Multe reviste pentru femei susţin faptul că sexul ajută la menţinerea siluetei şi a unui corp ferm, însă oamenii de ştiinţă au pus sub lupă acest mit al arderii caloriilor prin sex şi au vrut să clarifice mitul o dată pentru totdeauna.
Documentul publicat în „New England Journal of Medicine” („Jurnalul de Medicină din New England”) explică faptul că un bărbat, care cântăreşte 70 de kilograme şi face sex timp de oră, arde în jur de 210 kilocalorii, cantitate similară cu o plimbare într-un ritm normal. Poate tu credeai că alăptatul la sân te ajută să slăbeşti, dar acesta este un alt lucru pe lista activităţilor care nu duc la arderea caloriilor.
Cercetătorii explică: „Având în vedere că media unei activităţi sexuale este de şase minute, un bărbat, aflat la jumătatea vârstei dintre 30 şi 40 de ani, consumă aproximativ 21 de kilocalorii în acest interval. Bineînţeles, o treime din acea energie este consumată în timp ce priveşte televizorul, astfel încât beneficiul unei partide se reduce la 14 kilocalorii”, spun aceştia, fiind citaţi de indy100.com
Cu alte cuvinte, sexul nu este o scuză pentru a nu face sport sau pentru a nu vă schimba regimul alimentar dacă vreţi să slăbiţi.
Poate vreţi să vedeţi GALERIE FOTO - 10 cupluri de la Hollywood de la care Angelina Jolie şi Brad Pitt ar fi putut afla secretul longevităţii în mariaj