Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Femeile nu practică autoironia. Când o femeie spune "Vai ce proastă am fost!", chiar dacă râde, nu-i deloc mândră de faptul că, într-o anume împrejurare, n-a avut ultimul cuvânt. Mulţi bărbaţi însă se laudă cu eşecurile.
Femeile nu practică autoironia. Când o femeie spune "Vai ce proastă am fost!", chiar dacă râde, nu-i deloc mândră de faptul că, într-o anume împrejurare, n-a avut ultimul cuvânt. Mulţi bărbaţi însă se laudă cu eşecurile.
SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Femeile nu practică autoironia. Când o femeie spune "Vai ce proastă am fost!", chiar dacă râde, nu-i deloc mândră de faptul că, într-o anume împrejurare, n-a avut ultimul cuvânt. Mulţi bărbaţi însă se laudă cu eşecurile.
În grup, e destul ca unul să exclame "Mă, da’ ce tâmpit am putut să fiu!", că imediat sare şi al doilea: "Asta nu-i nimic. Stai să vezi ce tâmpit am fost eu!". După ce trec prin toate, bărbaţilor le face plăcere să-şi amintească de situaţiile penibile petrecute în pat cu femeile. Bărbaţii povestesc tot felul de întâmplări jenante, ca şi cum ar vorbi de alţii, cu un soi de distanţare mirată, în care încape şi multă vanitate. Rareori sunt dezaprobaţi pentru ce povestesc. De obicei, amicii reacţionează admirativ: "Dom’le, eşti mare!".
Din admiraţie pentru prietenii care au avut bărbăţia să-şi istorisească fără complexe rateurile în afaceri, în dragoste, în momente importante din viaţă, unii îşi atribuie slăbiciuni pe care nu le-au încercat. În armată, la Mediaş, un coleg care trecea de frumosul companiei se fălea cu performanţele sale sexuale în gura mare. Când ne întorceam duminică seara din "învoire", el se prefăcea extenuat şi zicea, ca să-l audă tot dormitorul: "Ce-am mai muncit azi cu Roza mea. De vreo zece ori săraca a urlat: Ajunge, iubire, că nu mai pot!". Noi, prostimea din dormitor, care nu ne puteam lăuda cu amante, îl credeam. Îl credeam şi când zicea frecându-se pe burtă, ca după un prânz pe săturate, "de treisprezece ori", "de cincisprezece ori, "de douăzeci de ori". Noroc că avea grijă Gyuri să o facă pe prostul: "Idiot mai sunt! Mă credeţi sau nu, dar cum m-am urcat pe gagica mea, cum am adormit".
Datorită talentului de a o face pe tontul al lui Gyuri, am descoperit şi cealaltă faţă a ironiei. La bătrâneţe, femeile recapitulează cu obidă, cu regretul că nu mai au timp să le răzbune, toate greşelile unei vieţi. Am auzit mulţi moşi zicând: "Ce să-i faci, dacă atât m-a dus capul...". Femeile, care mărturisesc că nu le-a dus capul mai mult, o fac ca dovadă a inteligenţei lor vindicative. E o ironie la adresa fuduliei masculine. Bărbaţii sunt sinceri când îşi recapitulează neputinţele. Femeile însă se uită în oglindă şi se pudrează până în ultima clipă. Una cu alta nu merge: ori eşti sincer, ori te vopseşti şi-ţi pui silicoane în obraji.
Cea mai completă relatare a unui eşec bărbătesc cu zâmbetul pe buze şi pumnalul înfipt până-n prăsele în inimă am aflat-o în romanul de un rând al lui Puşi Dinulescu, având titlul "Boul şi Margareta". Da, există şi romane de un singur rând. Iată-l: "Un bou s-a îndrăgostit de Margareta. Boul eram eu".
Femeile nu practică autoironia. Când o femeie spune "Vai ce proastă am fost!", chiar dacă râde, nu-i deloc mândră de faptul că, într-o anume împrejurare, n-a avut ultimul cuvânt. Mulţi bărbaţi însă se laudă cu eşecurile.
În grup, e destul ca unul să exclame "Mă, da’ ce tâmpit am putut să fiu!", că imediat sare şi al doilea: "Asta nu-i nimic. Stai să vezi ce tâmpit am fost eu!". După ce trec prin toate, bărbaţilor le face plăcere să-şi amintească de situaţiile penibile petrecute în pat cu femeile. Bărbaţii povestesc tot felul de întâmplări jenante, ca şi cum ar vorbi de alţii, cu un soi de distanţare mirată, în care încape şi multă vanitate. Rareori sunt dezaprobaţi pentru ce povestesc. De obicei, amicii reacţionează admirativ: "Dom’le, eşti mare!".
Din admiraţie pentru prietenii care au avut bărbăţia să-şi istorisească fără complexe rateurile în afaceri, în dragoste, în momente importante din viaţă, unii îşi atribuie slăbiciuni pe care nu le-au încercat. În armată, la Mediaş, un coleg care trecea de frumosul companiei se fălea cu performanţele sale sexuale în gura mare. Când ne întorceam duminică seara din "învoire", el se prefăcea extenuat şi zicea, ca să-l audă tot dormitorul: "Ce-am mai muncit azi cu Roza mea. De vreo zece ori săraca a urlat: Ajunge, iubire, că nu mai pot!". Noi, prostimea din dormitor, care nu ne puteam lăuda cu amante, îl credeam. Îl credeam şi când zicea frecându-se pe burtă, ca după un prânz pe săturate, "de treisprezece ori", "de cincisprezece ori, "de douăzeci de ori". Noroc că avea grijă Gyuri să o facă pe prostul: "Idiot mai sunt! Mă credeţi sau nu, dar cum m-am urcat pe gagica mea, cum am adormit".
Datorită talentului de a o face pe tontul al lui Gyuri, am descoperit şi cealaltă faţă a ironiei. La bătrâneţe, femeile recapitulează cu obidă, cu regretul că nu mai au timp să le răzbune, toate greşelile unei vieţi. Am auzit mulţi moşi zicând: "Ce să-i faci, dacă atât m-a dus capul...". Femeile, care mărturisesc că nu le-a dus capul mai mult, o fac ca dovadă a inteligenţei lor vindicative. E o ironie la adresa fuduliei masculine. Bărbaţii sunt sinceri când îşi recapitulează neputinţele. Femeile însă se uită în oglindă şi se pudrează până în ultima clipă. Una cu alta nu merge: ori eşti sincer, ori te vopseşti şi-ţi pui silicoane în obraji.
Cea mai completă relatare a unui eşec bărbătesc cu zâmbetul pe buze şi pumnalul înfipt până-n prăsele în inimă am aflat-o în romanul de un rând al lui Puşi Dinulescu, având titlul "Boul şi Margareta". Da, există şi romane de un singur rând. Iată-l: "Un bou s-a îndrăgostit de Margareta. Boul eram eu".
