Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Goliat, un nume de uriaș, pentru un proiect mic. Mic, mort și foarte costisitor.
Pe 13 februarie 2012, la 13 și 12 minute ora României, a fost lansat pe orbită terestră Goliat, primul satelit românesc – românesc, în măsura în care din componente şi kit-ul cumpărate "de afară" şi puse la un loc aici rezultă un satelit românesc.
De fapt, Goliat nu a fost un satelit în adevăratul sens al cuvântului. A fost un picosatelit comun – un cub cu latura de 10 centimetri și cântărind un kilogram, destinat să dea ocol planetei de câteva sute de ori, răstimp în care să emită semnale și date către stația de la sol, prelucrate în scop științific și (mai ales) educativ.
Lansarea Goliat a fost trâmbițată cu mare fast, însă o tăcere mormântală s-a așternut apoi, absolut justificat: misiunea Goliat a fost un eșec total. Picosatelitul a transmis, o dată, informații eronate referitoare la poziția sa și... atât.
Fiind, practic, un satelit-jucărie, și costurile trebuia să fie pe măsură. Costul unui picosatelit din categoria Cubesat, cum a fost și Goliat, pornesc de la circa 30.000 de euro și arareori sar de 100.000 de dolari. Însă, pe noi, distracția asta ne-a costat cel puțin 1,5 milioane lei - 330.000 de euro. Spunem „ne-a costat”, pentru că realizarea lui Goliat a fost finanțată de statul român – adică, din taxe și impozite. Spunem „cel puțin”, pentru că cei care au cheltuit banii evită să prezinte nota de plată finală; iar 1,5 milioane a fost doar bugetul inițial. Cei care au cheltuit banii sunt ROSA – Agenția Spațială Română, coordonatorul proiectului Goliat.
Teoretic, ROSA este o instituție de stat care se autofinanțează, însă, pentru Goliat, Agenția a cerut și a primit generoasa sumă de bani de la Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică – ANCS, aflată, până de curând, în subordinea Ministerului Educației (în Guvernul Ponta 2, ANCS devine minister, coordonat de Mihnea Costoiu, fost rector al Politehnicii București).
Asamblarea lui Goliat a fost finalizată încă din anul 2009, însă ROSA a amânat lansarea satelitului, pentru a se alipi proiectului „Vega”, al Agenției Spațiale Europene (ESA). Racheta europeană Vega, finanțată, în principal, de Italia (60%) și Franța (25%), a fost lansată pe 13 februarie 2012, puţin după ora 10 GMT (12 ora României), de la o bază din Kourou, Guyana Franceză. Transportul lui Goliat în spațiu, la bordul rachetei Vega și lansarea pe orbită s-au făcut fără costuri pentru partea română. De aceeași facilitate s-au bucurat și ceilalți șase nanosateliți transportați în spațiu și lansați de Vega: doi italieni și câte unul din Franța, Spania, Polonia și Ungaria. Economia a fost, în acest caz, de 21.000 de dolari de fiecare CubeSat, dar există rachete (ex.: Falcon / SpaceX) care transportă picosateliți în spațiu la un cost de trei ori mai mic.
Studenţii unguri şi polonezi ne-au dat clasă. AgenţiaSpaţială Română îi jigneşte
Rata de succes în misiune a fost cam de 50%. Satelitul maghiar a funcționat conform așteptărilor, cel polonez, cel spaniol și unul dintre sateliții italieni cu unele probleme, iar ceilalți trei sateliți au emis semnale slabe, după care au dispărut „de pe firmament”.
Goliat a fost singurul dintre cei șapte sateliți construit sub coordonarea statului, cu bani de la stat. Toți ceilalți șase sateliți au fost proiecte exclusiv studențești, realizați de studenți coordonați de profesori universitari, cu finanțare privată, din sponsorizări.
Spuneam că un picosatelit costă între 30.000 și 100.000 de euro. Goliat a costat aproape cât ceilalți șase sateliți la un loc. Satelitul polonez PW-Sat a costat sub 50.000 de euro, iar cel maghiar – 100.000 de euro și ambele au funcționat după lansare, spre deosebire de Goliat.
Vezi ce a scris Agenţia Spaţială Europeană (ESA) despre funcţionarea picosateliţilor
Am încercat să aflăm explicația acestei situații de la dr. Marius-Ioan Piso, președintele-director general al Agenției Spațiale Române.
„S-a făcut o modificare de orbită a rechetei Vega, care a fost o problemă”, și-a început Piso explicația, în cadrul unui interviu care ar fi trebuit să fie între patru ochi, dar la care ne-a așteptat cu echipa de foști studenți-colaboratori la proiect, pe care i-a lăst mult timp singuri în sală să răspundă la întrebări.
