x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Interviuri Naționaliștii lui Vadim Tudor au rămas fără stăpân. Cine le câștigă încrederea

Naționaliștii lui Vadim Tudor au rămas fără stăpân. Cine le câștigă încrederea

de Marius Gîrlașiu    |    07 Sep 2016   •   19:00
Naționaliștii lui Vadim Tudor au rămas fără stăpân. Cine le câștigă încrederea

Cu trei luni înainte de alegerile parlamentare, politologul Antonio Momoc analizează pentru Jurnalul Naţional şansele unor partide ca PRU şi USR de a trece pragul electoral în luna decembrie şi a conta pe scena politică în viitorul Legislativ. Specialist în comunicare politică şi marketing electoral, politologul face o radiografie amplă a românilor cu simpatii naţionaliste, reprezentaţi în trecut de PRM sau PP-DD.

 

Cât de mare este electoratul naționalist pe care îl vizează Victor Ponta?

Trebuie să facem niște distincții. Dacă ne uităm pe rezultatul alegerilor parlamentare din 2008 sau din 2000 la alegerile prezidențiale, o să vedem că sunt între 10-15% cei care au votat PRM. Mulți l-au votat pe Vadim Tudor. Deci e clar că există un electorat naționalist destul de larg, dar trebuie să introducem niște nuanțe pentru că e foarte complicat tipul acesta de electorat. Electoratul acesta naționalist nu este interesat exclusiv de probleme etnice, ci e foarte mult interesat și de probleme sociale, de justiție socială. Este un electorat radical din punct de vedere etnic, dar pe de altă parte este vulnerabil din punct de vedere social și economic, iar din punctul acesta de vedere se apropie de profilul PSD. Este electoratul care în bună măsură s-a dus către PP-DD. După alegerile din 2008, PP-DD a obținut în 2012 undeva la 14%, având în spate și televiziunea, la fel cum are acum Ghiță. Ei atunci transformaseră OTV într-o televiziune partid, televiziunea devenise practic un partid. Acum PRU are la dispoziție televiziunea lui Ghiţă pe care la fel o poate folosi nu neapărat la maniera de atunci, pentru că e adevărat, a creat multe probleme cu CNA și așa mai departe.

Unde ar putea migra acum acest segment de public?

O parte a acestui electorat s-a dus spre PP-DD, dar s-a dus și spre PDL, ori PDL-ul intrat în PNL s-a dus foarte tare pe o zonă a publicului lui Băsescu. O mare parte din acest electorat, până în 2012, când lovise și criza din 2010, a fost al lui Băsescu. Deci este un electorat vulnerabil economic și social, marginalizat în bună măsură, dar reintegrat de discursul popularilor. Pe de-o parte se duce spre PP-DD în 2012 și pe de altă parte abandonează și PDL-ul, pentru că, intrând în PNL, are o altă abordare, o altă viziune, o altă percepție publică, nici măcar de dreapta sau radicală, în care nu se mai regăsește acest public despre care discutăm.

Ce lideri ar putea capitaliza acum acest electorat?

Acest electorat nu are reprezentanți, după Vadim Tudor a rămas un loc liber, nerevendicat de niciun fel de lideri politici. Ei au și tendințe din acestea naționaliste, în sensul etnicist, dar nu exagerat. Nu sunt neapărat antisemiți sau xenofobi, dar sentimentele de mândrie națională pot să îi ducă în direcția aceea, dacă apare un conflict, dacă apare o problemă, o criză.

În ultima vreme tot mai multe partide s-au înghesuit pe nișa asta...

Acest electorat fiind undeva la 10-15% maximul lor, minimul poate să fie undeva la 2-3%, acest 10-15% se poate atinge relaxat, dacă ai un mesaj credibil și lideri credibili pe zona aia. Deci dacă ai avea ceva de tipul acesta de justiție socială, pentru că asta a încercat să facă și PRM, care era un partid care voia să apere drepturile românilor, nu doar drepturi politice, ci și cele sociale și economice. Partide precum PMP, PRU sau l ideri ca Marian Munteanu, Traian Băsescu și mulți alții, de exemplu la PRM s-a dus purtător de cuvânt Florin Zamfirescu, care încearcă să resuscite ceva, el fiind oricum din gruparea asta Pentru România împreună cu Marian Munteanu și Dan Puric.

Cum se vede din afară tentativa politicienilor de a capta electoratul naţionalist?

Cei ce nu urmăresc se miră, dar e o logică în povestea asta pe parcursul ultimilor ani, pentru că există a c e s t e l e c t o r a t vulnerabil și marginalizat, care dorește așa: o viață diferită, protecția capitalului autohton, resursele naturale să rămână în țară sau în proprietate românească, apărarea pământului, resursele neamului şi aşa mai departe.

 

PRU, cu un aparat de propagandă bine pus la punct, cu o comunicare politică foarte bine articulată, are mai multe șanse decât USR în momentul acesta să treacă pragul și să crească foarte rapid!

 

Tot electoratul acesta este un pic în degringoladă pentru că nu e reprezentat. Acum avem Uniunea Europeană, avem direcții progresiste, cu UE sau America, dar se vorbește prea puțin de valorile naționale și de identitatea națională. Acest electorat, care nu este reprezentat și care se poate duce undeva la 10-15%, poate fi activat. Pentru asta e nevoie de lideri credibili și aici este problema, pentru că PRU, așa cum a fost el conceput, nucleul dur al partidului, este mai degrabă orientat spre dreapta din punct de vedere politic. Este orientat pe valorile naționale și identitare și are o problemă mare cu socialiștii și comuniștii, pentru că în general dreapta naționalistă nu acceptă discursul și viziunea socialiștilor. Aici e o mare problemă. Vadim Tudor reușea să fie un lider credibil pe zona aceasta, chiar și Traian Băsescu cu populismul.

