Securitatea a început compromiterea "Corinei"

Imediat după fuga Nadiei Co­mă­neci, Securitatea a iniţiat măsurile "spe­­cifice" pentru contracararea efec­telor dezastruoase ale acţiunii fos­tei sportive asupra imaginii re­gi­mului de la Bucureşti. Direcţia I, unde exista aşa-numita "mapă de protecţie" a Nadiei, a intrat în alertă imediat după aflarea veştii părăsirii ţării de sportivă.

Şeful direcţiei, colonelul Gheorghe Raţiu, a întocmit un raport către conducerea Direcţiei Securităţii Statului (DSS), în care propunea ca "în scopul cunoaş­te­rii, prevenirii şi contracarării ac­ţiu­ni­lor Nadiei Comăneci, a rudelor şi le­gă­turilor sale din ţară, precum şi pentru neutralizarea unor activităţi ostile, antiromâneşti, iniţiate din exterior" să se înceapă urmărirea informativă a Nadiei Comăneci, a persoanelor care au ajutat-o să plece din ţară şi a rudelor acestora.
Dosarele de urmărire informativă urmau a fi lucrate conform competenţei teritoriale şi în raport de obiectivele şi instituţiile în care persoanele vizate îşi desfăşurau activitatea.
Sediul cazului, cu numele conspirativ "Corina", se afla la Direcţia I. Inspectoratele Judeţene de Securitate Bacău, Bihor, Timiş şi Securitatea Municipiului Bucureşti, precum şi Direcţiile I şi a III-a trebuiau să elaboreze în cel mai scurt timp planuri de măsuri.

Pentru realizarea sarcinilor, trebuia asigurată o colaborare strânsă cu Unităţile speciale "T", "F" şi "S", precum şi cu UM 0544, UM 0195 şi Serviciul "D". La începutul lunii decembrie 1989, Di­recţia I elabora un prim plan de mă­suri în cazul "Corina". În ve­derea "in­fluen­ţării pozitive, descu­ra­jării şi com­promiterii celei în cauză, con­tra­ca­rării şi neutralizării înc­er­­că­rilor de an­g­renare în acţiuni de na­tu­ră a leza se­curitatea şi interesele statu­lui", se avea în vedere "realizarea unui control informativ cuprinzător şi permanent asupra rudelor şi legăturilor apro­piate ale persoanelor implicate în caz".

Mai precis, se deschidea un dosar de urmărire informativă (DUI) pentru Nadia Comăneci de către Direcţia I, iar pentru mama sa, Comăneci Alexan­drina Ştefania, fratele său, Comăneci Adrian, precum şi pentru Panait Constantin, pentru mama acestuia şi pentru Paraschiv Gheorghe erau deschise DUI-uri separate de Securitatea Mu­nicipiului Bucureşti. Tatăl Nadiei avea deschis un DUI la Securitatea ju­deţului Bacău, iar Talpoş Aurel şi ru­dele acestuia aveau DUI la Securitatea judeţului Timiş.

Se avea în vedere "încadrarea informativă corespunzătoare la domiciliu,  la locurile de muncă şi în mediul de relaţii pentru a se realiza cunoaşterea temeinică a comentariilor, activităţii şi intenţiilor şi prevenirea promptă a oricăror acţiuni ostile".

Informaţiile obţinute prin sursele umane erau completate de infor­ma­ţiile furnizate de mijloacele tehnice. În acest sens, era prevăzută introdu­cerea "mijloacelor speciale «T» com­ple­xe fixe la domiciliul rudelor şi le­gă­tu­rilor apropiate ale Nadiei Co­mă­neci", precum şi folosirea mij­loa­celor mobile, în anumite mo­men­te operative.

Pe lângă interceptarea convorbi­rilor, se preconiza "identificarea şi pre­luarea sub control a tuturor ca­na­lelor de legătură cu Nadia Comăneci şi cu alte persoane din străinătate care prezintă interes în caz şi prevenirea ajungerii în exterior a unor date nedestinate publicităţii despre cea în cauză".