„Satelitul a fost făcut pentru o anumită orbită, iar racheta a fost dusă la o orbită complet diferită. (…) Cu Goliat am comunicat puţin. A fost în primul rând problema orbitei, între orbita prevăzută iniţial, de 400 - 450 de kilometri, unde sunt oameni, sunt staţiile spaţiale. Între orbita asta şi orbita de pe la 1500 - 1800 de kilometri (…). Satelitul ăsta n-a fost făcut cu componente care să reziste la radiaţii. (…) Şi-atunci riscul de defectare a crescut enorm. Nu puteam să schimbăm satelitul, să facem ceva foarte simplu, care să reuşească doar să comunice, aşa cum au făcut ceilalţi sateliţi mici. Ăsta era un satelit normal, redus la o scară mică”, ne-a declarat şeful ROSA.
Afirmația d-lui Piso este mincinoasă și, totodată, jignitoare la adresa celorlalte șase echipe studențești care au realizat picosateliți. Cităm chiar de pe site-ul Agenției Spațiale Europene: „Cei șapte sateliți lansați în timpului zborului rachetei Vega au fost realizați de peste 250 de studenți din șase state europene, în ultimii patru ani. Fiecare CubeSat este dotat cu un echipament sau tehnologie aparte destinate unor experimente științifice: Xatcobeo (Spania) are misiunea de a demonstra extinderea antenei radio și a panoului solar controlată de calculatorul de bord; Robusta (Franța) are misiunea de a testa și evalua efectul radiațiilor asupra tranzistorilor bipolari; e-st@r's (Italia) – demonstrarea capacității unui sistem de măsurare și control tridimensional, incluzând o unitate de măsurare inerțială; Goliat (România) - fotografii ale Pământului realizate cu o cameră digitală și măsurători are fluxului de micrometeorizi și a fluxului de radiații; PW-Sat (Polonia) – testarea unui dispozitiv de creștere a portanței atmosferice picosateliților CubeSat în timpul revenirii de pe orbita terestră; MaSat-1 (Ungaria) – demonstrarea mai multor sisteme de avionică, incluzând un sistem de reducere a consumului de energie, emisie-recepție de date și prelucrarea datelor la bord; UniCubeSat (Italia) – studierea gradientului gravitațional.
Ce am vrut să aflăm de la şeful ROSA
1. A cui a fost ideea lansării satelitului românesc și cum de a fost botezat tocmai Goliat (a fost un Cubesat de 10 cm/10 cm, dar a fost lansat împreună cu altele șase, de aceeași dimensiune)?
2. Câte persoane au fost implicate, efectiv, în realizarea satelitului și despre cine se poate spune că a fost „creierul operațiunii”?
3. Ce instituții și firme au fost implicate și cum au fost selectate? Care a fost, concret, aportul ROSA?
4. Când a început munca la satelit și cât timp a durat până la finalizare?
5. A fost vreuna dintre componente de producție românească sau toate componentele au fost importate și doar asamblate aici?
6. Care a fost costul total al proiectului (satelit, stații de la sol etc) și cum s-a asigurat finanțarea?
7. Conform informațiilor noastre, pentru acest proiect s-au alocat, inițial, 1,5 milioane de lei, adică 330.000 de euro – bani publici, via ANCS (Legea 262/2011). Echipele celorlalte state care au lansat sateliți cu racheta europeană au cheltuit sume de 3-7 ori mai mici. De pildă, Masat (satelitul maghiar) a costat 100.000 de euro, Robusta (satelitul francez) 90.000 de euro, iar satelitul polonez mai puțin de 50.000 de euro. Cum se explică această diferență?
8. Munca în cadrul acestui proiect a fost voluntară sau au fost și persoane remunerate? Câte persoane au fost remunerate și cu ce sume? Dumneavoastră, personal, ați contribuit la proiect și ați fost remunerat? Ați suportat din propriul buzunar costul deplasării în Guyana Franceză, la evenimentul lansării rachetei europene?
9. Au fost atinse obiectivele anunțate de ROSA în momentul lansării satelitului?
10. Au reușit echipele de la sol să comunice cu satelitul, să îi dea comenzi? A reacționat satelitul la comenzile de la sol?
11. Conform uneia dintre transmisii, Goliat ar fi fost poziționat undeva deasupra Oceanului Pacific (coordonatele postate pe site-ul Agenției). În realitate, el se afla deasupra României. Care este cauza?
12. Când s-a pierdut, definitiv, legătura cu Goliat?
13. Ce ați învățat din această experiență? Pregătiți un „urmaș” al lui Goliat? Pentru când?
Halucinantele răspunsuri ale preşedintelui Agenţiei Spaţiale Române
Reproducem, în continuare, răspunsurile președintelui ROSA, Ioan Piso, la întrebările din cadrul interviului acordat Jurnalului Național.
