x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget România, capitala mondială a jocurilor pe calculator

România, capitala mondială a jocurilor pe calculator

de Alexandru Radescu    |    24 Iul 2013   •   13:48
 România, capitala mondială a jocurilor pe calculator
Sursa foto: Won-Suk Oh Stroie Banicioiu

România va găzdui la toamnă Campionatul Mondial de Sport Electronic, după ce, vreme de patru ani, acesta a avut loc în Coreea de Sud. Competiţia va avea loc între 31 octombrie şi 4 noiembrie, la Sala Polivalentă din Bucureşti, la eveniment urmând să participe 270 de persoane din 46 de ţări.

Competiţia masculină are două discipline – League of Legends, dotat cu premii în valoare de 27.000 de dolari, şi Alliance of Variant Arms (A.V.A.), care oferă premii de 18.000 de dolari, iar în competiţia feminină vor exista două discipline – StarCraft 2 şi Tekken Tag Tournament 2.

“După o serie de discuţii privind posibilitatea de organizare a evenimentului pe alt continent, dar şi gradul de accesibilitate pe care îl presupune o locaţie europeană, am decis ca Bucureştiul să găzduiască Campionatul Mondial de Sport Electronic în 2013”, a a declarat azi Won-Suk Oh, secretar general al Federaţiei Internaţionale de Sport Electronic, în cadrul unei conferinţe de presă.

Alegerea României drept gazdă a evenimentului se datorează mai multor factori. Singurul european prezent în board-ul Federaţiei Internaţionale de Sport Electronic este Silviu Stroie, preşedintele Ligii Gamerilor Profesionişti din Romania. De asemenea, Stroie este şi preşedinte al Comisiei Internaţionale de Arbitri din cadrul federaţiei, funcţie pe care a obţinut-o la sfârşitul anului trecut. Pe de altă parte, România este pe locul al treilea în Europa după numărul de gameri profesionişti (aproximativ 10.000). Iar gamerii români au obţinut reultate notabile în ultimii ani la evenimentele internaţionale, fiind adeseori învinşi în finale doar de reprezentanţii...Coreei de Sud. O ţară în care industria jocurilor video înseamnă 3% din PIB.

La evenimentul de la Polivalentă sunt aşteptaţi aproximativ 10.000 de spectatori la cele 5 zile de competiţii. Preţul mediu al unui bilet complet ar urma să fie în jur de 10 euro, a precizat Silviu Stroie.

Prezent la eveniment, Ministrul Tineretului şi Sportului Nicolae Bănicioiu a declarat că sportul electronic reprezintă „o industrie care nu va lua bani de la bugetul de Stat, ci va aduce bani la buget”.

 

 

 

 

 

 

×