Ramona Georgiana Ţuţuianu avea 24 de ani şi a dispărut fără urmă în seara zilei de 22 ianuarie 2012. Era duminică. Tânăra locuia în satul Poiana, comuna Taşca, din judeţul Neamţ şi lucra ca barman în apropiere, la o pensiune din zona barajului Bicaz. În acea zi, Ramona şi o colegă de-a ei, bucătăreasă, au fost duse acasă de la serviciu, cu maşina, de patronul pensiunii. Pe drum, tânăra şi-a sunat mama, rugând-o să pună mâncarea la încălzit, pentru că urmează să ajungă-n curând acasă.
Patronul a lăsat-o pe Ramona la capătul unui podeţ ce traversează pârâul din sat. De acolo şi până la ea, fata mai avea de mers circa 200 de metri. Era ora 18:30. Ramona îi spusese mamei că-i va da un beep când ajunge lângă casă. Acel beep n-a mai venit niciodată.
Văzând că timpul trece, şi ea nu mai apare, mama a sunat--o pe telefonul mobil. În zadar. L-a sunat apoi pe patronul pensiunii, care i-a spus că a lăsat-o pe Ramona la pod. Până spre miezul nopţii, şi mama, şi patronul au tot încercat să o contacteze, însă la telefonul Ramonei nu mai răspundea nimeni. Într-un târziu, acumulatorul mobilului s-a descărcat.
Casa de piatră
De la podeţ şi până unde locuia Ramona, mai sunt 2-3 minute de mers pe jos. De pe strada principală, paralelă cu albia pârâului, se intră pe o uliţă. Ce i s-ar fi putut întâmpla fetei pe acest drum? Nimeni nu a văzut şi nu a auzit nimic, prin urmare, cel mai probabil, fata a urcat de bunăvoie în maşina cuiva cunoscut. Însă o anunţase pe mamă că vine, o pusese să încălzească şi mâncarea, iar acasă o aştepta băieţelul ei de 7 ani, de care Ramona era foarte ataşată. Cum s-ar fi putut abate de la drum? Cine ar fi convins-o? A doua zi, pe 23 ianuarie, era aniversarea căsniciei ei. Mariajul nu mai exista, dar semnificaţia datei rămăsese.
Când l-a cunoscut pe Costel Ţuţuianu (27 ani), Ramona avea 18 ani şi un copil mic, provenit dintr-o relaţie anterioară. În 2008 s-au mutat împreună, la părinţii lui, iar pe 23 ianuarie 2009, cei doi s-au căsătorit. Apoi, din munca lor şi cu ajutorul rudelor, au început să-şi construiască o casă în sat. Mare, cu etaj. Băgaseră amândoi bani mulţi în ea. Pe Ramona o ajutau surorile plecate în Italia, pe Costel – mama lui, care muncea în aceeaşi ţară. Casa a rămas neterminată, mariajul lor s-a consumat înainte de a pune tencuiala. Se bănuiau reciproc de infidelitate, aşa că s-au despărţit în mai 2011, iar Ramona şi băieţelul s-au mutat la părinţii ei. Costel avea, încă din 2010, o relaţie cu L., o minoră ce abia împlinise atunci 14 ani. Divorţul însă tot el l-a băgat, iar pe 22 noiembrie căsătoria “se desface prin acordul părţilor. Pârâta reia numele anterior căsătoriei”. Ramona n-a mai apucat să-şi schimbe numele din buletin...
Ulterior, adică după dispariţia Ramonei, Costel Ţuţuianu avea să declare anchetatorilor că nu dragostea a fost motivul căsniciei lor, ci... “contractarea unui credit bancar pentru edificarea casei, căsătoria fiind un criteriu suplimentar de solvabilitate”, aşa cum rezultă şi din Motivarea încheierii penale nr. 25/U din 22.11.2012 a Tribunalului Neamţ (dosar nr. 5789/103/2012).