De ce "Goliat"?
Numele plutea în aer. Într-una din nopţile proiectului, ne-a venit.
Cine a lucrat?
• A fost un experimet educaţional, cumva, luaţi studenţi din anul doi-trei de facultate, angajaţi pe un proiect de cercetare şi motivaţi, plătiţi ca tehnicieni, cum se putea şi slefuiţi step by step până la un nivel la care puteau să atace satelitul. Când au fost maturi din punctul acesta de vedere s-au dus în State, câteva zile, o săptămână, au fost la Stamford, acolo s-au şcolarizat de dimineaţă până noaptea.
• Aş zice că în medie, full time, cam 4-5 studenţi. Parteneri industriali, ELPROF S.A. şi BitNet Cluj.
• Avem convenţii, contracte cu câteva fabrici, din ăştia, care mai lucrează câte ceva, ne-am făcut un test care a costat foarte puţin...
• Bine ar fi să avem de unde selectăm. Asta ar fi ideal. Asta face parte din aşa numita politică industrială. Şi nu a noastră, care e slăbuţă, ci e politica a ESA. Şi mai e şi politica din domeniul aerospaţial, care la noi e dezvoltată şi încă mai există. Suntem cumva prinşi într-un mecanism de acest gen, unde ştii cine, cum face, cine va fabrica compozitul ăla peste 3-4 ani. E un sistem... Gândiţi-vă că Europa, aşa prăpădită cu e, vinde mai mult de jumătate din avioanele de transport din lume. Meciul Airbus Boeing este câştigat de Airbus. Că e un pic necinstit, adică că subvenţionează masiv Franţa, Germania Airbus-ul, dar realitatatea e că arabii, chinezii, americanii cumpără Airbus. Ăsta e sistemul în care suntem. Sistemul spaţial este mai puţin finanţat, dar e la următorul nivel de calitate.
E satelit românesc?
• Dar să revenim la întrebare, ce e făcut la noi şi ce e făcut în altă parte. Iau ca exemplu satelitul nord-coreean. Ăsta e făcut la ei. Ăsta e ceva... mă rog... la nivelul satelitului iranian. Să concepi totul de la început este ieşit din orice raţionament. Adică, e ca şi cum ne-am apuca să facem telefonul acesta de la început şi până la sfârşit. Luăm componentele de aici, care sunt rezultatele unei cercetări, acoperite de un patent, plătim o licenţă sau cumpărăm produsul şi îl folosim. E ca şi cum am inventa principiul lui Arhimede, teorema lui Pitagora... Au fost câteva componente strict originale, optica camerei, sursa...
• Iar primul satelit nord-coreean trimis a transmis muzică patriotică. Serios! A făcut vreo două ture şi aia a fost.
• Ca idee, când utilizezi, ştiu eu, componente din astea de electronică, se face o selecţie. Iei una din câteva sute, câteva mii de bucăţi. Le alegi mult mai scump pentru că trebuie să reziste în parametri mult mai duri decât restul. Una din problemele cele mai serioase este radiaţia cosmică. Şi aici au fost nişte probleme...
De unde bani?
• Staţi puţin, aici discutaţi cu statul român, cu Agenţia Română Spaţială. Fondurile nu se dau, ca şi salariile, fondurile se iau. Se obţin. Asta este. Ai Agenţia Spaţială Europeană. Adică. Eu. România. În 1992 - 1993, puteam să construim ce-au făcut nord-coreeni acum. Aveam o fabrică de rachete balistice destul de serioasă. Pui trei din astea una după alta şi cu astea trei, cu 100 de kilograme acolo, lansezi pe o orbită joasă fără probleme. Fără probleme pentru tine, cu probleme pentru alţii. Asta ce-ţi aduce? Doar o capabilitate de a şantaja, de a ameninţa. Altfel, n-ai dezvoltare industrială pentru asta, pentru că nu mai e ca pe vremea lui Ceauşescu, nu se poate. Pe urmă nu proiectezi, nu faci nimic nou. Apoi am spus stop, nu mai facem asta, mergem pe o linie de integrare în organizaţii internaţionale. În 1992 am încheiat un prim acord cu ESA şi a durat 19 ani să fim admişi. Austria a avut nevoie de 17 ani, Finlanda tot aşa. Primii din fostul lagăr socialist au fost Cehii, pentru că au meritat, dar şi pentru că s-a implicat premierul lor, numărul doi am fost noi... Mă rog, noi n-am fost foarte ajutaţi. Dar nu ne-a dat nimeni peste mână, asta a fost. Şi pentru că este o instituţie care funcţionează constant de 22 de ani. Şi instituţia asta a fost făcută de jos în sus. Nu a avut ştiu eu cine, Petre Roman vreo idee. Au făcut-o institutele şi industria.
