x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Tarcea joacă alba-neagra cu completele de cinci

Tarcea joacă alba-neagra cu completele de cinci

de Dan Constantin    |    09 Noi 2018   •   20:40
Tarcea joacă alba-neagra cu completele de cinci

Spectacol stupefiant la Înalta Curte de Casație și Justiție . Președintele instanței supreme scoate din borcanele în care se vând peștișori pentru acvarii bilețele firav împăturite. Se strigă apoi nume de magistrați. Se transmite să vadă tot poporul cum se pune în aplicare „de îndată” decizia Curții Constituționale care judecase doar cu două zile înainte o contestație privind completele de cinci.Cristina Tarcea declara sfidător în fața robelor vișinii, că „nimic nu o poate convinge” că ÎCCJ nu procedase corect și legal când a hotărât să nu- i tragă la sorți pe șefii CCR , puși automat în fruntea completelor.Tocmai aici era hiba, asta se judeca!. În februarie 2014 , cu Livia Stanciu în frunte, Înalta Curte își face legea ei, peste Legea 304: tragerea la sorți pentru completele de cinci magistrați să fie parțială.

Așadar, neconvinsă de nimeni și de nimic, Tarcea organizează rapid tragerea la sorți „completă”.

De ce atâta grabă? După patru ani de funcționare în afara legii, președința ÎCCJ montează spectacolul pentru care nu avea textulci doar regia. Adică, a pus în operă decizia CCR fără să aibă motivația judecătorilor constituționali. Președinta a transformat o intrare în legalitate într-o șușanea unde se interpeta în primă audiție o melodie cântată după ureche de o formațiune de notiști. Dirijorul nu prea avea nici el habar cum să bage ritmul, îi tremurau mâinile cu bagheta care impunea un haos pe scenă la spectacolul cu sala plină.

 Dintr-o operațiune care s-a vrut o culme a transparenței într-o instituție a hotărârilor misterioase,dirijate de protocoale secrete și judecători trecuți parțial în rezervă , acțiunea doamnei Tarcea a devenit o veritabilă alba- neagra.Spectacolul de la matineu a ridicat suspiciuni și din felul în care erau biletele împăturite-unele în patru, altele jumătate-pe criterii greu de explicat. Cine erau cei „lejeri” și cine cei „bine ascunși.?Mâna care scotea „peștișorii” aducători de dreptate ezita suspect, unele bilețele erau lăsate rapid, parcă frigeau. Între peștișori sunt și doi de aur , care, mereu și mereu, au făcut bucuria sistemului. Șelaru și Matei nu puteau să nu iasă din borcan! La alba-neagra mereu pierde fraierul găsit pe stradă, împins de speranța că se va prinde cum mișcă trișorul mâinile. Doamna Tarcea are de acum ceva experiență, așa încât la orice tragere , și legată la ochi, va scoate din borcan tot pe Șelaru și pe Matei. Aleatoriu fără ei „nu se ezistă”! Prin cenușa anilor îmi aduc aminte strigătul ademenitor al celor care învârteau roata norocului la bâlciul din Călărașiul natal: vino neamule, mai dai doi lei, mai tragi odată! Suntem gata și acum, după decenii, să mai dau doi lei, să mai trag odată! Poate , poate nu iese cuplul marionetelor...

×