x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Test de stres pentru bănci și populație

Test de stres pentru bănci și populație

de Dan Constantin    |    03 Feb 2021   •   07:30
Test de stres pentru bănci și populație

Vineri a fost declanșat un nou test de stres pentru băncile europene. Sunt incluse în acest exercițiu care să le verifice rezistența 50 de bănci din Uniunea Europeană, dintre care 38 din zona euro. Un test anterior a fost criticat în 2019 de Curtea Europeană de Conturi, fiind considerat „prea blând”. Între băncile supuse examenului pentru a le aprecia puterea de reacție și capacitatea de răspuns la condiții ostile sunt cele considerate cu „risc sistemic”, adică acele mari instituții de credit care pot influența puternic mediul economic în cazul unui derapaj. Actualul test, declanșat sub autoritatea EBA (Autoritatea Bancară Europeană) și BCE (Banca Central Europeană), se derulează în condițiile crizei COVID-19 care se prelungește, cu consecințe negative directe asupra economiei europene. Scenariul după care se desfășoară simularea are la bază o scădere a PIB pentru perioada 2020-2023 de 3,6%, creșterea șomajului la 4,7%, scăderea imobiliarului rezidențial cu 16% și o reducere drastică, la jumătate, a cotațiilor la burse. Opiniile instituțiilor globale nu promovează optimismul, dar nici o prognoză spre o criză imposibil de controlat. Cert este că marile bănci și-au încărcat bilanțurile în 2020 cu active mai puțin performante, zeci de mii de companii fiind salvate de la faliment cu ajutoarele date de state sau de BCE. Rezultatele acestui test de stres vor fi publicare în iulie, până atunci activitatea economică reală fiind influențată de campaniile generalizate de vaccinare, dar și de evoluția imprevizibilă a virusului, care devine tot mai mutant.

Mediul bancar românesc, conectat puternic la fluxul european, a reușit să-și mențină echilibrul. Meritul este și al punerii în mișcare a pârghiilor politicii monetare acționate cu abilitate și discreție de Banca Națională, care păstrează încă o marjă de intervenție. Riscurile majore pot apărea din derapajele deciziilor politice ale Executivului luate sub presiunea socială aflată în creștere. Incapacitatea guvernului de a gestiona crize emoționale declanșate de evenimente dramatice ar genera deprecierea și mai accentuată a mediului economic. În România este decisiv însă testul de stres al populației, greu de estimat în condițiile lipsei de empatie a unei majorități politice aparent solide, controlate de la Cotroceni cu mijloace care patinează pe lângă litera și spiritul Constituției.

×