x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Cum a ajuns o tânără de 20 de ani parteneră de afaceri cu Elena Udrea

Cum a ajuns o tânără de 20 de ani parteneră de afaceri cu Elena Udrea

de Ion Alexandru    |    12 Aug 2016   •   15:23
Cum a ajuns o tânără de 20 de ani parteneră de afaceri cu Elena Udrea

O importantă bucată din afacerea “de suflet” a Elenei Udrea, Băile Boghiş, din judeţul Sălaj, a fost preluată, în documente, de o tânără în vârstă de 20 ani, care a intrat în firma care administrează izvorul termal chiar în perioada în care DNA îi pregătea fostei blonde de la Cotroceni dosarele penale în care, câteva luni mai târziu, a şi fost arestată. Nadine Magda Stanca este fiica partenerei de afaceri a Elenei Udrea, Lia Stanca, şi, în prezent, deţine 40% din capitalul social al SC Băi Boghiş SRL. Fosta soţie a generalului de securitate Viorel Stanca, Lia Stanca, a rămas cu 10% din acţiuni chiar în perioada în care DNA cerea Camerei Deputaţilor aviz pentru arestarea preventivă a Elenei Udrea, în dosarul “Gala Bute”. Sub acest acţionariat, SC Băi Boghiş a decis, în toamna anului trecut, să gireze plata cauţiunii cerute pentru menţinerea în libertate a Elenei Udrea, în ultimul dosar privind mita dată de “băiatul deştept” Bogdan Buzăianu.

De la debutul problemelor penale pentru Elena Udrea, după alegerile prezidenţiale din anul 2014, afacerile în care aceasta a intrat, în mod independent de fostul său soţ, Dorin Cocoş, au cunoscut o serie de schimbări mai mult sau mai puţin spectaculoase. Una dintre zonele de interes ale Elenei Udrea sunt deja celebrele Băi Boghiş, din judeţul Sălaj, afacere pe care Udrea a găsit de cuviinţă să o finanţeze încă de pe vremea când conducea Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.

Şi-a plasat propria fiică în firmă

Imediat după consumarea alegerilor prezidenţiale din anul 2014, au avut loc unele modificări în structura acţionariatului SC Băi Boghiş SRL. Mai exact, în data de 10 decembrie 2014, la nici două luni de la arestarea lui Dorin Cocoş şi a lui Nicolae Dumitru, zis “Niro”, în dosarul Microsoft, unul dintre asociaţii SC Băi Boghiş SRL, Maria Ciurte, a decis să părăsească societatea într-un mod ce aminteşte de metoda paravanelor folosite de majoritatea personajelor care au interacţionat, în vreun fel, cu Elena Udrea.

Astfel, Maria Ciurte a cesionat toate cele cinci părţi sociale de la SC Băi Boghiş SRL către tânăra Nadine Magda Stanca, nimeni alta decât fiica afaceristei Veronica Elena Stanca, prietena Elenei Udrea. Ca urmare a acestei mişcări, la vremea respectivă, Elena Gabriela Udrea a rămas cu 50% din acţiunile SC Băi Boghiş SRL, Veronica Elena Stanca cu 40%, iar mezina Nadine Magda Stanca a devenit nou asociat cu 10% din Băile Boghiş.

Trei luni mai târziu, când deja Elena Udrea se afla în periplu între Poliţia Capitalei, instanțe și Penitenciarul Târgşor, ca urmare a dosarelor penale în care a fost anchetată şi trimisă în judecată, chiar şi prietena ei Veronica Stanca a încercat să se delimiteze de afacerea pe care a iniţiat-o împreună cu fosta blondă de la Cotroceni. Aşadar, potrivit datelor furnizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, în data de 18 februarie 2015, are loc o nouă Adunare Generală a Asociaţilor SC Băi Boghiş SRL, prilej cu care Veronica Elena Stanca decide să cesioneze un număr de 15 părţi sociale, reprezentând 30% din capitalul social, către fiica sa, Nadine Magda Stanca. Ca urmare, structura acţionariatului arăta, după consumarea acestei operaţiuni, astfel: Elena Gabriela Udrea (50%), Veronica Elena Stanca (10%) şi Nadine Magda Stanca (40%).

Legăturile familiei Stanca cu Băsescu, PDL şi PMP

Veronica Elena Stanca, cunoscută mai mult sub numele de Lia Stanca, este una dintre cele mai influente femei de afaceri din zona Ardealului. Până în 2008, Lia Stanca a fost căsătorită cu fostul general de securitate Viorel Nicolae Stanca, transferat după revoluţie la Serviciul Român de Informaţii şi, ulterior, membru important al fostului Partid Democrat Liberal.