Fals în declaraţii
Atât de mult ţinea Costel la pereţii aceia încă netencuiţi pe exterior încât, pentru a nu-l pierde la partaj, imediat după ce Ramona s-a mutat la părinţii ei, el i-a “vândut” mamei sale casa de locuit şi terenul aferent. Vânzarea a fost autentificată la un notar public, iar Costel Ţuţuianu, deşi în acte era încă însurat cu Ramona, a declarat că este necăsătorit. “Inculpatul a săvârşit astfel infracţiunea de fals în declaraţii, prev. de art. 292 Cod penal, efectele declaraţiei sale necorespunzătoare adevărului, date notarului public, constând în înstrăinarea imobilului, în condiţii de formă şi de opozabilitate legale, deşi, potrivit art. 339 Cod civil, imobilul era bun comun, iar potrivit art. 346 Cod civil înstrăinarea sa nu putea avea loc decât cu acordul victimei Ţuţuianu Ramona Georgiana”, se precizează în motivarea Tribunalului Neamţ.
Ramona habar n-avea că imobilul fusese înstrăinat. Ea anunţase că, după ce va primi de la Judecătoria Bicaz decizia divorţului, va introduce acţiunea de partaj. Costel i-a cerut să renunţe la pretenţii, oferindu-i, la schimb, 100 de milioane de lei vechi. Ea ar fi vrut însă de şapte ori mai mult...
Acesta era subiectul lor de discuţie, când se mai întâlneau prin sat sau la pensiunea unde şi Costel fusese angajat. Era mecanic, şi vara conducea ambarcaţiunile cu turişti pe lac. Din noiembrie anul trecut intrase în şomaj, însă mai trecea pe acolo, patronul îl ştia om muncitor, îi mai dădea treburi de făcut şi-l plătea. După ce a Ramona a dispărut, nici Costel n-a mai călcat pe la pensiune. Până în noaptea dispariţiei Ramonei când, susţine patronul pensiunii, el ar fi trecut, în Dacia lui papuc, pe lângă pensiune, spre baraj, în sus. Era în jur de 1:30.
Mituirea primului poliţist
Mama Ramonei a reclamat la Poliţie dispariţia fetei pe 24 ianuarie 2012. Din primele indicii a rezultat că e vorba de o dispariţie în împrejurări suspecte. Mobilul Ramonei a fost detectat ca fiind în zonă. Când l-au putut localiza cu precizie, anchetatorii au ajuns şi la principalul suspect: fostul soţ al dispărutei, Costel Ţuţuianu. Au descoperit că el vânduse, ulterior dispariţiei, brăţara pe care Ramona o avea la mână, dar şi că în maşina lui sunt urme de sânge ce proveneau de la victimă.
Costel Ţuţuianu a fost supus testului poligraf, dovedind comportament simulat la întrebările relevante cauzei. În momentul în care expertul criminalist i-a adus la cunoştinţă rezultatele testării, Ţuţuianu a încercat... să-l mituiască! “(...) Profitând de faptul că procedura de examinare exclude prezenţa altor persoane, inculpatul i-a promis o sumă de bani expertului, fără a-i determina cuantumul, pentru ca acesta să consemneze în raportul scris concluzii contrare celor rezultate din testare. (...) Expertul a adus imediat la cunoştinţa lucrătorilor de poliţie judiciară din cadrul I.P.J. Neamţ promisiunea de mită făcută de inculpat, astfel încât la data de 8.02.2012 s-a întocmit sesizare din oficiu şi cu privire la acest aspect”, se arată în motivarea Tribunalului Neamţ.
Atitudinea lui Ţuţuianu a fost un element orientativ pentru anchetatori. Lipsa alibiului a reprezentat un alt indiciu. În seara dispariţiei Ramonei, între orele 18:40 – 19:20, adică exact în perioada critică, Ţuţuianu susţinea că a fost acasă la prietena lui. Alibiul i-a fost însă răsturnat rapid, cu declaraţii de martori.
Întrucât din cercetările efectuate de poliţişti a rezultat că dispariţia tinerei s-a produs în împrejurări suspecte, existând suspiciuni de omor, pe 2 februarie 2012 cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ care a început urmărirea penală.
Mituirea celui de-al doilea poliţist
La 29 august 2012, când cercetările din Neamţ erau în plină desfăşurare, Costel Ţuţuianu avea să devină personaj principal într-un flagrant dintr-o vie din Pufeşti. Pufeşti este comuna din judeţul Vrancea unde Ţuţuianu, împreună cu alţi trei complici, venise la furat de struguri. Nu doi ciorchini, ci 180 de kg. Pentru început... Pentru această faptă, Judecătoria Adjud l-a condamnat, la 22 februarie 2013, la 2 ani cu suspendare.
