Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În perioada 1990-1996, în Parlamentul României a funcţionat Comisia senatorială de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989. Membrii acesteia au studiat documente oficiale, au audiat martori şi au citit declaraţiile scrise ale participanţilor la evenimente.
Referitor la ziua de 16 decembrie 1989, Raportul consemnează:
În dimineaţa zilei de 16.12.1989 au apărut şi au început să se manifeste tot mai gălăgios şi unele grupuri de tineri care incitau la acţiune, solicitând şi altor persoane să se alăture lor. S-a încercat folosirea ca tribună a unui tramvai oprit. Printre enoriaşii care se mişcau în jurul casei parohiale (a lui László Tokés, n.r.), organele de filaj au identificat "agenţi ai spionajului străin care încercau să îşi piardă urma în mulţime". Unele dintre aceste observaţii sunt contrazise de o bună parte din revoluţionari.
La ora 10:00 (16.12.1989), Nicolae Ceauşescu ia legătura cu Radu Bălan şi dispune măsuri concrete, printre care şi evacuarea imediată şi necondiţionată a pastorului la noul loc de muncă.
În aceeaşi zi, din ordinul ministrului de Interne, în toate unităţile subordonate acestui minister a fost introdusă "situaţia numărul 2", prevăzută de ordinul 2030 din 15.05.1972.
La solicitarea organelor de partid, se trimit în zonă 28 de cadre de Miliţie. Sosirea acestora a avut darul de a accentua starea tensională. Totodată, organele locale de partid au trimis şi ele în zonă câteva sute de persoane din activul de partid, care aveau sarcina, în gândirea celor care hotărâseră măsura, să contracareze acţiunile civile. În acelaşi scop, inspectorul-şef a hotărât şi el să trimită în zonă echipate în civil toate cadrele disponibile de la Securitate şi Miliţie. Astfel s-a realizat o mare aglomerare de oameni care a avut darul de a agrava situaţia din zonă.
Au fost blocate intrările în Str. Timotei Cipariu, rămânând deschisă doar zona spre tramvaie.
Manifestaţia a luat amploare, tot mai mulţi cetăţeni (peste 1.000) nemulţumiţi de condiţiile de viaţă şi existenţă ies în stradă, îngroşând rândul demonstranţilor. De această dată, manifestaţia are cu totul altă conotaţie, cetăţenii cerând schimbarea lui Ceauşescu şi, implicit, condiţii mai bune de viaţă.
La ora 17:30 (16.12.1989), în baza dispoziţiilor lui Radu Bălan - şef al Consiliului de Apărare al judeţului Timiş, col. Petre Cristea - şeful Gărzilor Patriotice, preia cu forţele sale de luptători sediul CJP şi contribuie la sprijinul forţelor de opresiune. Cu acest prilej se încearcă constituirea unor detaşamente de GP şi, după eforturi susţinute, abia sunt aduşi la sediu 204 luptători.
Există o variantă care susţine că în rândurile manifestanţilor existau grupări "de şoc" care, după declaraţiile mai multor participanţi, "... nu păreau a fi timişoreni" şi "erau interesaţi dacă acţiunile violente odată declanşate vor fi continuate de localnici". Păreri similare au rezultat şi din unele depoziţii ale unor martori în cadrul procesului de la Timişoara (dosar cercetare nr. PS8). Mulţi dintre revoluţionari autentici resping astfel de declaraţii.
Iată cum descriu unii participanţi în "Reportaj cu sufletul la gură" - Timişoara 1990. Sandu Hanuş... "Cele mai multe vitrine au fost sparte de un grup de şapte persoane, având în mâini bastoane - de unde? Cum de veniseră astfel pregătiţi?" (pag. 71). Vasiel Andraş "... Se spărgeau vitrinele la librăria din colţ, la tutungerie. Treaba asta o făceau patru tineri tunşi zero, îmbrăcaţi în haine civile, având nişte bâte, zic eu speciale, lungi de 1,70-1,80 m, prevăzute la capete cu verigi metalice. Ei spărgeau, dar nu luau nimic... lucru pe care de altfel îl executau cu plăcere... Grupul celor patru tineri tunşi zero era condus de doi inşi în haine de piele..." (pag. 118). Moldovan Fica "... Au blocat cu un filobuz Strada Oituz, în dreptul magazinului AutoDacia... au dat foc la cauciucurile extrase din magazinul Dacia, după ce spărseseră vitrinele au spart şi Alimentara de la parterul aceluiaşi bloc, au dat foc biroului şefei, au scos sticle, lăzi pe carosabil, blocând drumul... toate acestea le făcea un grup de cinci-şase indivizi al cărui calm, stăpânire de sine, continuă să mă obsedeze şi acum. Nu fugeau de la locul faptei... ai zice... că, de fapt, ei făceau ce trebuia făcut, ceva ce li se ceruse în mod expres". (pag. 96).
