x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Special S.O.S. : Se aglomerează traficul!

S.O.S. : Se aglomerează traficul!

de Mara Raducanu    |    05 Mai 2009   •   00:00

5 Mai 1989. Vreme frumoasă. Mirosea a primăvară, iar turiştii începuseră să se gândească deja la mare, plajă şi soare. Ceea ce înseamna şi un trafic mult mai aglomerat spre drumurile cu destinaţii de vacanţă.



Poliţiştii erau, ca de obicei, la post şi puneau populaţia în gardă cu câteva recomandări şi sfaturi despre valorile de trafic, prinse într-un buletin rutier.

Veştile nu erau deloc bune pentru conducătorii auto, iar Buletinul Rutier începea prin a informa şoferii că se circulă anevoios şi că, pentru a ajunge cu bine la destinaţie era nevoie de vigilenţă şi atenţie. "În aceste zile, pe unele trasee turistice şi de agrement, valorile de trafic au fost foarte ridicate, determinând deplasarea în coloană. În municipiul Reşiţa, conducătorul autotu­rismului 2-CS-6558 s-a apropiat cu prudenţă de o intersecţie, fapt ce i-a permis să sesizeze oportun virajul inopinat, spre stânga, al unui biciclist şi să evite astfel producerea accidentului. Automobiliştii trebuie să ţină seama de faptul că unele drumuri sunt umede şi pe alocuri alunecoase. Se recomandă în continuare prudenţă sporită şi viteze moderate, mai ales seara şi di­mi­neaţa, când în zonele de deal şi de munte, precum şi de-a lungul cursurilor de apă se semnalizează ceaţă. Pentru asigurarea unei cât mai bune vizi­bi­lităţi, parbrizul, luneta şi geamurile laterale ale autoturismeslor trebuie să fie în permanenţă curate".

Însă, potrivit poliţiştilor, pericolul plana mai mult asupra circulaţiei din mediul urban. Probleme se înregistrau în preajma trecerilor pentru pietoni, a staţiilor mijloacelor de transport în comun şi la depăşirea unor autovehicule staţionate. Cele două cazuri de accidente prezentate de oamenii legii în Buletinul Rutier întăreau ideea că neatenţia la volan şi nerespectarea distanţei între vehicule duceau la adevărate tragedii, atât pentru conducătorii auto, cât şi pentru celelalte persoane existente în maşină. "Menţinerea în timpul mersului între autovehicule a unei distanţe corespunzătoare permite evitarea coliziunilor la manevre neaşteptate ale altor conducători auto, impuse de anumite situaţii ivite în trafic.

În municipiul Dej, conducătorul unui autoturism, datorită neatenţei şi nepăstrării unui spaţiu corespunzător în mers, aflându-se şi sub influenţa alcoolului, a lovit trei autovehicule. Siguranţa rutieră depinde în mare măsură şi de comportarea corectă, preventivă a pietonilor. La Hârlău, un pieton a traversat neregulamentar prin faţa unui autovehicul staţionat, ivindu-se brusc pe carosabil la mică distanţă de autocamionul 21-IS-6915 aflat în depăşire. Numai datorită prezenţei de spirit a şoferului accidentul a fost evitat. Se recomandă pietonilor să traverseze numai prin locurile special amenajate şi să se asigure temeinic înainte de a păşi pe carosabil. Printre cei care, prin traversări inopinate, creează situaţii periculoase, se află copiii lăsaţi fără supraveghere de către părinţi".

În încheierea buletinului, se reamintea conducătorilor auto amatori că duminică, 7 mai, era permisă circulaţia autoturismelor proprietate perso­nală având număr de înmatriculare cu soţ. La drum lung cu cât mai puţine peripeţii rutiere!

×
Subiecte în articol: special