Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În urmă cu doi ani scriam despre lovitura de stat de la Cairo. “Fuga din Egipt” se numea gândul meu de atunci. Zilele acestea, pe malurile Nilului se petrece iarăşi, statul nord-african e lovit din nou de “revoluţionarii” militari. Articolul din 25.02.2011 rămâne dureros de actual, iar dacă nu mă credeţi, recitiţi-l, vă rog !
“Tiranul” Mubarak a fugit ! Egiptenii cântă şi dansează, flutură steagul naţional şi ţipă ca nişte posedaţi: ”Egiptul e liber! Libertate!” Pieţele şi străzile s-au umplut cu cete rufoase, care se scălâmbăie în fel şi chip. Îşi sărbătoresc caraghios clipa de amăgire. N-au timp să cântărească momentul, să-l măsoare pentru viitorul ce pândeşte din fumul prafului de puşcă. Dar nici nu-i interesează altceva decât bucuria asta din care nu ştiu să se înfrupte altfel. “În jurul minciunii, oamenii roiesc ca muştele deasupra prăjiturii cu miere”, e de părere scriitorul Mika Waltari în romanul “Egipteanul”. Într-adevăr, căci libertatea e minciuna cea mai gogonată pe care oamenii au scornit-o. În jurul ei au roit şi vor roi de-a pururi noroadele în transă, ademenite de miresmele irezistibile ale “prăjiturii cu miere”. Acum e rândul egiptenilor, după ce şi tunisienii au aruncat în aer o ţară atrăgătoare, sigură şi stabilă. În urmă cu două decenii, şi românii se mutaseră în stradă, ameţiţi de minciuna asta a libertăţii. Şi au rămas acolo multă vreme, până ce-au realizat că libertatea în sărăcie e degeaba. Când s-au dezmeticit era prea târziu, fiindcă neguţătorii noii vremi îi arvuniseră deja la tarabele capitaliste.
În Cairo se chefuieşte bezmetic de săptâmâni în şir. Şeful serviciilor secrete abia ce-a anunţat poporul că “Ultimul Faraon” a demisionat. Puterea a trecut oficial în mâna unui consiliu al forţelor armate. “Am reuşit, Egiptul este liber! Este cea mai frumoasă zi din viaţa mea!” se strigă tâmp în Piaţa Tahrir şi cum să nu-i compătimeşti pe naivii ăştia? Ce libertate e aia vegheată de servicii secrete şi armată? De la distanţă, preşedintele Americii ţine discursuri despre... Egipt şi îndeamnă la o democratizare paşnică. “Egiptul e liber!” bâzâie muştele pe malurile Nilului. Dinspre Ciad sau Mongolia nu se aude nimic, şefii acestor state tac, nu se bagă în seamă asemenea lui Barack. Chiar, ce cădere are yankeul să dădăcească o ţară căreia nu-i aparţine ?
Se petrece straşnic la Piramide, libertatea e ca mierea: insuficientă când e s-o guşti şi stricătoare la maţe când e să te lăcomeşti. Atenţi la mişcarea mulţimii, elveţienii i-au blocat conturile lui Hosni, dar nu ni se spune câţi cenţi s-or mai găsi în ele. Urmaşul lui Saddat şi-a jucat magistral ieşirea din scenă, negociind-o la sânge cu alde Obama. Tocmeala a durat îndestul, arabul n-a cedat din prima, iar cel care i-a anunţat abdicarea îi va fi succesor. Gloata îl venerează ca pe un erou pe Omar Sulleiman. Te apucă râsul, nu alta ! Ceauşescu n-a avut această dibăcie şi s-a ales cu niscaiva plumbi în măruntaie. Chestie de opţiune.
“Gloria şi onoarea nu sunt decât un rahat din care se hrănesc muştele”, mărturiseşte acelaşi Waltari, însă nimeni nu pare să-l ia în serios. Vacarmul iscat de “muştele” tăbărâte să guste din “gloria” noului “liberator” e asurzitor. Aidoma se întâmplase şi la înscăunarea fostului comandant Mubarak, demonizat azi. Din “gloria şi onoarea” sa au mâncat pe săturate cei care-i cer de câteva săptămâni moartea. Cică vreo trei sute au pierit în încleştarea din care egiptenii nu se vor alege cu nimic. Tranziţie, manipulare şi sclavie, controlate pervers de serviciile secrete şi de generali. Măcar de s-ar fi uitat la drama României postdecembriste, amărâţii... Şi-ar fi înţeles întru câtva destinul pus rămăşag în cancelariile de aiurea. N-au făcut-o, deoarece nimeni nu ia aminte la pildele istoriei, şi ignoranţa îi va costa.
D-aia îi repet exaltatului egiptean din stradă vorbele lui Totmes, un personaj waltarian: “Sinuhe, prietenul meu, noi ne-am născut într-o epocă ciudată. Toate sunt în mişcare şi în schimbare, ca lutul de pe masa olarului. Veşmintele se schimbă, cuvintele şi obiceiurile se schimbă şi oamenii nu mai cred în zei. Sinuhe, prietenul meu, probabil că noi ne-am născut când această lume a început să apună, fiindcă lumea este deja bătrână şi s-au scurs o mie, chiar două mii de ani, de când au fost construite piramidele”.