“După constatarea infracţiunii flagrante de furt calificat, la data de 02.09.2012, inculpatul a fost depistat în procedură flagrantă, în timp ce a dat suma de 500 de lei agentului de poliţie ce instrumenta dosarul de furt calificat, pentru a-şi asigura o soluţie favorabilă, astfel încât a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea”. Pentru a doua tentativă de mituire, Tribunalul Vrancea l-a condamnat, la 15 octombrie 2012, la alţi 2 ani cu suspendare.
La 22 noiembrie 2012, Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ a solicitat judecătorilor arestarea preventivă a lui Costel Ţuţuianu, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie (n.r. – bunurile dispărutei găsite asupra lui), dare de mită (n.r. – mituirea expertului poligraf), şi fals în declaraţii (n.r. – vânzarea casei la notariat). În lipsa cadavrului, procurorii s-au temut adauge pe lista infracţiunilor omorul...
Tribunalul Neamţ a respins însă propunerea de arestare preventivă, motivând, printre altele, că deşi “în interiorul maşinii inculpatului au fost identificate pete de sânge care s-a dovedit că provin de la victimă, nu s-a putut stabili dacă luarea bunurilor s-a făcut înainte sau după uciderea victimei, dacă inculpatul este cel care ar fi suprimat sau nu viaţa acesteia sau dacă doar a transportat cadavrul ei. Faptul că inculpatul a fost în posesia unor bunuri ce au aparţinut victimei, (sic!) nu conduce automat la concluzia că el este cel care a deposedat-o, prin folosirea violenţei, de bunurile respective”. Procurorii au declarat recurs, iar Curtea de apel Bacău a decis ca faţă de Ţuţuianu să fie luată măsura obligării de a nu părăsi ţara.
Replica Pachetului General
În ianurie 2013, dosarul Ramona Ţuţuianu a fost preluat de Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică a Parchetului General, condusă la acea vreme de procurorul Marius Iacob.
Elena Gavadia, procurorul care instrumentează acest caz, consideră că “suspectul principal nu a fost arestat preventiv (n.r. – anul trecut, prin decizia judecătorilor din Neamţ), o dată prin aceea că încadrarea juridică pentru care s-a cerut arestarea preventivă a fost alta decât infracţiunea de omor. Este esenţial. (...) În acest moment, este schimbată încadrarea juridică a faptei în infracţiunea de omor calificat, profanare de morminte, furt şi alte două infracţiuni pentru care era începută urmărirea penală de Parchetul Tribunalului Neamţ (n.r. – fals în declaraţii şi dare de mită). Atâta timp cât consider că Ţuţuianu Ramona Georgiana nu mai este în viaţă şi nu avem cadavrul, avem o infracţiune de profanare de morminte.”
Anchetatorii sunt ferm convinşi că femeia dispărută e moartă şi că trupul ei a fost aruncat în barajul Bicaz. Pe alocuri, apa are o adâncime de 100 de metri. În ultimul an, au fost efectuate căutări cu scafandrii autorizaţi, care nu pot coborî în adâncuri decât până la 40 de metri, dar şi cu un sonar. Fără niciun rezultat. Însă asta nu i-a descurajat pe anchetatori...
Ieri, Tribunalul Bucureşti a emis un mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile pe numele lui Costel Ţuţuianu, acuzat de săvârşirea infracţiunilor de omor calificat şi profanare de morminte.
Dispăruţi fără urmă
Cazul Ramonei Ţuţuianu a fost prezentat în ediţia din 10 iunie a emisiunii “Dispăruţi fără urmă”. Emisiunea este transmisă în fiecare luni, de la 22:30, pe TVR1, şi aduce în atenţie poveştile unor copii pe care părinţii lor nu i-au mai văzut de ani de zile, dar şi cazurile unor adulţi dispăruţi în împrejurări suspecte.
Cei care au informaţii despre aceste cazuri, pot contacta realizatorii emisiunii la adresa de mail: disparuti@tvr.ro, pe pagina de facebook: www.facebook.com/disparuti sau la numarul de telefon: 0720.77.55.56.
Citește pe Antena3.ro