Viorel Nicolae Stanca s-a implicat, imediat după 1990, în afaceri, în special în zona turismului, preluând de la stat mai multe hoteluri din zona Sălajului. Una dintre pricipalele afaceri ale familiei Stanca se numeşte SC Vidalis SRL, preluată, după divorţ, integral de Lia Stanca.

Relaţia dintre familia Stanca şi puterea reprezentată de Traian Băsescu a fost, aşadar, consolidată de fostul general Viorel Nicolae Stanca, un fost lider al filialei PDL Sălaj, trecut, în 2007, la Partidul România Mare. Însă, la alegerile europarlamentare din anul 2009, Stanca a susţinut, pe faţă, candidatura Elenei Băsescu. După 2014, relaţia politică a acestei familii cu Traian Băsescu a fost continuată de Lia Stanca, aceasta fiind numită coordonator regional al filialei Partidului Mişcarea Populară.

Grupul Vidalis, compus din societăţile Vidalis Impex, Primarom Exim SRL şi Izomat SRL, derulează afaceri cu combustibili, activităţi pe linia alimentaţiei publice şi turism, fiind, în primul an al ministeriatului Elenei Udrea la Turism, o privilegiată a ministerului. Spre exemplu, firmele Liei Stanca dețin, printre altele, Grand Hotel Severus din Zalău, locaţie de patru stele, ce a fost certificat chiar de Elena Udrea, în anul 2009, ca ministru al Turismului. Tot în 2009, acelaşi Minister al Turismului a mai certificat două locaţii turistice de trei stele ale Liei Stanca. Este vorba despre Hotelul Porolissum şi celebrele Băi Boghiş.

Ajutor întors înmiit. Dai un ban, dar ştii că are cine să-ţi plătească libertatea

În ceea ce priveşte această ultimă afacere, ea a beneficiat de sprijin guvernamental, pe vremea când Elena Udrea conducea Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, localitatea primind fonduri de dezvoltare, direcţionate cu prioritate. În 2013, s-a înţeles imediat şi care au fost resorturile direcţionării acestor fonduri, deoarece o jumătate din capitalul social al SC Băi Boghiş SRL a fost achiziţionat de Elena Udrea în persoană.  De alfel, societatea pe care Udrea o împarte cu Lia Stanca a fost şi cea care a pus gaj terenuri şi clădiri pentru a plăti uriașa cauţiune instituită pe numele Elenei Udrea de DNA, în dosarul privind şpaga primită de aceasta de la afaceristul Bogdan Buzăianu. În toamna anului trecut, DNA a pus-o pe Udrea sub control judicar sub o cauţiune de 5 milioane de lei, în dosarul în care este acuzată că ar fi finanţat PDL, în anul 2012, cu bani primiţi şpagă de la “băiatul deştept” Bogdan Buzăianu şi în legătură cu preluarea Vilei Săbărel, din Eforie Sud, din patrimoniul SC Carmen Silva 2000 SRL. Udrea a garantat această sumă, punând la dispoziţia statului două terenuri, în suprafaţă de 83.000 de metri pătraţi, plus construcţiile aferente aflate în proprietatea SC Băi Boghiş SRL. La vremea respectivă, avocatul Gheorghe Piperea a precizat că acest lucru este profund ilegal, deoarece Legea privind societăţile comerciale nu permite împrumuturi mai mari de 5.000 de euro pentru administratori şi nici folosirea bunurilor companiei pentru alte scopuri decât destinaţia iniţială. Acest lucru este prevăzut de Legea nr. 3/1990, care arată, în cuprinsul articolului 272, faptul că “fondatorul, administratorul, directorul, directorul executiv sau reprezentantul legal al societăţii, care se împrumută, sub orice formă, de la societatea pe care o administrează (....) sau face ca una dintre aceste societăţi să îi acorde vreo garanţie pentru datorii proprii se pedepseşte cu închisoare de la unu la trei ani".

În ce afaceri a mai fost plasată fiica Liei Stanca

SC Băi Boghiş nu este singura afacere în care Lia Stanca şi-a plasat fiica, Nadine Magda. Potrivit unor încheieri ale Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, publicate în Monitorul Oficial al României, mezina a înfiinţat, începând cu octombrie 2014, mai multe societăţi. Un astfel de caz este şi cel al SC Palnax Oil SRL, înfiinţată în data de 30 octombrie 2014, cu sediul în Zalău, societate care are ca obiect de activitate comerţul cu ridicata al combustibililor solizi, lichizi şi gazoşi, dar şi cu comerţul produselor derivate. Asociat unic este Nadine Magda Stanca, născută în data de 29 iunie 1996, ceea ce înseamnă că această afacere a luat fiinţă la doar câteva luni după majoratul asociatului unic. Administratorul firmei este Maria Ciurte, cea de la care, în decembrie, Nadine Magda a preluat acţiunile de la Băi Boghiş SRL. Ulterior, în 10 iulie 2015, Nadine cesionează 80% din capitalul social al companiei către o anume Olimpia Fizesan, în vârstă de 35 de ani.

