Medicare Technics SA, firma condusă de George Tudor Coldea, vărul fostului prim adjunct al SRI, a primit în ultimii ani câteva mii de contracte de la stat. Valoarea acestora este uriaşă: nu mai puţin de 85 de milioane de euro. Printre clienţii Medicare Technics SA s-a aflat inclusiv SRI, generalul Florian Coldea cumpărând astfel consumabile şi servicii medicale de la propriul său văr. În aceste condiţii, se explică de ce SRI nu a deranjat mafia din sistemul medical: pentru a nu afecta afacerile vărului lui Coldea cu statul.
Medicare Technics SA a primit în perioada 2007- 2016 aproape 5.000 de contracte cu statul, din care mai bine de 4.000 prin încredinţare directă. Valoarea totală a înţelegerilor este de circa 85 de milioane de euro, o sumă uriaşă pentru o firmă care a reuşit să se menţină discretă, în pofida scandalului legat de mafia din sistemul medical. Cel mai bun an pentru Medicare Technics SA a fost 2015, când a primit un contract de peste 55 de milioane de euro pentru lucrări de construcţii la Spitalul Orăşenesc „Sf. Spiridon” din Mioveni. Firma este deţinută din 2008 de off-shore-urile cipriote Powerax Limited şi Compenia Associates Limited. Ceilalţi asociaţi sunt Neculai Mazilu, Gabriel Corneliu Albu, Fănica Niculescu Şandru, BT Leasing Transilvania IFN şi Dominion Investments SRL. Administratorul Medicare Technics SA este Mugurel Stancu, iar director general este George Coldea, vărul primar al lui Florian Coldea, fostul prim-adjunct al directorului SRI.
Mii de contracte cu statul
Din cele aproape 5.000 de contracte primite de Medicare Technics SA de la instituţii de stat, câteva zeci au fost oferite de SRI. Ultimul şi cel mai important a fost atribuit în decembrie 2014, când UM 0521, prin Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. dr. Agrippa Ionescu”, a cumpărat de la firma condusă de George Coldea consumabile medicale în valoare de 223.865,83 euro. Aceeaşi unitate a SRI achiziţiona în decembrie 2010 servicii de reparare şi întreţinere a echipamentului medical şi chirurgical de 135.284,88 euro, consumabile medicale de 107.093,09 euro în iulie 2012, săculeţe sau plicuri din hârtie pentru sterilizare în valoare de 88.818,2 euro în august 2010, iar lista poate continua. Tot din cadrul SRI au mai cumpărat echipamente şi servicii de la Medicare Technics SA UM 0929 şi UM 0510 (Policlinica SRI). Valoarea totală a contractelor încheiate de societatea lui Coldea, prin licitaţie sau încredinţare directă, cu serviciul secret condus de vărul său este de aproximativ 700.000 de euro. Firma manageriată de vărul fostului prim-adjunct al SRI a avut cel mai bun an al său în 2015, al cărui final a fost marcat de tragedia de la Colectiv şi scandalul dezinfectanţilor diluaţi din spitale, precum şi al mafiei sistemice din sănătate. Medicare Technics SA a primit atunci contracte în valoare totală de 59.983.034,38 de euro.
Profituri impresionante
Pe lângă lovitura de 55 de milioane de euro reuşită la Mioveni, Medicare Technics SA a mai bifat înţelegeri semnificative cu Spitalul Judeţean Neamţ (4,3 milioane de euro în aprilie 2013, pentru amenajarea unui bloc operator), Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu” (3,1 milioane de euro pentru analizoare de sânge), Spitalul Clinic de Recuperare Iaşi (implanturi şi proteze de 1,8 milioane de euro) etc. Firma condusă de George Coldea a raportat în ultimii trei ani fiscali un profit net cumulat de peste 11 milioane de lei.
Generalul Florian Coldea a fost trecut în rezervă pe 17 ianuarie, la solicitarea directorului SRI Eduard Hellvig. Căderea celui mai controversat şef de servicii din ultimii ani a intervenit în urma scandalului declanşat de Sebastian Ghiţă
Citește pe Antena3.roBlocaj la negocierile pentru Guvern. Surse: Nu s-au înțeles pe împărțirea ministerelor