Împreună cu UM 0544 şi cu Servi­ciul "D", ofiţerii Direcţiei I urmau să ac­ţioneze "pentru temperarea şi de-ter­minarea celei în cauză să nu se de­dea la acţiuni ostile". Pentru aceasta, membrii familiei Nadiei (mama, tatăl şi fratele) urmau să fie "influenţaţi pozitiv" atât în discuţiile directe cu ofiţerii de Securitate, cât şi prin factorii de conducere de la locul de mun­că al acestora. În cazul în care Nadia îi contacta, urmau să o sfătuiască "să adopte o atitudine corectă şi să nu se an­greneze în activităţi an­ti­ro­mâ­neşti", insistând asupra faptului că autorităţile nu au luat nici un fel de măsuri asupra lor, ei continuând să-şi desfăşoare activitatea la aceleaşi locuri de muncă.

În acelaşi scop, se avea în vedere selecţionarea şi instruirea unor surse şi persoane de încredere din mişcarea sportivă şi dintre relaţiile sale apropiate care, pe baza unui "instructaj adecvat", să ia legătura cu Nadia, "sub control (...), prin canalele ce vor fi stabilite", şi să acţioneze "pentru tempe­rarea, influenţarea şi, după caz, descurajarea acesteia".

Nu era pierdută din vedere nici măsura de compromitere şi discre­ditare a Nadiei în faţa organismelor sportive internaţionale şi a opiniei publice. Pentru aceasta, Serviciul "D" trebuia să elaboreze o "notă cu datele compromiţătoare (...) şi material de natură a demonstra caracterul aventurist al acţiunii întreprinse". Con­ţi­nu­tul notei urma a fi plasat unor an­gajaţi şi colaboratori ai posturilor de radio şi presei din străinătate, precum şi în mediul emigraţiei. De asemenea, "variantele respective vor fi lansate direct, telefonic ori în scris şi unor persoane din străinătate, cunoscute că sunt folosite în culegerea de informaţii despre ţara noastră".

De asemenea, Securitatea, intuind faptul că ziariştii şi reporterii de televiziune din străinătate îi vor aborda pe reprezentanţii României la diverse competiţii internaţionale, a elaborat la 11 decembrie 1989 o "Notă cu unele probleme ce pot fi abordate de persoane din CNEFS (sportivi şi tehnicieni) şi din Federaţia Română de Gimnastică în legătură cu Nadia Comăneci".
Pentru a ilustra modul în care Securitatea a încercat să minimalizeze şi să explice părăsirea României de unul dintre "produsele-simbol" ale regimului, vom reproduce câteva pasaje din acest document:
"1. Nadia era o sportivă cu mare popularitate în ţară, stimată şi apreciată. Rezultatele ei au fost urmarea condiţiilor create de statul nostru tineretului, pentru a-şi pune în va­loare talentele;

2. Federaţia de Gimnastică şi factorii de conducere din sport s-au preocupat tot timpul de viaţa şi activitatea acesteia, precum şi de viitorul ei profesional. A fost ajutată să urmeze cursurile Institutului de Educaţie Fizică şi Sport. A urmat cursurile organizate în ţară pentru obţinerea brevetului de arbitru internaţional;

3. Din veniturile substanţiale rea­lizate, Nadia Comăneci a cumpărat o casă confortabilă, mobilă de valoare cu piese unicat, autoturism şi alte multe bunuri de valoare;

4. I s-a asigurat o muncă corespun­zătoare (sic!), fiind încadrată antrenor la lotul de gimnastică pentru ju­nioare, plecând de multe ori cu acest lot sau individual în străinătate, la com­petiţii;

5. În fiecare an a efectuat deplasări în străinătate. Anul acesta a fost în Cuba şi urma să se deplaseze în Spania şi în URSS. În anii precedenţi a fost în Ungaria, Bulgaria, Elveţia, la Universiada de la Edmonton (Canada), la Jocurile Olimpice de la Los Angeles, Campionatele Europene de la Moscova etc. (...);

8. Nadia avea tot ce-i trebuie ca să ducă o viaţă bună şi confortabilă. Cu unele excepţii, nu a avut conflicte în relaţiile de muncă cu colegii de lot şi nici cu sportivii. Cu Bela Karoly, în timpul cât au lucrat împreună, relaţiile au fost reci, fiind dominate de o antipatie reciprocă, puternică;

