Ţăranul de la oraş

Un critic literar spunea că România are mai mult o literatură a sărăciei. Şi continuând spusele sale se observă că scriitorii sărăciei şi-au ales personajele din lumea satului, într-o Românie eminamente rurală. Aşadar, cu cât populaţia e mai disipată într-o multitudine de comune şi sate, în loc să fie concentrată în câteva oraşe, cu atât productivitatea şi competitivitatea sunt mai reduse. Asta pentru că investitorii sunt atraşi de pieţele mari, unde îşi pot plasa uşor mărfurile şi îşi pot alege forţa de muncă. De aceea are Bucureştiul cel mai mare PIB/locuitor şi cel mai redus şomaj. De unde se vede că - aşa cum spunea Norberg - singura şansă a celor săraci este piaţa liberă, doar acolo îşi pot vinde forţa de muncă.

Dar pentru a limpezi pe deplin această chestiune, e bine să vedem şi ceea ce zicea Ludwig von Mises. Concepţia liberală a vieţii sociale a creat sistemul economic întemeiat pe diviziunea muncii. Expresia cea mai evidentă a economiei de schimb este aşezarea orăşenească, care e cu putinţă numai într-o astfel de economie. În oraşe, doctrina liberală a fost dezvoltată într-un sistem închegat şi a găsit cei mai mulţi susţinători. Dar, pe măsură ce bogăţia creştea şi cu cât se mărea, în consecinţă, numărul de imigranţi de la sate către oraşe, cu atât mai puternice deveneau atacurile pe care liberalismul le suferea din partea principiului violenţei.

Populaţia venită de la ţară îşi găseşte curând locul în viaţa urbană şi adoptă repede la exterior maniere şi purtări orăşeneşti, dar rămâne vreme îndelungată străină de gândirea civică. O filosofie socială nu poate fi la fel de uşor însuşită ca o haină nouă. Trebuie câştigată cu efortul gândirii. Astfel, găsim tot mereu în istorie că epoci de creştere puternic progresivă a lumii de gândire liberală, când bogăţia se înmulţeşte odată cu dezvoltarea diviziunii muncii, alternează cu epoci în care principiul violenţei încearcă să câştige supremaţia – în care bogăţia descreşte pentru că diviziunea muncii decade. Creşterea oraşelor şi a vieţii orăşeneşti a fost prea rapidă; a fost mai mult extensivă decât intensivă. Noii locuitori ai oraşelor au devenit cetăţeni în mod superficial, dar nu şi în modul de gândire. Astfel, odată cu înmulţirea lor, sentimentul civic a intrat în declin. Mai ameninţători decât barbarii care asaltaseră zidurile cetăţii din afară sunt cetăţenii neasimilaţi dinlăuntru – aceia care sunt citadini numai ca aspect, dar nu şi ca gândire.

În 1922, când a apărut prima ediţie a lucrării lui Mises din care am extras rândurile de mai sus (Socialismul. O analiză economică şi sociologică), 80% dintre români locuiau în mediul rural şi doar 20% în cel urban. 

Au urmat anii de migraţie forţată sat-oraş, din vremea comunismului, şi raportul a urcat până la 55%-45% în favoarea mediului urban. Din păcate însă, România e la fel de săracă precum arată literatura. Deşi a lepădat opincile, populaţia venită de la ţară în marile oraşe încă nu este asimilată şi, mai grav, e manipulată de conducători cu origine sănătoasă. Iată de ce la noi bogăţia descreşte şi diviziunea muncii decade.