„Următorul vei fi tu!”

După ce Robert F. Kennedy a fost asasinat, la Los Angeles, în ziua de 5 iunie 1968, senatorul de Minessota, Eugene McCarthy, contracandidatul acestuia la investitura Partidului Democrat în bătălia prezidenţialelor din acel an, a început să primească mesaje care sunau aşa: ”Următorul vei fi tu!”.

Acest lugubru avertisment- „Următorul vei fi tu!”- mi-a venit în minte, desigur păstrând proporţiile, după pronunţarea sentinţei în atât de încâlcitul şi, mai ales, de dubiosul „Dosar Telepatia”. Nu am să discut temeinicia sau netemeinicia acuzaţilor care le-au fost aduse profesorului Dan Voiculescu şi celorlalte persoane condamnate (unii dintre ei sunt personalităţi remarcabile ale vieţii noastre ştiinţifice). Au făcut asta, o fac şi, cu siguranţă, o vor mai face, oameni cu nedezminţită competenţă în ştiinţe juridice şi cu o inatacabilă autoritate morală. 
Vreau, însă, să atrag atenţia asupra unui fapt de o excepţională gravitate: dacă mediul politic, societatea civilă nu intervin, imediat şi decis, s-ar putea ca această sentinţă să nu fie decât un moment dintr-un lung şi odios şir de samavolnicii pe care Amiralul Dezastrului Naţional şi cozile sale de topor din justiţie vor să îi suprime - deocamdată doar civic şi moral - pe toţi cei consideraţi duşmani, numai pentru căi îndrăznesc să gândească altfel decât Demisul Suprem. În mod deosebit fiind vizate acele instituţii ale presei care, în pofida ameninţărilor sau tentativelor de cumpărare, şi-au păstrat curajul de a spune Adevărul şi de a se bate pentru Adevăr, printre care Antena 3 şi Jurnalul Naţional au o poziţie cu totul aparte.

Convingător în acest sens este entuziasmul, vecin cu delirul patologic, cu care s-a grăbit să salute sentinţa în „Dosarul Telepatia” Monica Macovei. Nimeni alta decât autoarea abjectelor delaţiuni împotriva României debitate, în Parlamentul European şi nu numai acolo, sub al cărei mandat, la Ministerul de Justiţie, Doamnei cu Balanţă au fost puse la punct pârghiile şi mecanismele necesare pentru ca justiţia să fie folosită doar ca zeloasă slujitoare şi, mai rău!, ca braţ înarmat al pohtelor abjecte ale Matrozului fără Busolă. Dar şi ca protectoare a fărădelegilor comise de Traian Băsescu şi „famiglia” sa. O abjectă serie de afaceri, una mai dubioasă ca alta, care începe cu albirea Navigatorului în Ape Tulburi în „Dosarul Flota”, continuă cu acordarea aşa-zisei imunităţi pentru acelaşi personaj, pentru a ajunge la „Dosarul Nana” şi la legăturile dintre frăţânele prezidenţial şi clanurile de interlopi. Toate petrecându-se, în aceşti zece ani de groază şi de ruşine, sub oblăduirea unor procurori şi judecători, unul mai „cu Traian Băsescu în suflet” decât altul. 

În aceste împrejurări sunt tot mai slabe speranţe că omul obişnuit care, dintr-un motiv sau altul a ajuns să ia drumul judecătoriei sau al procuraturii va avea garanţia unei justiţii corecte, imparţiale. Aşa încât, prăbuşirea vertiginoasă a încrederii populaţiei în justiţie nu mai este o doar figură de stil, ci o (urâtă) realitate a României. 

Societatea românească s-a mai aflat în ultimul deceniu în faţa unei asemenea situaţii în care dosare eminamente politice, ale unui alt adversar redutabil şi neîmpăcat al Dictatorului, au devenit dosare juridice. Mai precis, atunci când, tot la comanda lui Traian Băsescu, servanţii săi cu aere de justiţiari ai neamului au fabricat dosarele cauzelor pentru care a fost condamnat Adrian Năstase. Din păcate, puţini au fost cei care au luat în seamă avertismentul. Lucru de care a profitat Traian Băsescu, el fiind şi cel care a răstălmăcit principiul sacru „Nimeni nu este mai presus de lege” în acest fel: „Dacă lui Adrian Năstase, sub al cărui mandat de premier s-a înfăptuit visul lui Titulescu de a aduce România în Europa şi Europa în România, i-am făcut ce i-am făcut şi acum îi fac la fel şi lui Dan Voiculescu, pentru că Antena 3 şi Jurnalul Naţional au îndrăznit să spună adevărul despre mine, despre familia mea şi despre ciracii mei, ţie, măi amărâtule vesel, ce am să-ţi fac dacă te prin că mişti în front?”

Iar „cazul Adrian Năstase” şi, acum, „cazul Telepatia”, nu sunt decât vârfuri ale aisbergului. Peste tot în ţară există, ţinute sub straşnic obrânc dosare a căror punere pe rol este termenul „la Sfântu Aşteaptă”, aşa după există nenumărate abuzuri crase şi decizii revoltătoare, date cu nonşalanţă şi dispreţ împotriva unor „vinovaţi fără vină”. Oamenii care au avut neşansa de a trăi sub acest regim autocratic în care justiţia a devenit „ancilla” (sluga) unor jocuri de interese ascunse sub masca politicii. Interese care au tot atâta legătură cu politicul, în sensul riguros al termenului, cât au în comun Traian Băsescu şi-a lui ceată cu bunul simţ, cu omenia şi cu frica de Dumnezeu. 

Unii români, mai norocoşi, reuşesc să ajungă la CEDO şi să li se facă dreptate. Numai că despăgubirile se suportă tot de la bugetul statului, adică tot din banii noştri. Asta în timp ce exact ce care au instrumentat dosarele şi cei care dat verdictele pe care CEDO le-a anulat îşi văd de treburile lor, încasând salarii sau pensii babane. Şi, tot în timpul ăsta, judecătorii şi procurorii care au avut curajul să spună cu voce tare adevărul despre subsolurile justiţiei supra-reformate de către Traian Băsescu şi doctrinarii săi de budoar sunt ameninţaţi şi tracasaţi cu o diabolică tenacitate, sfârşind prin a fi daţi afară „din sistem”. Locul lor trebuind să fie luat de către personaje cu coloană vertebrală de plastilină, mercenari ai cancerului băsist multilateral dezvoltat.

Am toate motivele să mă tem că oamenii puşi, în 2012, să jure cum au votat la referendum, ca şi cei 5 pensionari care şi-au luat zilele după convorbirile purtate (nu mă îndoiesc!) într-o ambianţă deschisă şi relaxată cu procurorii sau hărţuirea, tot de către procurorii DNA, a Mariei Cociorvan din Iaslovăţ nu sunt simple accidente de parcurs. Dimpotrivă, acestea nu reprezintă decât prologul vânătorii de vrăjitoare pe care a plănuit-o mintea diabolică a lui Traian Băsescu pentru răstimpul care a rămas până la sfârşitul mandatului.

Aflat într-o scabroasă agonie a mandatelor prezidenţiale, Traian Băsescu reinventează sinistrul „Următorul vei fi tu!”. Se impune, aşadar, o imediată mobilizare a tuturor forţelor sănătoase, responsabile ale ţării, pentru a curma dezastrul şi a readuce justiţia la adevărata sa menire. 
Altminteri, acel „despre asta vorbim mai târziu” - cu care nişte echidistanţi-foarte-angajaţi vor să amâne discuţia până la calendele greceşti - nu va mai fi decât un categoric „acum este prea târziu”.