Trebuie remarcat totuşi că unii dintre revoluţionarii oraşului nu sunt de acord cu această variantă. În ceea ce priveşte aceste grupuri violente care s-au dedat la spargeri şi jafuri pe care nu le mai găsim în nici un oraş din ţară, în zilele care au urmat se pot enunţa trei supoziţii:
- grupuri de furioşi formate ca reacţie la acţiunile extrem de dure ale forţelor de opresiune de care au profitat jefuitorii de profesie;
- grupuri de mercenari străini în acţiuni de diversiune;
- diversiune făcută de Securitate, în justificarea unor acţiuni de lichidare a revoltei.
În jurul orei 17:30-18:00 (16.12.1989), în Piaţa Maria este adus plutonul de intervenţie echipaţi cu bastoane de cauciuc, scuturi şi căşti de protecţie. Această subunitate era formată din aproximativ 80 cadre de Miliţie şi de organizarea ei răspundea direct col. (MI) Ion Popescu - şeful Inspectoratului Judeţean al MI Concomitent, în zonă sunt aduse şi două-trei maşini de Pompieri.
În jurul orei 18:30-19:00 (16.12.1989), ciocnirile încep. După succese şi de o parte, şi de alta, după înaintări şi retrageri repetate, în jurul orei 20:30, scutierii erau înfrânţi. În acest sens ne surprinde declaraţia col. (MI) Ştefan Demeter, potrivit căreia "... efectivele Ministerului de Interne prezente în unităţi puteau lichida fără arme Piaţa Maria în maximum o oră. Mă refer la trupele de grăniceri, la trupele de Securitate şi la efectivele inspectoratului...". În legătură cu substanţele chimice lacrimogene, acelaşi interlocutor declară "... pentru mine este absolut inexplicabil gestul gl. Chiţac de a cere muniţie chimică de la Sibiu, când aveam destulă în depozitul inspectoratului...".(!)
Este inexplicabil acest lucru, mai ales că în perioada ce va urma va fi folosită şi astfel de muniţie chiar din depozitele inspectoratului.
La începutul serii, manifestanţii s-au grupat în mai multe coloane. Era aproximativ între orele 19:00-22:00 (16.12.1989) când un grup de manifestanţi, format din 600-700 de oameni, s-a deplasat către Comitetul Judeţean de Partid, iar un altul mai restrâns a rămas în continuare pentru a asigura protecţia pastorului.
În această perioadă, în faţa Facultăţii de Electrotehnică, o dată cu întreruperea iluminatului stradal s-au auzit strigăte "Jos Ceauşescu!", "Vrem libertate!". Un alt grup s-a îndreptat spre Piaţa Operei, unde este luat cu asalt de scutierii şi de forţele de opresiune existente în zonă, determinând replierea lor spre Bulevardul Lenin. O parte din aceste persoane a pornit spre căminele de muncitori de pe Calea Buziaşului, dar şi aici zona era acoperită de trupe.
Lăsarea întunericului (aproximativ ora 19:00, 16.12.1989) a fost marcată de atacul civililor împotriva forţelor de ordine şi dezorganizarea dispozitivului acestora. Concomitent, grupuri de manifestanţi au trecut la spargerea vitrinelor tuturor unităţilor comerciale din zonă şi blocarea mijloacelor de transport în comun. Intervenţia autospecialelor cisternă ale pompierilor a încins spiritele şi au căzut chiar ele victime furiei mulţimii. În această perioadă s-au produs însemnate pagube materiale, au fost practic devastate toate magazinele dispuse între regionala CFR şi Gara de Nord (aproximativ 1 km), iar Plutonul de Intervenţii al Ministerului de Interne a fost practic pus pe fugă. A fost o adevărată demonstraţie a "forţei străzii".
În această situaţie, acţiunile forţelor de opresiune au crescut rapid în amploare şi intensitate, prin angrenarea progresivă a efectivelor Miliţiei, trupelor de Securitate, pompierilor şi trupelor de grăniceri - toate aparţinând Ministerului de Interne. Aceste acţiuni s-au soldat cu arestarea în noaptea de 16/17.12.198, până către orele 4:40, a circa 180 de persoane. Unii dintre arestaţi au fost bătuţi bestial, concomitent cu utilizarea de gaze lacrimogene.
În jurul orei 1:00 (17.12.1989), col. Deheleanu - şeful Miliţiei Judeţene - sună pe gl. Nuţă şi îi raportează acestuia situaţia din Timişoara. Cu această ocazie generalul replică: "... Securitatea să se ducă în mă-sa, că ea a creat cazul acesta...". (Declaraţie Proces Timişoara).
Raportul Comisiei senatoriale privind acţiunile desfăşurate în revoluţia din decembrie 1989, vol. I, p. 64-70
