Doi jurnalisti, martori si victime

S-au sfidat 35 de ani. Asa crede jurnalistul Aristide Buhoiu, care in 1970 a vazut si a filmat marea cea mare care era Romania. Si a trecut si printr-un cosmar la Galati. Jurnalistul, cameramanul si pilotul au scapat cu viata dintr-un accident de elicopter doar pentru ca Dumnezeu a tinut cu ei.

ZBOR. Jurnalistii au survolat sate izolate de apa, din care nu putusera sa plece toti. Batranele si copiii asteptau sa fie evacuati

La Lugoj, unde s-a nascut, Aristide Buhoiu a avut primul soc in fata apei furioase. A vazut in vara anului 1970 cum Timisul a umplut albia si cum a ajuns la nivelul podului de fier. Nu mai vazuse pana atunci apa asa de furioasa si Timisul asa de plin. Banatenii fusesera mereu grijulii. Doar de pe vremea habsburgilor, timp de 20 de ani, fusese o preocupare pentru intarirea digurilor. Mai prinsese el si Bega infuriata cand era copil, dar niciodata ca atunci. Si nu-si imagina ca o sa ajunga inundatiile la nivel national. Dar le-a vazut cu ochii lui si era sa-si dea viata in misiune.

CAND NU FUNCTIONEAZA CENZURA. "Atunci a fost o campanie foarte mare. Nu mai exista precedent. Noi, care aveam tot felul de interdictii. La noi in tara nu exista nimic, nici inundatii, nici cutremure. La noi era totul perfect. Dar atunci, in ’70, n-a mai functionat cenzura."

Aristide Buhoiu era realizator de emisiuni la Televiziunea Romana si a trebuit sa-si faca datoria de jurnalist. Tudor Vornicu si Octavian Paler l-au trimis impreuna cu un cameraman, Gheorghe Frunza, spre Moldova, sa filmeze la Galati intinderea de apa si suferinta oamenilor pentru emisiunea de vineri, "Saptamana", a lui Alexandru Stark.

In zona Galatiului apele scapasera de sub control. Satele erau izolate, nu se putea lua legatura cu oamenii ramasi acolo decat daca zburai. Totul se rezolva prin armata, care era baza operatiunilor de salvare la acea vreme.

"Am vorbit cu Ion Coman, ministrul Armatei la acea vreme, si am cerut un elicopter militar. Mi-a dat aprobarea verbala care a fost transmisa la Iarica. La Iarica a inceput una dintre aventurile vietii mele. Care ar fi putut sa se termine tragic", povesteste jurnalistul.

PRESA, DEASUPRA APEI. Jurnalistii au survolat sate izolate de apa din care nu putusera toti sa plece. Batranele si copiii ramasesera si asteptau sa fie evacuati. Elicopterele armatei carau cu ele butoaie pline cu combustibil, ca sa poata alimenta in timpul misiunii. Baza era departe.

"In timpul zborului pilotul mi-a povestit scene care ar fi demne de un thriller." Soldatii salvasera niste batrane din ape si pilotul le transporta catre baza. Din cand in cand mai verifica starea pasagerilor. Femeile, credincioase, ii multumeau lui Dumnezeu ca scapasera cu viata. Aprinsesera lumanari si le asezasera pe butoaiele de combustibil. "Orice miscare ar fi putut sa provoace o explozie", isi aminteste jurnalistul.

IMAGINI DE COSMAR. "Am aterizat intr-un sat unde am filmat alunecarile de pamant. Am facut apoi un documentar, «Ranile pamantului», care a fost difuzat in 28 de tari". Se prabusea pamantul, se prabuseau case, gospodarii. "Erau scene de groaza, cum rar mi-a fost dat sa vad." Dupa filmare au dat sa plece. "Niciodata nu am putut explica ce s-a intamplat atunci. De ce la 500 de metri motorul s-a blocat si elicopterul a inceput sa cada".

