achiziţioneze de la hipermarket cu un leu. E greu de spus dacă aceştia din urmă nu vor ajunge, în final, pe lista Biroului de Credit. Însă e posibil ca până atunci să-şi dea seama că dacă trag cash-ul de pe card, cu toate costurile implicate, tot cumpără mai ieftin din economia subterană. Sigur că ceea ce achiziţionează ei cu cardul ar trebui să coste 60 de bani. Dacă plătesc un leu, taxele sunt de vină, şi iată de ce trebui să se relaxeze fiscalitatea.

Aşadar inflaţia e mai mică decât anticipează banca centrală deoarece consumul virează în sfera neînregistrată şi se răceşte secvenţa economică. Fapt probat de scăderea consumului de energie. Dar cu toate acestea PIB-ul creşte semnificativ datorită fondurilor europene, care ecranează realitatea. Şi aşa se face că România înregistrează o creştere economică similară cu a Poloniei, care consumă mai mult gaz, deşi are o economie mai puţin energofagă. Conjunctura absolut hilară e evidenţiată şi de faptul că deşi consumul din economia formală scade, economia creşte. Dacă n-ar exista deloc, probabil că PIB-ul s-ar majora mai mult.

Ceea ce trebui precizat totuşi e că deşi inflaţia a scăzut, ajungând la minin, tot mare rămâne, deoarece din ce în ce mai multe state UE se confruntă cu deflaţia. Noi nu prea putem să fim într-o astfel de situaţie fiindcă nu avem ofertă de bunuri şi servicii, se gestionează cu politica monetară în locul celei structurale şi deşi consumăm din ce în ce în ce mai puţină energie o tot scumpim...

Iar într-un asemenea context degeaba ai o creştere economică semnificativă dacă nu e lichidă şi statul nu-şi poate încasa taxele. Când se observă asta se pompează lichiditate, însă ea fuge din zona suprafiscalizată, “la negru”. Adică, în ciuda faptului că statul tot încearcă să-şi omoare cetăţenii, aceştia-s greu de ucis. Şi când guvernul îşi să seama de asta încercă să-şi găsească scăparea în fondurile europene, cu ajutorul cărora ar vrea să se repare tot jaful comis timp de 25 de ani, şi care explică de ce e cadrul fiscal ostil.

O ultimă precizare. Inflaţia medie se apropie de cea de la final de an datorită alinierii acesteia din urmă la deflator, dar şi a faptului că, în momentul în care eşantionul pe baza căruia se stabileşte inflaţia devine nereprezentativ, curba lui Gauss rămâne la fel. Aceasta n-are cum să se mişte fiindcă sunt prea puţine evenimente ce o pot deplasa.