Mai avem o șansă

Și ea se numește bunătate, decență, dreptate… umanitate. Viața ne-a dat niște lecții zilele acestea. Tuturor. Am aflat cum e să ți se ia totul și să primești înzecit înapoi. Dar prea târziu. După ultimul ceas.

Am înțeles cu toții că iubirea de neam și țară nu se strigă, nu se afișează în piept sau pe paginile de Facebook. Ea se simte. În fiecare moment. Oriunde te-ai afla și, mai ales, oricât de greu ți-ar fi.

Poate ar fi trebuit să vedem că dreptatea nu e întotdeauna de partea celor drepți. Dar și asta e o altă lecție. A smereniei și credinței.

Zilele acestea nu a fost despre regalitate și republică, despre monarhi și președinți, despre parlamentari și preoți, despre militari și oameni de rând. A fost despre noi toți, împreună. Despre a trece peste barierele impuse de o societate înghețată în gândire și a înțelege că așa cum suntem în ultimii ani, dezbinați, suntem fragili.

Puterea ne-a fost dată acum de respectul pe care, împreună, am știut să i-l dăm unui Om simplu, unui Român adevărat.

Regele fără regat a strâns toate lacrimile noastre. Ne-am certat pe noi înșine în aceste zile că nu am știut să îi arătăm prețuirea atunci când a trebuit.

Au venit regii și prinții lumii la noi acasă. I-am privit uluiți și cumva bucuroși într-un moment atât de trist. Am fost mândri că sunt la noi în casă, că suntem români. Ca suntem “de-ai Regelui”…

De azi ce facem? O luăm de la capăt? Iar dezbinați, iar încrâncenați?

Mai avem o șansă… Împreună. Alături. Cu bunătate, decență și iubire.