x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Cad măști la nivel înalt: afaceri cu interlopi, polițiști și căsuțe poștale. În plin scandal Unifarm, ministrul Sanatății face milionare două offshore-uri din Cipru

Cad măști la nivel înalt: afaceri cu interlopi, polițiști și căsuțe poștale. În plin scandal Unifarm, ministrul Sanatății face milionare două offshore-uri din Cipru

de Ion Alexandru    |    26 Iun 2020   •   08:33
Cad măști la nivel înalt: afaceri cu interlopi, polițiști și căsuțe poștale. În plin scandal Unifarm, ministrul Sanatății face milionare două offshore-uri din Cipru

În plin scandal penal legat de achiziția făcută de Unifarm, în urma căruia directorul general Adrian Ionel s-a ales cu 60 de zile de control judiciar, pentru o presupusă șpagă de 760.000 de euro, Ministerul Sănătății a achiziționat, la rândul lui, 115 milioane de măști chirurgicale, din China, de la un grup de afaceri care activează pe piața imobiliară. Compania care livrează măștile pe care statul este obligat ca, în perioada stării de alertă, trebuie să le pună la dispoziția persoanelor defavorizate, s-a înființat în noiembrie 2019 și, în aprilie, a importat din China 90 de milioane de astfel de măști.

Offshore-urile cipriote, controlate de un om de afaceri canadian, care deține această societate, a achiziționat trei foste întreprinderi din București, printre care și Întreprinderea de Pompe Aversa, unde, tot anul trecut, anunța că dorește să ridice un important cartier rezidențial. Toate aceste lucruri au loc în condițiile în care DNA investighează afacerea Unifarm, unde societatea care trebuia să livreze măștile din Turcia este patronată de o fostă colaboratoare a lui Ludovic Orban, de la Primăria Capitalei și Ministerul Transporturilor, arestată și condamnată într-un dosar al Clanului Sportivilor. Patroana în cauză este asociată cu fostul viceprimar general Robert Ionescu, cel care, împreună cu tatăl fostului ofițer DGA Petru Pitcovici, condamnat în dosarul lui Puiu Popoviciu, deține o companie de pază abonată la contracte cu statul.

 

Impusă prin lege, odată cu instaurarea stării de alertă la nivel național și demarată, cu 11 zile întârziere față de momentul în care s-a dispus obligativitatea purtării măștilor de protecție în spațiile publice închise și în mijloacele de transport în comun, achiziția acestor produse medicale a fost, în sfârșit, operată de către Ministerul Sănătății. Este vorba despre măștile care trebuie să ajungă la persoanele defavorizare, care nu și le pot permite, și care, de mai bine de o lună și două săptămâni, ar fi trebuit să fie deja distribuite. 


Concret, în 29 mai 2020, la 11 zile după instituirea stării de alertă, Ministerul Sănătății a publicat anunțul de participare pentru achiziția unei cantități cuprinse între 90 de milioane și 115 milioane de măști faciale, la o valoare cuprinsă între 151,2 și 193,2 milioane de lei fără TVA. Prețul unitar maxim stabilit, în caietul de sarcini, pentru o astfel de mască chirurgicală, agreat de autoritatea contractantă, se ridica la 1,68 lei fără TVA. În anunțul inițial, criteriile de atribuire erau calculate astfel: 40 de puncte cântărea prețul, 30 de puncte cântărea termenul de livrare și 30 de puncte cântărea cantitatea ofertată.

Se dorea, la acel moment, achiziția de măști faciale de uz medical tipul IIR, cu rezistență crescută la stropire. Ulterior, însă, în sesiunea de clarificări, Ministerul Sănătății a răspuns unui interlocutor faptul că “s-a anulat criteriul «rezistență la stropire»”. Nu doar că s-a anulat acest criteriu, dar, în scurt timp, s-a anulat achiziția cu totul, deoarece autoritatea contractantă a decis că niciunul dintre agenții economici care au depus oferte nu s-a calificat să meargă mai departe. Drept pentru care, în data de 6 iunie, Ministerul Sănătății a publicat un nou anunț cu privire la invitația de participare la achiziția de măști chirurgicale, fără licitație, prin atribuire directă, în care s-a renunțat la tipul IIR al măștilor, restul criteriilor rămânând identice cu cele prevăzute în anunțul din data de 29 mai. 

