Eugen Ionesco împotriva lui Ceauşescu

Marţi 21 februarie 1989, ştirea că Eugen Ionesco a prezentat comisiei politice a Parlamentului European un protest contra lui Ceauşescu a fost preluată şi transmisă de marile agenţii de presă ale lumii. De la Radio Europa Liberă au aflat şi românii. 

Faimosul creator al "teatrului absurdului" s-a născut la Slatina (1909). Fiu al unui jurist român, angajat în administraţia regală, şi al unei franţuzoaice, după divorţul părinţilor a rămas în Franţa cu familia mamei (1916). Revenit în ţară (1925), în  timpul studiilor filologice i-a cunoscut pe Emil Cioran şi Mircea Eliade. S-a remarcat pu­blicând poezie, roman, critică lite­rară. A fost bursier al statului român şi al celui francez pentru pregătirea doctoratului şi specializarea în Franţa. În timpul războiului (1941) s-a stabilit definitiv în Franţa, împreună cu soţia sa Rodica. Fiica lor, Marie-France, a fost deseori, ca în februarie 1989, mesagerul opiniilor lui Eugen Ionesco despre ţara natală.

Protestul lui Eugen Ionesco – membru al Academiei Franceze (1970), dramaturg şi eseist de notorietate internaţională – a fost în epocă un percutant semnal de alarmă privind România.

Îl prezentăm în cele ce urmează, difuzat în cercurile imigranţilor israelieni din România, prin intermediul ziarului Adevărul. "Un popor condamnat la dispariţie" se numeşte articolul semnalat şi tri­mis de doamna Ditza Goshen, coordonatoarea Centrului de Studiu şi Cercetare a Istoriei Evreilor din România de la Universitatea Ebraică din Ierusalim. (L.B.)

Marţi 21 februarie, dramaturgul francez de origine română, Eugen Ionesco, membru al Academiei Franceze, a prezentat comisiei politice a Parlamentului European un tablou terifiant al situaţiei drepturilor omului în România, mer­gând de la mortalitatea infantilă record până la "genocidul cultural".

Spitalizat sâmbătă 18 februarie la Paris şi neputând deci să se deplaseze personal la Bruxelles pentru această zi de audiţie publică menită să sensibilizeze opinia pu­blică asupra dramei României, academicianul francez a însărcinat-o pe fiica sa, Marie-France, să citească rechizitoriul său împotriva regimului preşedintelui Nicolae Ceau­şescu.

Scriitorul a evocat în acest text "procesul accelerat de subdezvoltare, însoţit de o adevărată decădere morală" a cărui victimă este poporul român, "un popor în pericol biologic şi în pericol moral".

El vorbeşte deasemnea despre copii de până la 7 ani care trebuie să facă parte din "Şoimii patriei" (mai bine de un milion şi jumătate de membri) pentru a fi înrolaţi de la 7 la 14 ani printre pionieri (două milioane şi jumătate de membri), apoi în tineretul comunist (trei milioane), în sindicate (7,8 mi­lioane), în asociaţii de studenţi (140.000) şi, în sfârşit, în partidul comunist pletoric, numărând azi 3.700.000 de membri dintr-o po­pu­laţie de 23 milioane de locuitori, respectiv 25% din populaţia adultă şi 33% din populaţia activă.

Iată câteva extrase din principalele capitole ale discursului lui Eugen Ionesco:
"În momentul în care construirea Europei devine o realitate, există o ţară care se găseşte – aşa cum constată un scriitor din Bucureşti – «la cea mai nenorocită oră a istoriei sale... În pragul dispariţiei sale ca popor, pe pragul ieşirii sale definitive din Europa». Şi adaugă «A ieşi din Europa şi a ieşi din Istorie, amândouă merg împreună». Această ţară este România.

Această constatare nu este câtuşi de puţin exagerată... De la începutul anilor ’80, penuria este generalizată, instituţionalizată. Produsele de bază, cel mai ades de negăsit, sunt raţionalizate (carne, zahăr, ouă, pâine, făină, etc.), cartofii se vând cu bucata, laptele numai în praf pentru sugari, foarte rar disponibil, nu se eliberează decât la famacii şi numai cu reţetă. Viaţa cotidiană a devenit un coşmar nu numai din cauza cozilor pentru produsele alimentare, dar şi din cauza întreruperilor zilnice de electricitate şi de gaz, a stării deplorabile a mij­loacelor de transport, a res­tric­ţiilor draconice de încălzire în timpul iernii, a degradării rapide a lo­cuinţelor, a îngrijirii medicale şi a condiţiilor de igienă elemen­tare...

În aceste condiţii nu este uimitor că, conform înselor cifrelor oficiale, speranţa duratei de viaţă este în scădere... Şi aceasta în ciuda unei politici de natalitate dintre cele mai barbare: toate femeile la vârsta de a concepe trebuie să aibă cel puţin cinci copii şi să se supună la examene ginecologice lunare, destinate să descopere o eventuală sarcină, orice mijloc contra­cepţional fiind interzis şi orice avort provocat, în mod necesar clandestin, căzând sub incidenţa legii...
Nu poţi decât să fii scandalizat de această politică natalistă incoerentă, de această poliţie ginecologică absurdă...

Mortalitatea infantilă este cea mai mare din Europa – de la 80-100 copii la 1.000 – şi aceasta din lipsă de medicamente, din cauza lipsei de lapte, de negăsit nici în praf, din cauza lipsei de încălzire şi din cauză că zilnicele întreruperi de electricitate scot din funcţie incubatoarele pentru prematuri şi pruncii mor.
În acelaşi timp, persoanele în vârstă sunt sistematic private de îngrijiri. În caz de urgenţă, ambulanţele nu se deplasează dacă persoana este în vârstă de 70 de ani sau mai mult... Controlul de partid este cvasi-absolut în toate domeniile vieţii sociale şi particulare...

Po­pulaţia astfel încadrată trăieşte într-o frică permanentă de poliţia politică omniprezentă, într-un sentiment constant de insecuritate, temându-se de vecini, de colegi, chiar şi de ruda care poate fi un denunţător, un provocator, un agent... Orice activitate ştiinţifică, culturală sau artistică este supusă unui control strict al partidului şi se vede astfel deturnată, denaturată, aservită unor scopuri propagandistice...

Construirea «omului nou», laitmotivul discursurilor oficiale, presupune dispariţia trecutului individual şi colectiv, a tradiţiilor istorice şi religioase şi se asistă astăzi la distrugerea sistematică a patrimoniului; cartiere istorice din marile oraşe şi, în primul rând, din Bucureşti, sate, case tra­diţionale ale lumii rurale, biserici, cimitire... «Sistematizarea satelor» vizează în ultimă instanţă desfiinţarea modului de viaţă rural şi transformarea ţăranului muncitor într-un «muncitor ţăran», depinzând în întregime de putere. Astfel vor fi distruse ultimele insuliţe care mai puteau să mai scape controlului regimului...
«Omogenizarea» proclamată în discursurile oficiale trece, de asemenea, prin distrugerea minorităţilor naţionale (ungară, germană, ţigănească, ucraineană, musulmană)...

Cum să nu reacţionezi faţă de acest genocid cultural căruia îi suntem contemporani şi martori?...

A nu auzi, a nu-l susţine ne-ar face complicii vinovaţi de neasistenţă unui popor în pericol".



Adeverul, 3 martie 1989
Articol primit prin bunăvoinţa doamnei Ditza Goshen, coordonatoare a Centrului de Studiu şi Cercetare a Istoriei Evreilor din România de la Universitatea Ebraică din Ierusalim