x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Cum a încercat Bogdan Drăgoi să-şi bage casa la apă. Fostul şef de la finanţe, prins cu zerouri în plus şi metri pătraţi în minus

Cum a încercat Bogdan Drăgoi să-şi bage casa la apă. Fostul şef de la finanţe, prins cu zerouri în plus şi metri pătraţi în minus

de Oana Stancu Zamfir    |    Petru Zoltan    |    07 Oct 2012   •   17:54
Cum a încercat Bogdan Drăgoi să-şi bage casa la apă. Fostul şef de la finanţe, prins cu zerouri în plus şi metri pătraţi în minus

Fostul ministru de finanţe Bogdan Drăgoi n-a pierdut vremea în preajma lui Sorin Blejnar. A învăţat de la şeful Fiscului cum să îţi cumperi o casă de milioane de euro cu câteva sute de mii, când prin declaraţia de avere îţi bate vântul. Publicăm astăzi detaliile concrete ale tranzacţiei făcute de Bogdan Drăgoi, date care dovedesc unde a minţit demnitarul şi cum a încercat să-şi bage casa la apă pentru a nu fi nevoit să justifice adevărata sa suprafaţă şi, pe cale de consecinţă, şi adevăratul preţ.

Dezvăluirea Jurnalului Naţional despre duplexul cumpărat de Bogdan Drăgoi, actual consilier prezidenţial, în cea mai scumpă zonă a Bucureştiului, pe şoseaua Nordului, scoate la iveală o poveste mult mai spumoasă (dar şi demnă de atenţia Parchetului dacă am avea unul) despre reţeta aplicată de un demnitar atunci când se aşază la casa viselor lui.

După publicarea articolului de către Jurnalul Naţional, dl Drăgoi a refuzat să facă publice datele tranzacţiei, deşi obligaţia sa de demnitar asta era, luându-şi răgaz un an de zile, până la publicarea următoarei declaraţii de avere. A susţinut însă că şi suprafaţa indicată de Jurnalul Naţional şi preţul locuinţei sunt mult exagerate. Datele concrete ale tranzacţiei pe care le-am făcut publice sâmbătă la "Exces de putere" arată de ce interes are dl Drăgoi să ascundă adevărul.

Să le luăm pe rând…

Baia cât o garsonieră: 28 mp

"Suprafaţa indicată de Jurnalul Naţional (760 mp) este mult exagerată", susţine dl Drăgoi. Cât de exagerată? Iată! Duplexul cumpărat de dl Drăgoi este compus, fireşte, din două apartamente, unul la parter, unul la etaj, însumând 603 mp construiţi la care se adaugă încă 53,58 anexele: două locuri de parcare şi o boxă. Dimensiunile apartamentului sunt uriaşe. Numai o baie are 28,36 mp, cât o garsonieră în cartierele obişnuite. La parter sunt două camere (66,65 şi 24,40 mp), o bucătarie de 14,4 mp, o baie de 7,90 mp, un hol de 23,70 mp, grup sanitar, spaţiu masă, terase de 16,5 mp şi 9,5 mp, grădină etc. La etaj, trei camere (18,40 + 34,75 + 37,70 mp), bucătărie de 12 mp, sas 3,10 mp, baie  9,25 mp, hol 19,30 mp, debara 1,30 mp, grup sanitar 2,40 mp, hol 11,30 mp, dressing mai mare decât un dormitor ­ 17,85 mp, baia cât o garsonieră ­ 28,36 mp, încă o baie de 4,70 mp, un grup sanitar de 2,90 mp şi trei terase de 14,20 mp + 17,75 mp + 15,10 mp.

Interesant este cum a băgat la apă dl Drăgoi acest apartament pentru a mai reduce din suprafaţa declarată. În iunie 2012, duplexul a fost vândut de firma la care a fost acţionar Dan Fisher, fiului şi nurorii acestuia. Contractul arată care este suprafaţa reală a celor două apartamente: 266,45 metri pătraţi construiţi la parter, 336,50 la etaj, plus locuri de parcare şi boxă de 53,58 mp. Total 656,68 mp. Trei luni mai târziu, când dl Drăgoi cumpără de la Fisher junior, nu mai trece în contract suprafaţa construită, ci doar pe cea utilă. Astfel, suprafaţa totală scade cu 164,2 mp la 447,6 mp apartamentele şi 44,78 anexele.

Preţ de Crângaşi pe metru pătrat

Chiar şi aşa, manevra dl Drăgoi nu e în măsură să acopere preţul real al acestui apartament. Anunţurile de pe site-urile imobiliare arată că apartamentele din imobilul situat în şoseaua Nordului s-au tranzacţionat iniţial cu 5-6.000 euro/mp, iar după criza imobiliară nu au coborât sub 3.000 decât în rare cazuri. Asta pentru că imobilul este cel mai bine făcut din perspectiva materialelor de construcţie, cel mai luxos şi cel mai bine poziţionat în raport cu lacul Herăstrău. Am ales spre comparaţie unul dintre cele mai mici preţuri pentru un apartament scos la vânzare anul acesta în imobilul respectiv ­ 286 mp suprafaţa construită, la parter, un apartament cu trei camere: 600.000 euro plus TVA. Preţ pe metru pătrat: 2.601 euro. Or, dl Drăgoi a plătit 1.157 euro/mp (750.000 euro  din care 52.000 boxa şi locurile de parcare). Asta în condiţiile în care apartamentul este MOBILAT! Se specifică în mod clar în constract.