Data de 30 iunie 2015 a fost una plină de evenimente în familia Stanca referitoare la afaceri. Mai exact, Nadine Magda Stanca devine asociat, cu 5%, în firma Balneofarm Aqua Cosmetics SRL (fostă Balneofarm SEL, fostă Vidagro SRL), deţinută, până atunci, în totalitate de mama ei, Lia Stanca. Tot atunci, societatea capătă noi obiecte de activitate, cum ar fi producţia de băuturi răcoritoare nealcoolice, producţia apei minerale îmbuteliate, fabricarea săpunurilor, a detergenţilor şi a produselor cosmetice de toaletă, fabricarea produselor farmaceutice şi comerţul cu aceste produse.

O altă societate înființată de Nadine Magda Stanca se numeşte SC Agroexpres Desa SRL, ce are ca obiect de activitate “depozitări”, a luat fiinţă în 23 martie 2016, având-o ca administrator pe aceeaşi Maria Ciurte. Nu mai devreme de 10 august 2016, fiica Liei Stanca a mai înființat o societate, împreună cu cetăţeanul american Weber Benjamin Reid, domiciliat în SUA. Firma de numeşte SC Ingage Worldwide SRL şi se va ocupa cu activităţi ale portalurilor web, prelucrarea datelor, administrarea paginilor web şi activităţi conexe acestora.

Procese pe bandă rulantă la Judecătoria Zalău

SC Băi Boghiş are, de câteva luni, mai multe procese civile pe rolul Judecătoriei Zalău. Iniţial, în data de 13 martie 2016, Administraţia Naţională Apele Române – Administraţia Bazinală Crişuri a acţionat în judecată firma în cauză pentru achitarea unor facturi restante, vizând Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 119/2007, privind măsurile de combatere a întârzierii obligaţiilor de plată rezultate din contractele între profesionişti. La data de 21 iunie, însă, Administraţia Naţională Apele Române a anunțat instanța că a renunţat la judecarea cauzei. Interesant, în acest caz, este faptul că, în data de 28 ianuarie 2016, societatea Băi Bogiş a solicitat Agenţiei pentru Protecţia Mediului Sălaj emiterea unui acord de mediu necesar extinderii şi modernizării Hotelului Boghiş SPA, proiect aflat în dezbatere publică. De altfel, în 13 mai 2016, SC Băi Boghiş a acţionat, la rândul ei, în instanţă, la aceeaşi Judecătorie Zalău, Garda Naţională de Mediu – Comisariatul Judeţean Sălaj, înaintând instanţei o plângere contravenţională. Primul termen în acest proces va avea loc pe 23 septembrie 2016.

Alte două litigii în care SC Băi Boghiş are calitatea de debitor sau pârât sunt înscrise tot pe rolul Judecătoriei Zalău. Primul, inţiat în data de 2 iunie 2016, de SC Bayas Distrib SRL, în calitate de reclamant, vizează o speţă referitoare la “litigii cu profesioniştii” şi se va judeca începând cu 20 septembrie. Al doilea, înregistrat la 27 iunie, a fost declanşat de SC Rocredit IFN SA, iar SC Băi Boghiş are calitatea de debitor, în timp ce Veronica Elena Stanca are calitatea de terţ poprit. Dosarul vizează validarea popririi conturilor societăţii. Până la această oră, speţa nu a fost înscrisă pe rolul vreunui complet de judecată.

Iniţial, în decembrie 2014, mezina Nadine Magda Stanca a intrat în SC Băi Boghiş, preluând 5% din acţiuni. În februarie 2015, aceasta a achiziţionat de la mama ei, Lia Stanca, 30 de procente din capitalul social al firmei, devenind, astfel, al doilea acţionar ca importanţă, după Elena Udrea

Din octombrie 2014 şi până zilele trecute, Nadine Magda Stanca a înființat mai multe societăţi comerciale, unele având legătură directă cu activitatea de la Băile Boghiş. Ultima afacere, înfiinţată pe 10 august 2016, este împărţită cu un cetăţean american şi va activa în domeniul portalurilor web.

 

  • Udrea și prietena sa, Lia Stanca, la inaugurarea Băilor Boghiș, în 2013
  • În februarie 2015, Lia Stanca îi vinde fiicei sale 30% din acțiunile la Băi Boghiş
  • Lia Stanca, fosta soție a generalului de Securitate Viorel Stanca, una dintre cele mai influente femei de afaceri din Ardeal
  • Imediat după majorat, Nadine Magda Stanca a primit în dar o firmă
×
Subiecte în articol: Elena Udrea