• În considerentul acesta noi am intrat în ESA unde suntem şi fabricanţi de rachete, suntem posesori şi de sateliţi, deţinem 1% din structura asta, ceea ce e mult, 1% au şi cehii... A intrat şi Polonia acum două săptămâni. Polonezii au pile politice uriaşe. Papă... În sensul ăsta, noi nu mergem pe calea Chinei sau Coreei. La momentul acesta, în Europa, în afară de Franţa, care este de departe cea mai mare putere militară şi îşi permite să aibă proiecte individuale, în rest, toţi cooperează. De aceea fiecare este deţinător şi utilizator al unui anumit tip de stuctură.
• Mai este aici o caracteristică. Aici investiţiile se retunează. În cinci ani, în şapte ani, nemţii zic că de 10 ori, francezii de 20 de ori, englezii, după calcule precise, zic că după între 5 şi 7 ani invenstiţia se întoarce de 10 ori. Este unul dintre domeniile cele mai profitabile. Ca industrie, comparăm industria spaţială - realizarea unui satelit normal costă cam un miliard şi-l comparăm cu un avion militar. Să zicem că avionul costă 1000, iar mentenanţa încă 4000. Satelitul, l-ai lansat, salut, mentenanţă nu, acolo nu mai ajungi. Atunci ăla costă de cinci ori mai mult încă de la lansare. Adică investiţia pe kilogram este... E un prim business foarte serios. E un business de cam 230 - 240 de miliarde de dolari pe lună, deci e o oarecare sumă, iar Europa e al doilea producător după Statele Unite.
• În domeniul spaţial, cam 90% din bani sunt cheltuiţi de stat. În sensul că statul, mă rog, plăteşte în primul rând partea de cercetare, dezvoltare, pe care n-ar face-o o firmă privată, pentru că nu poţi s-o controlezi. Proiectul durează câteodată şi 15 ani, iar dacă o firmă dă faliment, s-a dus tot. Privatul, cum este EADS, companie cu 60 de miliarde de afaceri, ei realizează industrial ce s-a cercetat, dar clientul, în final, este tot statul. Cele mai scumpe obiecte sunt sateliţii militari, sateliţii de observaţie militari şi cei civili, care sunt mult mai ieftini. Este încă un sistem în care statul are un rol foarte serios. În America aproape totul e de stat. Partea militară costă de două ori mai mult decât cea spaţială. Americanul cheltuie cam 200 de dolari pe cap de membru de familie pentru spaţiu. Europeanul cam 15 euro.
• Goliat s-a făcut din bani de cercetare naţionali. A fost în planul naţional, un proiect câştigat, frumos...
Cum a funcţionat?
• Cu Goliat am comunicat puţin. A fost în primul rând problema orbitei, între orbita prevăzută iniţial, de 400 - 450 de kilometri, unde sunt oameni, sunt staţiile spaţiale. Între orbita asta şi orbita de pe la 1500 - 1800 de kilometri...
• Satelitul ăsta n-a fost făcut cu componente care să reziste la radiaţii. Există o singură instalaţie în Europa, Agenţia Spaţială Militară Franceză, care face aşa ceva, şi nu era cazul. Pentru orbita joasă... Şi-atunci riscul de defectare a crescut enorm. Nu puteam să schimbăm satelitul, să facem ceva foarte simplu, care să reuşească să doar să comunice, aşa cum au făcut ceilalţi sateliţi mici. Ăsta era un satelit normal, redus la o scară mică.
Încotro ne îndreptăm?
• Satelitul Goliat a fost terminat acum doi ani. Între timp, mergem spre alte sisteme. Există o primă misiune spaţială profesională făcută cu sateliţi foarte mici, numită QB 50, QB de la aceste cuburi, 50 de la numărul de sateliţi. Este coordonat de una dintre cele mai prestigioase instituţii din lume, Institutul Von Karman, din Olanda, împreună cu NASA, cu ESA, cu chinezii. Sunt 50 de cuburi care zboară în constelaţie de data asta, pe orbită foarte joasă, au o viaţă de trei luni şi studiază o zonă foarte puţin cunoscută. Fiecare satelit cub va avea un instrument ştiinţific standard şi fiecare în parte ce mai vrea să pună constructorul pe el. Spre asta se îndreaptă partea de cercetare. Noi avem două din 50.
Mai multe amanunte pe www.3dots.ro
Citește pe Antena3.ro
