Vâltoarea

De câteva săptămâni bune, echipa filmului "Vâltoarea" se afla pe platou. Ce este "Vâltoarea"? Un film politic, un film a cărui acţiune se petrece în perioada frământată a anului 1939, când România a luat o hotărâtă atitudine antihitleristă, oferind refugiu unui mare număr de exilaţi polo­nezi. Personajul principal al filmului, un ziarist progresist cu vederi de stânga, se implică extrem de serios în această poveste...

După un popas la Căciulaţi (în interiorul unui conac ruinat care, o dată încă­put pe mâna scenografului Victor Tapu, a suferit o mulţime de metamorfoze, "zugrăvit, patinat, mobilat şi în cele din urmă dotat cu o întreagă recuzită a amănuntului pentru a nu trăda adevărul istoric"), întâlnim echipa de filmare într-o cafenea situată pe strada principală a unui orăşel de provincie din apropierea graniţei. Interior zi. Un fum gros să-l tai cu cuţitul. Figuraţie numeroasă, rumoare surdă. Reflectoarele sunt aprinse, tra­velingul montat, actorii grimaţi şi costumaţi. Urmează "motor"? Nici vorbă, cel puţin deocamdată.

Regizorul Manole Marcus se apropie de actorul Eusebiu Ştefănescu, "gri din cap până în picioare", inclusiv părul "sare şi piper", îi împinge cu un bobârnac pălăria spre ceafă şi îi scoate cravata de la gât. Nu e în regulă nodul. Regizorul migăleşte câteva clipe, răsucind cu degete dibace panglica sub­ţire a cravatei. În sfârşit, se declară mul­ţumit şi rosteşte: "Linişte, repetăm!". Gustav (Eusebiu Ştefănescu) o însoţeşte spre o masă retrasă pe corespondenta ziarului "Unsere Zeitung", Brigitte von Keller (Victoria Cociaş, actriţa de la Teatrul Nottara din Capitală). Brigitte păşeşte cu eleganţă, privind pe deasupra capetelor cu un aer absent. Poartă o rochie lila cu negru, pălărie, un pardesiu subţire şi, în jurul gâtului, înfăşurate neglijent, două vulpi polare. O apariţie distinsă. "Vreau o modelare de aparat pentru Victoria, are tenul mai închis decât al lui Eusebiu", se adresează operatorul Sorin Ilieşiu echipei lui, adică asis­ten­ţilor de imagine Mihai Cociaşu şi Mihai Mihăilescu, maiştrilor de lumină Gheorghe Valentin şi maşinistului Liviu Tănase.

De la secretara de platou Cornelia Ştefan aflu că se pregăteşte pentru filmare cadrul 126/secvenţa 24. "Trebuie ridicat reflectorul mai sus, din tijă. Se vede în oglindă", re­marcă operatorul. Brigitte von Keller, Gustav şi Ştefan Rotaru, reporter al ziarului "Prezentul" (în rol Florin Zamfirescu) au răgaz "să bea o ţigară de tutun". Florin Zamfirescu, într-o vervă de zile mari, povesteşte amintiri din vremea studenţiei. Actorul Ion Manolescu i-a fost îndemn şi crez în carieră şi el păstrează în bibliotecă imprimări, file dintr-un jurnal inedit al maestrului, fotografii.
Cinema, nr. 11/1989