O femeie batrana statea pe prispa casei si se uita la elicopterul in cadere libera, care venea in directia casei sale. Tragi-comic, isi aminteste jurnalistul. "Tipa la noi sa cadem in gradina ei cu ceapa. Am avut un mare noroc". Norocul s-a tras tocmai de la plantatia de ceapa cu pricina. Tocmai in gradina aceea au cazut. Pamantul era rascolit si straturile de ceapa au amortizat lovitura. "A fost o bufnitura groaznica si apoi am asteptat explozia. Asa vazusem in filme. Intepenisem de frica", povesteste Aristide Buhoiu, cu privirea in zare, ca si cum ar fi trait din nou scena. "A coborat pilotul. Si apoi si noi. Si l-am vazut pe pilot cu capul in maini, plangand. Am realizat atunci prin ce trecusem de fapt. Ca era o sansa la un milion sa scapam de acolo cu viata". Din fuselajul rupt a luat ca amintire niste bucati. "Dovada ca mi-a murit moartea. Le-am pastrat in redactia «Universului», in California, impreuna cu niste fasii din prapurile ramase de la demolarea Bisericii Sf. Vineri".

Sunt lucruri care i-au purtat noroc intotdeauna si care i-au amintit ca Dumnezeu este mare. Si nu-i vine sa creada ca, in 2005, oamenii dau vina pe Dumnezeu pentru nenorocirea din Banat. "Dumnezeu nu e de vina. Atunci, in ’70, a fost primul semnal. Trecusera 200 de ani de cand nu se mai ocupase nimeni de problema asta. N-am invatat nimic de atunci. Si in 35 de ani nu s-a imtamplat nimic. S-au sfidat 35 de ani."

"50 de ore in mijlocul apelor"

Consemna atunci, de la Targu-Mures, George Radu Chirovici, pentru Scanteia. "Miercuri dimineata aud ca in Transilvania «ar fi ceva». «Ce?», intreb. «Niste inundatii». Nu-mi fac griji. Niste inundatii au mai fost cand ici, cand colo. Mai intreb prin redactie. Nimeni nu stie mare lucru. Pe la ora 11, informatiile sunt toate in stadiul «niste inundatii». Dar peste un ceas, la 12, sunt intr-un avion special, care decoleaza de la Otopeni. Spre Judetul Mures pleaca un membru al Prezidiului permanent, secretar al Comitetului Central al partidului, un adjunct al ministrului Agriculturii, doi generali. Aud cuvantul catastrofa, insa tot nu inteleg. Sunt departe, departe de imaginea reala a lucrurilor. Trecem muntii si peste putina vreme coboram sub plafonul norilor. Privim prin hublouri. Am ajuns deasupra Muresului si brusc am revelatia a ceea ce s-a intamplat, a lucrului acela pe care nici o hartie nu il poate oglindi, imprejurarea singulara si ingrozitoare pe care nu credeam ca am sa o intalnesc vreodata, pentru ca niciodata, ori de cate ori am pronuntat cuvantul «calamitate», nu am stiut ce spun. Acum stiu."

La telefon cu "tovarasul"

"Aeroportul Vidrasau. Apa e langa pista de aterizare. Traficul obisnuit s-a suspendat. Ploua marunt si rece. Intram in Targu-Mures si ne angajam pe strazile inundate. Pe trotuare, oameni cu chipuri grave, preocupate, duc geamantane, baloturi, pachete. Sediul Comitetului Judetean de Partid, locul unde este instalat Comandamentul Special, e construit pe un dambulet. Apa a ajuns la 150-200 de metri. Primul secretar al Comitetului Judetean de Partid, Nicolae Veres, vorbeste la telefon. Ridica spre noi ochii in care se vad urmele unei nopti nedormite. Aud: «Da, tovarase secretar general... Asa cum v-am informat acum o ora... Da, tovarase Ceausescu, acum, spre dimineata... Da, au venit. Cu elicopterele... cu autoamfibiile, cu barcile, cu plutele... Opt tone de paine si 70.000 de sticle cu apa minerala... Da, da...»."

NARUIRE

"Am aterizat intr-un sat unde am filmat alunecarile de pamant. Am facut apoi un documentar, «Ranile pamantului», care a fost difuzat in 28 de tari. Se prabusea pamantul, se prabuseau case, gospodarii. Erau scene de groaza, cum rar mi-a fost dat sa vad"

LA MUSTATA

"Niciodata nu am putut explica ce s-a intamplat atunci. De ce la 500 de metri motorul s-a blocat si elicopterul a inceput sa cada. A fost o bufnitura groaznica si apoi am asteptat explozia. Asa vazusem in filme. Intepenisem de frica. A coborat pilotul. Si apoi, noi. Si l-am vazut pe pilot cu capul in maini, plangand. Am realizat atunci prin ce trecusem de fapt. Ca era o sansa la un milion sa scapam de acolo cu viata" - Aristide Buhoiu, jurnalist