Treci la cantina Raiului!

Unul dintre misterele teribile ale spectacolului lumii este vârsta. Nu acel număr de ani ca urmare a înscrisurilor unui conţopist la primărie unde tatăl fericit înregistrează nou-născutul. Vârsta aceea, cea adevărată, vârsta care locuieşte în suflet, care aduce unora ambiţii, chef de visare şi de luptă pentru a nu pierde pasul lumii, vârsta aceea care îl împrimăvărează pe om şi nu-l face să devină posac sub ploaia mocănească a plictisului. Vârsta cea hotărâtoare a sprintenelii minţii, a poftei sufletului de a mai copilări şi spera. Pentru că am întâlnit „boşorogi” cu vârstă de doar 25 de ani, amorţiţi în lupta pentru a ieşi în faţă, blazaţi, picotind când e vorba de a concura pentru primele locuri. După cum am întîlnit „dolescenţi” de 70 de ani, care încă mai visează, iuţi ca argintul-viu, care refuză chiar după pensie să se considere nişte jucării demodate depozitate într-un pod cu pânze de păianjen. Am făcut acum o vreme o emisiune şi un interviu de farmec cu o scânteietoare tânără având scris la rubrica vârstă impresionanta etate de 87 de ani. Marea actriţă Silvia Dumitrescu Timică. Care a jucat în spectacole la o vârstă mai înaintată decât Doamna Bulandra, considerată cea mai longevivă pe scenă. Silvia Dumitrescu Timică îmi rostea replici superbe din piesa „Micul infern”, unde se afla în scenă permanent în toate cele trei acte. „Şi azi pot juca comedia de mare succes, ştiu şi virgulele la perfecţie, dar m-au trădat, culmea, genunchii”. Povesteşte fermecător cum a aprins iubirea marelui actor Timică, viitorul soţ. „Îi murise nevasta, eu eram foarte tânără, m-a remarcat în cor şi mi-a spus să ridic fusta lungă peste glezne, ce ruşine mi-a fost pe scenă, în timpul repetiţiei, în anii aceia rochiile îţi ascundeau şi ghetele. Am avut o căsnicie splendidă, Timică era mâncău, mă punea să-i gătesc tot felul de mâncăruri, mai ales iepure la tavă. Când voi muri, parcă-l aud pe moşul de la poarta raiului, Sfântul Petru, care- mi zice: tu eşti aia cu iepurii la tavă, treci la cantina Raiului”.