 

De la Aversa la produse medicale pentru ministerul lui Tătaru

La 24 iunie, Ministerul Sănătății a anunțat rezultatul negocierilor și finalizarea procedurilor de achiziție. Ofertele a 11 agenți economici au fost evaluate, iar cea mai “punctată” ofertă a fost cea prezentată de compania SC Naguma Medical Supply SRL, cu sediul în București. Interesant este că, printre cei 11 agenți economici care doreau să vândă măști chirurgicale, se află și companii care nu au nicio legătură cu domeniul medical. Relevant în acest sens este că a fost depusă o ofertă de către Societatea pentru Administrarea Participațiilor în Energie SA, care a obținut 56 de puncte la evaluarea făcută de Ministerul Sănătății.

Nu mică a fost surpriza să aflăm că, asemenea afacerii cu măști a ONAC, în care a fost declarată câștigătoare o companie înființată de câteva luni, din satul Uzunu, județul Giurgiu, și aici avem de-a face cu o societate nou-apărută pe piață. Conform datelor furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), SC Naguma Medical Supply SRL a luat ființă, în data de 10 octombrie 2019 (exact în ziua în care Guvernul Dăncilă a fost demis prin moțiune de cenzură), sub denumirea de SC Naguma Property SRL, cu obiect de activitate declarat “dezvoltarea și promovarea imobiliară”.

Capitalul social al acestei companii, în valoare de 45.000 de lei, este deținut de două offshore-uri cipriote, cu sediul la aceeași adresă, în Nicosia – Benevo Holdings Limited și Drouf Holdings Limited, ambele reprezentate de cătețeanul canadian Danny Topolinski. La acel moment, SC Naguma Property SRL era administrată de o anume Elena Chaterine Rădulescu. Aceasta din urmă a fost revocată din funcție, în cadrul unei decizii a asociaților care a avut loc în 30 ianuarie 2020, pentru ca, în data de 26 martie 2020, la 11 zile după instituirea stării de urgență, să fie modificat și obiectul de activitate al societății, prin adăugarea la acesta a “intermedierii în comerțul cu produse diverse”, “comerțul cu ridicata nespecializat”, “comerțul cu amănuntul al articolelor medicale, ortopedice, în magazine specializate”, “producția de dispozitive, aparate și instrumente medicale și stomatologice”, “comerțul cu ridicata al produselor farmaceutice”, “comerțul cu amănuntul prin intermediul caselor de comenzi sau prin internet”, “comerțul cu amănuntul în afara magazinelor, standurilor, chioșcurilor și piețelor”, precum și “depozitări și manipulări”.


În 2 aprilie 2020, compania se redenumește, devenind SC Naguma Medical Supply SRL, cu care a concurat pentru contractul cu măști pus la dispoziție de Ministerul Sănătății.

 

Businessurile canadienilor din București

Naguma Property devenită Naguma Medical Supply face parte, conform unor date din piață, din grupul InteRo, alături de companiile Tanher Property, Tabori Property sau Aversa Manufacturing SRL, grup controlat de cetățeanul canadian Danny Topolinski. Acesta s-a mutat, cu tot cu familie, în România, în anul 2006, intrând în afaceri imobiliare. A achiziționat 14 ansambluri rezidențiale în București și Brașov, din care a reușit să vândă doar 100 de apartamente. Însă afacerile s-au extins, grupul controlat de el achiziționând acțiuni la trei foste întreprinderi din București – Textile Dacia, Vulcan și Aversa. Ultima afacere a fost parafată în septembrie 2013, când a achiziționat prin licitație producătorul de pompe Aversa, plătind 17,3 milioane de euro. Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a contestat în instanță privatizarea, procesul continuând și astăzi. De altfel, compania Naguma Property, devenită Naguma Medical Supply, are sediul exact în strada Ziduri Moși, la numărul 25, unde se află platform industrială a Aversa. Locație unde, anul trecut, Topolinski anunța că ar intenționa să ridice cel mai mare complex rezidențial din mijlocul Bucureștiului.



