Rică înseninează frunţile

Când l-a născut mama lui în Giuleşti, Rică a răsărit la viaţă de braţ cu un hohot de râs. Asta a fost predestinarea lui Rică Răducanu, să bucure suporterii naţionalei şi ai Rapidului, dar să şi producă haz. Fire fără întunecimi, mereu cu figura scăldată într-un zâmbet larg, Rică a înveselit lumea nu numai pe teren, dar şi în afara lui. N-avea cum să lipsească Rică Răducanu de la semifinala la tenis, în Franţa, unde Simona Halep şi colegele se luptau cu elita tenisului feminin pe echipe. Deşi de 3 ori mai puţin numeroşi, românii din tribune au dominat galeria francezilor, inoculându-le pe tenismenele noastre cu ambiţie, curaj, poftă de luptă. Simona le-a făcut gesturi de mulţumire şi a spus că „este extraordinar ca la 2.000 de kilometri de casă să vezi în orice colţ de tribună tricourile galbene ale suporterilor români, care îţi strigă numele şi te încurajează!”. În rândul acestor suporteri români, scandând numele Ţării şi al tenismenelor, s-a aflat şi Rică Răducanu. A strârnit mirarea marelui Ion Ţiriac, care nu se aştepta să-l întâlnească la semifinala de Fed Cup: „Ce faci, nebunule, tu aveai treabă cu o minge de altă dimensiune!”. Rică recunoaşte că n-a făcut nicio glumă: „E prea mare Ion Ţiriac, nu îndrăznesc!”. Mircea Lucescu l-a luat pe Rică în cantonament cu tricolorii, era nelipsit la meciurile naţionalei alături de Il Luce, tocmai pentru că detensiona atmosfera cu povestirile lui hazlii. Îi atrăgea în optimism prin glume pe fotbalişti, istorisindu-le cum l-a pedepsit arbitrul pe el, portarul pentru poziţia de ofsaid, el, goalkeeperul advers, se afla în spatele fundaşilor echipei întâlnite. Erau ca o vitamină pentru psihicul fotbaliştilor noştri amintirile depănate de Rică: „Eram elev la fără frecvenţă în clasa a şasea şi trebuia să dau examen la istorie. Eu toată ziua la antrenamente n-aveam timp de studiu şi profesorii mi-au şoptit că închid ochii ca să copiez, primiseră şi indicaţia asta de la partid. La examenul scris ni se dă subiectul Comuna din Paris. Eu răsfoiam cu cartea pe genunchi de peste o jumătate de oră şi se enervează profesorul supraveghetor: «Scrie, ce tot pierzi vremea, copiază din manual!». Disperat, îi şoptesc profesorului, «daţi-mi un alt subiect cu o comună de lângă Bucureşti, că pe aia din Paris n-o găsesc în carte!»”.