x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Interviuri Doctor Ionuţ Tănase: “Dulcele se percepe cu vârful limbii, acrul cu lateralele, amarul cu zona posterioară”

Doctor Ionuţ Tănase: “Dulcele se percepe cu vârful limbii, acrul cu lateralele, amarul cu zona posterioară”

de Florin Condurateanu    |    05 Ian 2017   •   17:00
Doctor Ionuţ Tănase: “Dulcele se percepe cu vârful limbii, acrul cu lateralele, amarul cu zona posterioară”

De ce limba este “încărcată”, de ce unii se jenează de un miros urât al gurii? De ce o limbă mai mare provoacă sforăit şi întreruperea respiraţiei în somn? Răspunde la aceste întrebări, specialistul în ORL, dr. Ionuţ Tănase.

 

Florin Condurăţeanu: - Domnule doctor Ionuţ Tănase, nu discutăm despre cei numiţi “limbă ascuţită” sau “limbă buruienoasă” pentru că bârfesc, îi clevetesc pe cei din jur cu vorbe deochiate, cu insulte. Vrem să ne explicaţi suferinţele acestui organ care este limba. De ce unii au limba “încărcată”, alţii se jenează de mirosul urât din gură?

Doctor Ionuţ Tănase: - Este de vină infecţia fungică cu Candida. Acuzele sunt limba încărcată, halena fetidă, adică mirosul urât al gurii, usturime la nivelul mucoaselor orofaringiene, care pot duce până la deficit de alimentaţie, de hrănire datorate senzaţiei dureroase produsă din cauza inflamaţiilor locale. Acest germen, Candida, este o prezenţă normală la nivelul tractului aerodigestiv superior, dar simptomele apar numai în urma unor dezechilibre la nivelul florei saprofite care permit dezvoltarea excesivă a Candidei. Poate apărea în urma utilizării excesive a unor antibiotice sau în urma unui deficit de imunitate. Se folosesc medicamente antifungice la care este sensibilă Candida, adică fluconazol, itraconazol sau derivate ale acestora. Există cazuri de germeni multirezistenţi şi se ajunge la tratamente de ultimă generaţie, dar scumpe, precum cu amfotericina B. Oricum, este necesară o riguroasă igienă bucală.

 

F.C.: - Unii se vaită că şi-au pierdut gustul din gură. De ce?

Dr. I.T.: - La nivelul unor zone ale limbii, papilele gustative sunt rarefiate, chiar inexistente, astfel că una din acuzele pacientului este că şi-a pierdut gustul. Afecţiunea benignă, necanceroasă, se numeşte limbă geografică. Este probabil o veche suferinţă inflamatorie, nu se cunoaşte un tratament curativ. Medicii recomandă o terapie a simptomelor şi un regim igieno-dietetic evitând alimentele condimentate, fierbinţi, a lactatelor, a alcoolului, a cafelei şi fumatului. Limba are mai multe roluri: rol în vorbire, ajutând la formarea sunetelor articulate, rol în alimentaţie - formând bolul alimentar şi transportându-l în gură - şi rol în percepţia gustului, prin receptorii la nivelul limbii. Dulcele se percepe cu vârful limbii, acrul cu lateralele limbii şi amarul cu zona posterioară a limbii. Limba este formată din 17 muşchi şi receptori, ca papile gustative. Papilele filiforme sunt întâlnite în cele două treimi din faţă, papilele fungiforme - preponderent în marginile limbii, papilele circumvalate se află în grosimea mucoasei limbii, iar papilele foliate în regiunea posterioară a marginilor limbii. Limba este socotit cel mai puternic muşchi proporţional cu mărimea sa.

 

F.C.: - Unii au limba mai mare şi respiră cu greutate, dispnee noaptea, dar şi sforăie, o soluţie fiind corectarea chirurgicală a limbii. Cum comentaţi?

Dr.I.T.: - Macroglosia este fie congenitală, determinată de malformaţii ale masivului facial sau ale vaselor sangvine, limfatice sau din tiroida ectopică, fie o limbă mai mare dobândită în cazul unor dereglări hormonale. Există cazuri în care nu volumul mare al limbii, ci poziţia acesteia determină suferinţa. Retrognatismul duce la sforăit şi la apnee, oprirea respiraţiei în somn. Chirurgii pot opera, avansând mandibula. Dar tratamentele sunt şi nechirurgicale prin plasarea de dispozitive gutiere, care tracţionează mandibula spre anterior, se folosesc şi dispozitive CPAP ce introduc o coloană de aer cu presiune pozitivă pentru a ţine deschis tractul respirator.

 

Lucrările dentare fixe incorect finisate, protezele dentare mobile incorect adaptate sau nefixate corespunzător, resturile de rădăcini pot produce leziuni la marginile libere ale limbii care se pot croniciza. Se ajunge, astfel, de la o banală leziune de contact la apariţia unor afecţiuni de tip inflamator şi infecţios. Orice apariţie de tumori trebuie să fie diagnosticate şi preluate de chirurgi din fazele incipiente.

×
Subiecte în articol: ionut tanase