90.000.000 de bucăți, din China

Afacerea cu măști a Ministerului Sănătății a fost devoalată, pentru prima dată, în urmă cu două săptămâni, de către liderul Pro România, Victor Ponta. După ce contractul a fost atribuit, Ponta a revenit, pe contul său de socializare, precizând că “acest câştigător este o firmă, Naguma International, care încă din 9 aprilie a anunţat că a adus măştile în ţară. Nu a reuşit să le vândă nimănui şi atunci Ministerul Sănătăţii direct, pentru că cel de la Unifarm era ocupat cu cealaltă afacere, a găsit o soluţie pentru bietul om care adusese 100 de milioane de măşti şi nu voia nimeni să le cumpere. A organizat o licitaţie, în luna iunie, dar licitaţia era pentru măşti de protecţie, cum scrie în ordonanţa Guvernului, şi omul nu avea măşti de protecţie, avea măşti faciale. Aşa că a anulat licitaţia, au reorganizat-o şi au schimbat în caietul de sarcini denumirea, ca să fie exact ce adusese omul în aprilie. Au pus şi două condiţii – să ai măştile, cantitatea de 100 de milioane şi să le livrezi în şapte zile. O singură firmă, evident, avea şi cantitatea şi putea să le şi livreze în şapte zile”.

Într-adevăr, în 9 aprilie 2020, Naguma Medical Supply SRL anunța importul a 90 de milioane de măști, din China. Interesant, aceasta este și cantitatea minimă cerută de Ministerul Sănătății în invitația de participare făcută în 29 mai, respectiv 6 iunie 2020. Primele trei milioane de măști au fost aduse prin intermediul Blue Air. Compania anunța, atunci, că va dona 100.000 lei ONG-ului „Asociația Dăruiește Viață” și 30.000 de măști din acest prim transport angajaților din prima linie care luptă împotriva acestei pandemii: 15.000 măști pentru Ministerul Sănătății (spitale) și 15.000 de măști pentru Ministerul de Interne (forțele de ordine). 


Legăturile patroanei din scandalul “mită la Unifarm” cu premierul Orban

Achiziția de măști făcută de Ministerul Sănătății are loc chiar în contextul în care DNA investighează o altă achiziție de măști, făcută de Unifarm, la începutul stării de urgență, dosar care i-a adus directorului Adrian Ionel un control judiciar, pe timp de 60 de zile, pentru luare de mită, trafic de influență și conflict de interese.


Compania căruia Adrian Ionel i-ar fi cerut mită 760.000 de euro, pentru parafarea acestui contract, se numește SC B.S.G. Business Select SRL și a fost înființată, în anul 2005, sub denumirea de SC Medical Saint SRL, care se ocupa cu medicina naturistă, și care avea drept asociați un cetățean iordanian pe nume Alizera Yousefi Jouybari și o româncă pe nume Mihaela Crișan. La data de 1 noiembrie 2019, iordanianul devine unic asociat, pentru ca, în ajunul declarării de către președintele Klaus Iohannis a stării de urgență, pe 9 martie 2020, acesta să aprobe modificarea domeniului de activitate al companiei, prin includerea comerțului cu produse medicale și ortopedice. 


