Sânge de actor

Există actori care au moştenit din familie un sânge în care scena este o componentă principală. Trăind într-un mediu în care arta actoricească era prăjitura zilnică, aproape de la sine, paşii tinereilor din neamuri de actori s-au îndreptat spre meseria scenei şi ecranului şi asta fiindcă acolo se afirmaseră părinţii, unchii sau alţi apropiaţi. În fugă, dăm doar două exemple. Pe Ştefan Bănică jr., al cărui tată i-a deschis uşa spre înălţimile actoriceşti, la fel se poate vorbi de Florn Piersic jr. Să nu uităm că Mihai Constantin, actorul valoros de astăzi, este fiul uriaşului scenei George Constantin, dar şi nepotul Tamarei Buciuceanu Botez. Cum să nu păşească şi ea pe drumul scenei, o amintim aici pe fermecătoarea plină de talent Emilia Popescu, când tatăl ei a bucurat spectatorii prin rolurile de pe scena Teatrului de Operetă?! Însă, cei mai mulţi actori nu au moştenit sângele scenei din familie, ci întâmplări neprevăzute ale vieţii le-au înlesnit cariera actoricească. Păi, cine să-l fi sfătuit pe Romică Ţociu să se dedice scenei şi micului ecran când nimeni la el în familie nu ştia cu ce se mănâncă meseria de actor? Bunicul lui era şef la o cârciumă din Craiova. Ţociu cel de o şchioapă lua un sertar de la biroul bunicului, ieşea pe trotuar şi se făcea cum că dă drumul la melodii din acest acordeon improvizat. Au fost primele succese ale lui Romică Ţociu, care era cadorisit de unii trecători cu niscaiva monede pentru cântarea lui la sertar. Semne precoce de actorie răsar şi în soarta lui Doru Octavian Dumitru. Se întâmpla în grădinţa unde era dus zilnic de părinţi prichindelul Doru Octavian Dumitru. Educatoarele au lansat o rugăminte către părinţii lui. Să vină să-l ia acasă mai devreme cu o jumătate de oră pentru că Doru, puştiulică, trăgea nişte povestiri delicioase inventate de el şi gustate de părinţii celorlalţi copii ai grădinţei, astfel că, ascultându-l, nici părinţii, nici prichindeii nu mai plecau la casele lor. Vasile Muraru era un adolescent iubitor de lecturi încă din copilăria petrecută în sat şi continuată cu frecventarea bibliotecilor din Piatra Neamţ, unde intrase la liceu. Avea Muraru însă un necaz. Îi era ruşine cu nasul lui agabaritic. Iar când se plimba cu câte o fată minţea că are guturai pentru a-şi ţine mereu nasul în batistă ca să nu i se vadă dimnesiunile. Numai că un actor de la teatrul din Piatra Neamţ i-a spus lui Vasile Muraru: eşti fraier, nasul ăsta ca o pătlăgică o să-ţi aducă multe succese dacă te faci actor. Ceea ce s-a adeverit. Însă cea mai nostimă întâmplare născătoare de carieră actoricească l-a avut ca protagonist pe Sebastian Papaiani. Familia lui voia să-l vadă contabil. Şi până să îl trimită la examenul de admitere în ASE, părinţii l-au angajat la o cooperativă în Piteşti. Ştiindu-se simpatizat de toată lumea, Papaiani a devenit băiatul bun la toate pentru director. Într-o zi l-a trimis să-i umple sifoanele. Sebastian Papaiani şi-a îndeplinit misiunea cu succes şi, ca să se laude, a intrat în sala de festivităţi. Aici directorul împreună cu o doamnă frumoasă asista le repetiţia generală a brigăzii artistice a întreprinderii. Triumfător, Papaiani a ridicat sifoanele pline, însă unul s-a descărcat udând-o ciuciulete pe doamna de lângă director. Printre dinţi directorul i-a tras o înjurătură şi l-a pus pe fugă. A doua zi, la uşa tatălui lui Sebastian a sunat o doamnă. “Am înţeles că sunteţi părintele tânărului Papaiani şi îmi permit să vă dau un sfat, să-l faceţi actor fiindcă eu sunt regizoarea udată leoarcă ieri de sifonul fiului dvs. În timpul acestei nostimade băiatul dvs. a făcut o asemenea mutră încât precis va deveni un mare actor.”