Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Mă gândeam deunăzi la felul în care erau prezentați legionarii în filmele comuniste. De exemplu, în Actorul și sălbaticii, cu Toma Caragiu. Ca niște ucigași plătiți, doar că fără simbrie, față de care aveau în plus doar fanatism religios și antisemitism (naționalismul era ocultat, căci era practicat și de Ceaușescu). Iar ca stări de spirit, nu manifestau decât extreme, respectiv inexpresivitate cvasirobotică și isterie. Nimic care ar fi putut să atragă în vreun fel.
Și totuși, legionarii, în frunte cu Codreanu, au sedus cel puțin o generație, de la muncitori și țărani, la “piscuri” ale intelectualității. Și aveau în mod deosebit priză la tineri. Ceea ce înseamnă că, într-un fel sau altul, erau percepuți ca fiind “cool”, la fel cum e (încă) perceput, de exemplu, un Che Guevara. Probabil că, pentru a înțelege fascinația legionară, ne-ar trebui un regizor care să-i prezinte pe adepții Gărzii de Fier ca pe gașca în alb și cu pălării din Portocala mecanică sau ca pe Micky & Mallory din Născuți asasini: esteți ai violenței.
Comunismul a fost dintotdeauna perceput ca fiind cool în Occident. Regimurile de după Cortina de Fier au vrut să inducă și propriilor supuși aceeași percepție. În România, asta s-a făcut prin fenomenul cenaclul Flacăra al lui Adrian Păunescu. Un fond naționalist-ceaușist era livrat tinerilor prin intermediul formei muzicii protestatare vestice, folk și rock, Nicu Alifantis cântând despre un John Lennon asasinat de capitalismul imperialist-militarist-consumerist.
Iar resorturile propagandistice ale cenaclului erau dezvăluite extrem de transparent în piesa “Te salut, generație-n blugi”: “Există niște tineri marcați de folk și rock/Ce au nevoie-n țară de sprijin și de toate/Și dacă nu am face cultură pentru ei/Ei și-ar lua-o-n taină de prin străinătate”. Adică de la Metronomul lui Cornel Chiriac de la Europa Liberă, asasinat în 1975, la doi ani de la debutul cenaclului Flacăra.
