x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Special Abateri de la normele de convieţuire socială

Abateri de la normele de convieţuire socială

14 Apr 2009   •   00:00

Într-o noapte de la sfârşitul anului trecut, liniştea locatarilor din blocul C70, de pe Strada Lăţea Gheorghe, a fost tulburată de ocupanţii a trei apartamente de la scara a II-a.



Cauza, ca de obicei, alcoolul consumat fără măsură. În finalul "spectacolului", unul dintre huligani şi-a dat totuşi seama că sunt pasibili de sancţiune dacă se apelează la organele de ordine.

Ca să împiedice aceasta, a... rupt toate firele din nişa telefonică a blocului, reducând la tăcere aparatele telefonice ale locatarilor. De a doua zi, la serviciul de înregistrare a deranjamentelor s-au adunat reclamaţii peste reclamaţii.

Între timp, electromecanicii se străduiau să refacă legăturile telefonice ale instalaţiei devastate. I-am văzut, la faţa locului, în această migăloasă acţiune. Au lucrat timp de zece zile, iar apoi au fost nevoiţi să mai intervină de câteva ori.

Era firesc să încercăm să-l aflăm pe autorul acestui act irespon­sabil. N-am reuşit. Un locatar ne-a relatat ce s-a petrecut şi, când a fost vorba de nume, s-a grăbit să plece... La circumscripţia de Miliţie ni s-a spus că distrugerea legăturilor din nişa telefonică nu a fost reclamată de nimeni. Nici de la telefoane, nici de comitetul asociaţiei de locatari. Ion Cioată, maistrul care răspunde de funcţionarea telefoanelor din zona respectivă: "Ne străduim să nu avem multe reclamaţii la 021 şi să le rezolvăm repede. Pe noi ne priveşte partea tehnică, nu facem reclamaţii la Miliţie".

Administratoarea blocului C70: "Ocupanţii a trei apartamente ne tulbură liniştea şi nu ne lasă să  conveiţuim ci­vilizat. De ce nu-i reclamăm? După incidentul cu distrugerea le­găturilor telefonice, comitetul asociaţiei a avut o şedinţă în care a hotărât ca eu, administratoarea, să reclam. Nu la Miliţie. La Direcţia de telecomunicaţii, în legătură cu dernajamentul telefoanelor. Ca să fac reclamaţia, cei lezaţi trebuiau să semneze  alături de mine. O parte - nu dau nume - au refuzat. De teamă? Nu ştiu. Adică numai eu să risc, să mă zbat? Aşa că..."

Cu alte cuvinte, un locatar dezaprobă, dar nu se implică, celălalt îi cere altuia să sesizeze, dincolo se aşteaptă ca altcineva să reclame oficial ş.a.m.d. Sunt "soluţii" cu marca "indiferentism", mai degrabă în măsură să îi încurajeze pe cei care nu înţeleg să respecte normele de convieţuire socială, pe cei care atentează la integritatea avutului obştesc. Semnalăm cazul, convinşi fiind că, în cele din urmă, lucrurile vor fi puse la punct prin aplicarea fermă a legii, demonstrându-se că societatea noastră nu tolerează nici un fel de abateri de la regulile sale.
Liviu Nistor - Informaţia Bucureştiului, nr. 10.968 din 1989

×
Subiecte în articol: special