Să învățăm capitalismul de la bunici

Publicul larg nu ştie mai nimic din istoria economică a României interbelice: care au fost cele mai importante companii, ce cifre de afaceri au avut, câte erau cotate la bursă, câte bănci existau, ce infrastructură deţineam, cum îi chema pe antreprenori. Iar un popor care nu-şi cunoaşte istoria e ca un copil ce nu-şi cunoaşte părinții, după cum spunea Nicolae Iorga.

Dar chiar dacă nu s-a străduit mai nimeni să-i lumineze pe români, probabil pentru ca aceștia să nu-și dea seama că au cei mai slabi conducători din ultima sută de ani, date există, pentru cine știe să caute, care ne permit să ne facem o imagine cum ar trebui să arate o economie bine așezată din punctul de vedere al bunurilor non-tradable. Spre deosebire de momentul actual, când prețurile respectivelor bunuri sunt dezechilibrate, dacă privim prin prisma puterii de cumpărare. Fapt ce se observă la tarifele la utilități, dar și în performanța din educație și sănătate.

Prețurile utilităților sunt folosite pentru controlul cererii agregate, la fel ca taxele. Ceea ce înseamnă că atunci când s-au văzut disfuncționalitățile, nu s-a încercat refacerea echilibrului cu ajutorul ofertei și productivității, ci prin intermediul reprimării cererii, în interiorul unor acorduri cu FMI, ceea ce a făcut să avem o economie foarte tulburată. Spre deosebire de interbelic, când prețurile erau bine așezate.

Și dacă s-ar fi stimulat oferta agregată, și nu s-ar fi limitat cererea, nu se sacrificau educația și sănătatea.

Dar, în fine, am adus în discuție România capitalistă interbelică pentru că mi-am reamintit de documentul strategic: „România competitivă: un proiect pentru o creştere economică sustenabilă”.  În respectivul context, șeful statului a subliniat că avem nevoie de un nou model de dezvoltare economică.

Sigur, așa este, de aceea haideți să căutăm prin biblioteci, pentru a reînvăța capitalismul de la bunici, dacă tot apreciază președintele că „în plan economic avem nevoie de o viziune sănătoasă, pe termen lung, care să aducă românilor prosperitate durabilă”.

Până când va fi pusă la punct și aprobată de partenerii europeni, se observă că riscul când dai economia pe mâna unor oameni de încredere, care nu se pricep la activitatea pentru care au fost numiţi, e că, în loc de pieţe şi dinamism, ai companii cu poziţie dominantă şi resurse care nu-s utilizate eficient. Oare de asta nu ni se restituie istoria economică a României? Pentru a nu ne da seama că încă nu ne-am întors la economia de piaţă? Și ne mai întrebăm atunci de ce „bunicii” au înclinat balanța la Brexit?!