Nimic despre noi

Cândva politica era cu oameni și despre oameni. Cândva era vorba despre Ei, dar în sensul de ce lasă în urmă, nu despre ce își bagă în buzunare. Sau nu doar despre asta. Cândva disputele erau legate de doctrine, proiecte și strategii, nu despre mușchii cui sunt mai tari și cine are pumnul mai greu. Sau măcar luptele se duceau fără spectatori. Cândva… Apoi zece ani a fost vorba doar despre el și ai lui. Casele lui, familia lui, afacerile lor, banii lor, prietenii lui, blonda lui, dosarele lor. El putea spune și putea face orice. În liniște. Fără niciun deranj. Zece ani. Mai zăngăneau cătușe, se mai închideau niște guri. Ochii vedeau și Mihăileanu, și Nana, și vânzările anterioare, și banii de la Bercea, și creditul de la CEC… Urechile auzeau și jignirile, și ameninţările. Și minţile analizau, înţelegeau. Și au dat și verdictul. Apoi și-au luat ţara înapoi. A fost liniște. Prea liniște spuneam atunci. O liniște ciudată. Îi vedeai privindu-se în ochi și tăcând. Așteptau fiecare greșeala celuilalt. Pentru a lovi cu putere. De câteva zile s-a dezlănţuit furtuna. Sunt nori adunaţi iar în politica de la noi. Și tună, și fulgeră, și bate un vânt de nepăsare… Căci nu, nici acum nu este vorba despre noi. Și nici despre proiecte sau doctrine sau strategii ca să ne fie nouă tuturor mai bine. E vorba tot despre mușchi și pumni și orgolii. De toate părţile. Suntem aici. Auzim. Vedem. Înţelegem. Dăm verdicte. Avem nevoi. Avem dorinţe. Și decenţă. Existăm! Cândva va fi vorba și despre noi? Cândva…