“V-aşteaptă izbânda, v-aşteaptă şi fraţii”!

Aleargă altfel sângele prin fiinţa românească în clipa când, intrând pe Arena Naţională, citeşti un banner uriaş:”V-aşteaptă izbânda, v-aşteaptă şi fraţii, nădejdea e numai la voi”! Un banner acoperind toată peluza, ca o căciulă de dac peste zeci de mii de români.Trei versuri din cântul biruinţei veşnice româneşti :”Treceţi batalioane române Carpaţii”. Aleargă altfel sângele prin noi  când am auzit în timpul meciului de trei ori intonat “Deşteaptă-te, române”! Cântat spontan de patruzeci de mii de români, corul bucuriei în faţa unei victorii majestuoase în faţa naţionalei Ungariei. Aleargă altfel sângele prin inima noastră când bărbatul frumos şi puternic care a sunat goarna atacului, Marica, îşi începea declaraţia de după meci:”Sunt mândru că sunt român, sunt mândru că am adus o bucurie românilor”. Nici nu porniseră să se mişte limbile cronometrului şi Marica  a ţâşnit ca un zimbru semeţ, ca un zimbru din începuturile de istorie românească. Le-a împleticit picioarele apărătorilor unguri şi plasa porţii a tremurat, cum avea să dârdâie de trei ori, împingându-i în adâncă uluială pe prea lăudaţii fotbalişti ungari. Şi a răsunat de trei ori “Ciuleandra”, cântecul temperamentului clocotitor al neamului nostru, splendid ales să se audă când tricolorii înscriu un gol. A deschis Marica sarabanda golurilor care le-a încruntat şi plecat fruntea ungurilor făloşi şi sfidători. Care coborâseră cu urlete din trenuri, bătându-şi cu pumnii tricourile lăbărţate pe burtă, tricouri pe care măzgăliseră provocator harta Ungariei mari. Sau scriseseră pe tricouri că românii sunt ţigani. Iar apoi cetele de capete rase au devastat restaurantele din Centrul Vechi, iar la plecare au aruncat cu pietre smulse din pavaj şi au prăvălit sticle în românii de pe peroanele gărilor. Era să mai înghită două, trei găluşti de sârmă ghimpată, dar au ratat fotbaliştii noştri. Însă superioritatea alor noştri le-a pleoştit aroganţa şi stupida atitudine de superioritate. Marica s-a luptat cu neobosire, el, cel fără echipă momentan, a demonstrat bărbăţie, subtilitate şi dăruire pentru tricolor. S-a antrenat şi de trei ori pe zi pentru a compensa absenţa meciurilor. Iar după meci, când zeci de mii de români de pe stadion îi aclamau pe fotbaliştii români, Marica a dat o fugă în lojă, unde la loc de cinste stăteau bunica, bunicul şi părinţii. Îmbrăţişarea dintâi a lui Marica s-a dus spre bunică, cea care l-a înţeles că sufletul lui e la fotbal. A fost seara când izbânda bravilor fotbalişti şi fluturarea  zecilor de mii de steguleţe tricolore ne-au îndemnat să ridicăm fruntea, să credem în soarta Ţării şi să fim mândri că suntem români!