x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Nokia 3310, “cel mai rezistent telefon fabricat vreodată”, va fi relansat în 2017

Nokia 3310, “cel mai rezistent telefon fabricat vreodată”, va fi relansat în 2017

14 Feb 2017   •   20:10
Nokia 3310, “cel mai rezistent telefon fabricat vreodată”, va fi relansat în 2017

Nokia va relansa modelul 3310, unul dintre cele mai iubite şi rezistente telefoane din istorie. A fost lansat în anul 2000 şi este văzut ca o modalitate în care o baterie cu durata mare de viaţă este adăpostită de o carcasă indestructibilă.

„Reîncarnarea” vechiului 3310 va fi vândut la doar 59 de dolari şi poate fi al doilea telefon perfect pentru cei care l-au avut atunci, în anii 2000. Va fi lansat în Congresul Internaţional Mobil de la sfârşitul acestei luni, potrivit lui Evan Blass, citează The Independent.

Modelul încă poate fi comandat de pe Amazon, dar de pe piaţă şi nu direct de la companie. Printre caracteristicile telefonului listate de Amazon sunt ceasul, calculatorul şi patru jocuri: Snake II, Pairs II, Space Impact şi Bantumi.

Telefoanele fabricate sub brandul Nokia sunt vândute acum de HMD Global, o companie finlandeză care a cumpărat drepturile de a folosi numele. HMD va lansa şi alte modele: Nokia 3, 5 şi 6, la acelaşi eveniment de anul acesta. Acesta vor fi aproape de smartphone-uri, dar vor avea aceleaşi preţuri mici.

Citeşte şi:

Analiză alarmantă - 85% dintre români își dau datele personale pe internet

 

O vulnerabilitate în softul platformei WordPress a permis hackerilor să atace zeci de mii de bloguri

 

Cum arata noul HTC Desire 650

 

5 trucuri ale WhatsApp care îţi vor face viaţa mai uşoară

×
Subiecte în articol: nokia 3310 relansare