9. Federaţia o pregătea în perspectivă pentru a depune candidatura sa (în locul Mariei Simionescu) ca membru în Comitetul tehnic feminin al Fe­de­raţiei Internaţionale de Gimnastică şi urma să ocupe, după pensionarea Liei Manoliu, funcţia de vice­pre­şedinte al Comitetului Olimpic Român;

10. Plecarea ei a surprins şi este de neînţeles ce a determinat-o să facă un asemenea gest, dezaprobat de toţi cei care lucrează în sport, de prieteni şi de membrii familiei sale. Toţi cei care o cunosc consideră că ea a fost coruptă, atrasă cu promisiuni şi minciuni de persoane străine, aventuriere, care urmăresc obţinerea de profituri de pe urma renumelui ei, denigrarea şi compromiterea bunelor rezultate ale sportului românesc".
Evident, prăbuşirea regimului comunist de la Bucureşti în urma evenimentelor din Decembrie 1989 a pus capăt măsurilor preconizate de Securitate.

Cazul Nadiei Comăneci şi re­flec­tarea sa în presa internaţională a sfâr­şitului de an 1989 predispun la o serie de reflecţii atât asupra evoluţiei siste­mului politic din România anilor '80, cât şi asupra modului în care armele neletale ale războiului mediatic pot juca un rol decisiv în câştigarea confruntărilor politice.

Astfel, pe un prim palier al concluziilor, se reliefează faptul că re­gi­mul comunist, după scurta perioadă de susţinere populară şi legitimare naţională din perioada 1964-1972, îşi atinsese limitele încă de la începutul deceniului al nouălea. Suspiciunea paranoică şi tendinţa de a controla fiecare segment al vieţii sociale a condus aparatul de represiune la o disipare a forţelor şi la crearea unei antipatii generalizate în rândul po­pulaţiei.

Până şi o gimnastă de talia Nadiei Comăneci făcea obiectul unei supravegheri riguroase, iar opiniile sale, politice sau nu, erau atent consemnate şi analizate. Libertatea de gândire, ca şi libertatea de mişcare peste hotare, deveniseră produse de lux pentru cvasitotalitatea po­pu­la­ţiei, regimul abandonându-şi treptat măştile seducătoare adoptate de-a lungul timpului, în favoarea ortodoxiei politice de tip marxi­st-leni­nist. Nici măcar simbolurile de al­tă­dată ale "superiorităţii orânduirii so­cialiste" nu mai erau imune la mă­su­rile poliţieneşti de verificare a fi­de­lităţii faţă de regim şi nici faţă de acestea ideologii regimului nu mai acceptau prezumţia de inocenţă politică.

Pe de altă parte, episodul fugii Nadiei Comăneci din România s-a do­vedit o adevărată mană cerească pentru serviciile speciale occidentale care monitorizau şi încercau să dirijeze în sensul dorit evoluţiile politice din statele socialiste. Încă de la jumătatea anilor '80, mass-media occidentale fo­calizaseră analizele pe situaţia din Ro­mânia, ţară condusă de cel mai con­servator lider comunist.

Difuzarea de posturile de radio Europa Liberă, Vo­cea Americii şi BBC a unor ample frag­mente din cartea lui Ion Mihai Pa­cepa, "Orizonturi roşii", a fost succedată la scurt timp de vasta campanie de­clanşată în jurul proiectului de sis­te­matizare a localităţilor rurale. Evo­lu­ţiile spre democraţie din celelalte state de după vechea Cortină de Fier erau permanent contrapuse în­chis­tă­rii în dogmele marxist-leniniste ma­ni­festată de conducerea de la Bu­cu­reşti. Devenea tot mai clar că schimbarea în România nu se va putea produce pe cale paşnică, dintr-o multitudine de motive (absenţa unui grup reformator credibil la nivelul condu-cerii partidului, absenţa unor cercuri disidente de anvergură la nivelul elitelor intelectuale, controlul strict al Securităţii asupra populaţiei).
Florian Banu