Cu cine împarte casa

Chiar şi cu acest preţ modest pe metrul pătrat, dl Drăgoi nu poate justifica banii necesari achiziţiei. Potrivit declaraţiei de avere completată cu doar o lună înaintea tranzacţiei, consilierul dlui Băsescu dispune de doar 33.208 euro în conturi şi nu are nici case şi terenuri pe care să le vândă. În aceste condiţii şi la un salariu de o mie de euro, ce bancă ar acorda un împrumut de sute de mii de euro?

Aşa că dl Drăgoi şi-a luat un ajutor: împarte casa şi plata cu domnişoara Bojin Adina Georgia, fosta consilieră personală a dlui Sorin Blejnar, al cărei nume apare în dosarul mitei pentru magistraţi.

Deşi achită jumătate de sumă, dra Bojin nu dispune nici ea în declaraţia de avere de banii pe care, potrivit contractului, îi mută din contul vânzătorilor: doar 119.000 de euro în cont, 375.000 de mii de euro transferaţi.

Cei doi, fost ministru de Finanţe şi fostă consilieră a şefului Fiscului, în prezent şef de serviciu la direcţia verificări fiscale înfiinţată de Blejnar pentru sine, aplică cu succes chiar reţeta fostului şef ANAF. Acesta şi-a cumpărat o vilă de 2 milioane de euro cu doar 500.000 de euro, în condiţiile în care dispunea, potrivit declaraţiei de avere, de doar 470.000 de euro şi i-au mai şi rămas 130.000 de euro!

Blejnar împreună cu subalternii săi fac coadă la DNA

Milioane de români care de abia trăiesc de pe o zi pe alta stau anual la cozi interminabile pentru a-şi plăti dările către stat, în timp ce o mână de înalţi funcţionari ai Fiscului, în frunte cu Sorin Blejnar, stau la rând pentru a da cu subsemnatul în faţa  procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). Ultimele dosare investigate de DNA a scos la iveală o încrengătură de tip mafiot, în care interlopii şi politicienii sprijiniţi de şefii Fiscului au devalizat sistematic bugetul statului. Sub domnia lui Sorin Blejnar, Fiscul a ajuns una dintre cele mai corupte instituţii publice din România.

Astfel, Adina Georgia Bojin a fost angajată în anul 2010 pe funcţia de consilier personal al vicepreşedintelui ANAF, Dragoş George Bogdan, care conducea pe atunci Departamentul de Control Financiar. Apoi, Bojin a fost plasată pe postul de consiler în cabinetul lui Blejnar. De aici, şi-a luat zborul direct pe funcţia de "şef biroul grad 1" la Direcţia Generală de Metodologii Fiscale, Îndrumare   şi Asistenţă a Contribuabililor. Potrivit revistei Kamikaze, Bojin îşi rotunjea veniturile din chiria percepută avocatei Claudia Gherbovan-Silinescu, care a fost implicată în dosarul mită pentru judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ). Totodată, avocata îl reprezenta pe afaceristul Gabriel Chiriac, care avea mai multe procese cu ANAF la secţia Contencios a ICCJ. Întâmplarea face că afaceristul a câştigat toate procesele cu Fiscul. Interesant va fi modul de justificare a banilor cu care bugetara Adina Bojin şi-a cumpărat jumătate din locuinţa luxoasă de pe şoseaua Nordului, alături de consilierul prezidenţial Bogdan Drăgoi. 

Mafia de la ANAF


În paralel, Sorin Blejnar încearcă să scape de procurorii de la "Blejnărie", pe motiv că ar fi o victimă a sistemului politic din România, fără să comenteze afacerile controversate în care sunt implicaţii "protejaţii" săi. Potrivit documentelor întocmite până în prezent de procurorii de la DIICOT Braşov, lotul Blejnar a prejudiciat statul cu suma de 22 de milioane de lei. Într-un alt dosar, Sorin Blejnar este anchetat de Direcţia Naţională Anticorupţie, în care prejudiciul este de peste 15 milioane de euro. Fostul directorul general adjunct al ANAF Nicuşor Drăgan împreună cu fostul şef de la Achiziţii, Dan Stroe, au fost prinşi într-un alt dosar de evaziune fiscală, unde paguba adusă statului român se ridică uşor la suma de 200 de milioane de euro din neplata taxelor, plus returnare de TVA intracomunitar ilegal. Sorin Blejnar a fost uns preşedinte al ANAF în ianuarie 2009 de către premierul Emil Boc. Sub conducerea acestuia, bugetul de stat al României a fost pus pe butuci.

×