În 11 martie 2020, în cadrul companiei este cooptat un nou asociat, care preia 60 la sută din capitalul social, în persoana Simonei Ciulavu. Cu aceasta din urmă patron, compania a intrat în afacerea măștilor achiziționate de Unifarm, anchetată de Direcția Națională Anticorupție. 


Simona Ciulavu a fost arestată, în anul 2006, într-un dosar al Clanului Sportivilor și condamnată, ulterior, la 1 an și 8 luni de închisoare cu suspendare pentru aderare la un grup infracțional organizat. Cu toate acestea, în CV-ul ei apare că, între anii 2000 și 2009, a ocupat funcții de “public procurement” în administrația locală și guvernamentală. Respectiv, a fost economist în cadrul Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Publice de Gospodărire Comunală, din Minsterul Administrației Publice. După un arest preventiv de șase luni, s-a angajat direct la Primăria Capitalei, pe un post de consilier, lucrând îndeaproape cu fostul viceprimar Ludovic Orban. Mai departe, în iunie 2008, după ce Ludovic Orban a fost numit în funcția de ministru al Transporturilor, și Simona Ciulavu s-a mutat la Ministerul Transporturilor, unde a lucrat ca și consilier principal în cadrul Direcției de Monitorizare a Achizițiilor Publice. A rămas aici până în 2009, când, în urma informațiilor despre dosarul penal care o privea, a fost dată afară de noul ministru, Radu Berceanu. 


De la Registrul Comerțului, mai aflăm că patroana companiei contractate de Unifarm în stare de urgență este asociată în alte trei societăți. Este vorba despre Alure Com SRL, Central Board of Smart Consultants SRL și SC Global Eurobusiness Solutions SRL. În această din urmă companie, Simona Ciulavu îl are coasociat pe avocatul Robert Constantin Ionescu, fost viceprimar la Primăria Capitalei și ex-oficial în aparatul guvernamental, pe timpul lui Emil Boc. La rândul lui, Robert Ionescu este asociat în firma de pază Akyle Security SRL, alături de alte trei perosane. Una dintre acestea este Constantin Pitcovici, tatăl fostului ofițer DGA, Petru Pitcovici, care, conform unor surse judiciare, ar fi chiar actualul partener de viață al Simonei Ciuvacu. Akyle Security a participat, de asemenea, la asigurarea pazei transportului primului lot de măști din Turcia pentru Unifarm.

Petru Pitcovici a fost arestat în 2012 și condamnat la 2 ani închisoare cu suspendare în dosarul lui Puiu Popoviciu. El a fost implicat și în megaoperațiunea “Cocaină din Venezuela”, alături de ex-procurorul Flavius Crâznic. “Jurnalul” a dezvăluit, în urmă cu doi ani, faptul că părinții lui Pitcovici derulează afaceri interesante, în stil mare. Mama fostului ofițer de poliție deține o firmă de activități recreative, denumită Snagov Grand Building, în timp ce tatăl lui Pitcovici, un domn în vârstă de 80 de ani, este asociat alături de fostul viceprimar PDL al Capitalei, Robert Constantin Ionescu, într-o firmă de pază care derulează contracte cu instituţiile statului.

Constantin Pitcovici, seniorul familiei cu același nume, mai este partener de afaceri cu Robert Ionescu și în cadrul unei firme de construcții, din acționariatul căreia a mai făcut parte și colegul lui Petru Pitcovici, fostul poliţist antidrog Marius Sorin Bozgan, zis “Vali”, implicat, și el, în urmă cu mai bine de un deceniu, în dubioasa operațiune “Cocaină din Venezuela”. În 2018, Bozgan lucra la Guvernul României, ca și consilier al președintelui Agenției Naționale pentru Arii Protejate din România. Nu în ultimul rând, fostul polițist Petru Pitcovici a fost surprins de către paparazzii unui site central jucând șah cu Nelu Iordache în timpul petrecerii Revelionului 2017-2018, la care a participat și ambasadoarea Olandei în România, Stella Ronner Grubacic.
 

×