În mediul online, campania PRU a stârnit reacţii ostile!

Nu mă miră, pentru că ei au o problemă în general cu socialiștii. Nucleul dur al PRU riscă să se pulverizeze și să se îndepărteze de partid, pentru că nu le plac ideile de stânga sau oamenii care reprezintă stânga, socialismul și tradiția comunistă. Pe de altă parte există un public cu potențial pe care PRU vrea să îl atragă, dar și PMP, doar că este foarte dificil să îl atingi, atâta vreme cât tu ești de stânga. Traian Băsescu are un populism cu ușoare accente de dreapta, iar cei care vin acum în PRU sunt mai degrabă de stânga. În momentul în care construiești acest PRU, chiar dacă există un potențial important, problema principală este că nu o să poți să atragi electoratul din zona de dreapta, de la PMP, fostul PP-DD, și riști să îți atragi oameni din zona de stânga, inclusiv din zona PSD de naționaliști.

De aceea a spus Ponta că PSD are nevoie de un partid naționalist lângă el?

Are nevoie de un partid naționalist lângă el, pentru că el știe că există un potențial pe zona aceasta, pe care ei speră să-l atragă dinspre dreapta, dinspre zona PMP sau PRM, dar riscul mare pentru PSD și pentru Ponta este să rupă din electoratul naționalist care votează și care s-a orientat în mare măsură către PSD. Riscă de fapt ca de la acel 40% pe care îl are acum, să îl ducă la 36-37%. Pentru că, parțial, acești naționaliști care nu erau reprezentați se puteau duce spre PSD mai degrabă decât spre PNL, care este un partid liberal și nu are nicio treabă cu zona asta. PSD putea să crească singur și să acopere zona asta, să ajungă la un 41-42%. PRU poate să crească în momentul acesta, pentru că dacă are un mesaj credibil poate să rupă 2-3% atât de la PSD, pe care o să îl stârnească un pic, dar poate să rupă și din zona cealaltă.

Mai sunt doar vreo trei luni până la alegeri, mai au timp să crească?

Teoretic, dacă stăm să discutăm pe manual, nu prea au timp. Dar practica bate teoria de data asta. Practic au mai fost cazuri când s-a întâmplat asta. Sunt două cazuri recente în istorie chiar. PP-DD care cu ajutorul unei televiziuni a crescut din 2011 în câteva luni, iar în 2012 a devenit al doilea partid la alegerile locale și a intrat în Parlament ca al treilea partid. Şi cazul lui Nicușor Dan la București, unde, pentru că discursul și mesajul liderului politic au fost foarte în acord cu valorile multora dintre cei nereprezentați politic, a reușit să obțină acel 25% pentru USB și 30% pentru liderul său. Deci și la PRU practic poate fi posibil, cu condiția ca cei din televiziunea lui Ghiţă să își facă treaba nu de jurnaliști, ci de propagandiști, iar mesajul lor să fie credibil și coerent pe zona asta de naționalism care să fie de tip catch-all, pe zona de stânga, dar și pe cea de dreapta.

S-a vehiculat şi scenariul unui guvern PSD-ALDE-PRU, după alegeri, chiar dacă Liviu Dragnea a respins orice alianţă cu PRU. Pare posibil?

În momentul acesta, da. Este posibil, nu e deloc exagerat, în condițiile în care PNL este într-o anumită degringoladă. Câtă vreme PNL nu se regăsește, nu produce lideri, nu vine cu mesaje mai clare, nu-și concentrează foarte tare atenția pe promisiunile publicului său, nu spune foarte clar cine va fi noul lider, nu spune care este poziția sa clară față de Cioloș, dacă intră sau nu în partid şi aşa mai departe. PNL are în momentul acesta 30% și în sondaje, și în situația de la alegerile locale. Până la 20% e distanță mare, deci nu prea au cum să facă Guvernul. Le-ar trebui un USR puternic, de 10%, ceea ce e foarte complicat, pentru că celor de la USR le lipsește o televiziune și nu au o structură de partid la nivel național.

Facebook-ul n-ar putea înlocui televiziunea de care au nevoie?

Ar putea și în mare măsură chiar reușeste să înlocuiască, dar doar pe segmentele de public foarte educat și urban. Cei de la USR probabil vor lua suficient încât să treacă pragul electoral la Cluj, Iași, Timișoara sau București. Vor lua probabil 5% sau jumătate din cât au nevoie. 180.000-200.000 de voturi din București și restul până la 500.000 din marile orașe. Dar în momentul acesta le este foarte greu să convingă și să mobilizeze electoratul, să se constituie ca lideri și structuri locale, să poată să comunice coerent doar pe Facebook. În vreme ce PRU poate să aibă o televiziune care să se adreseze acelui public conservator din punctul de vedere al valorilor politice, ca tradiție, biserică, anti-gay etc. Vulnerabilitatea lor cea mai mare este să nu cumva să producă implozie din interior. Pot avea obstacole majore în nucleul dur al partidului, iar riscul mare este să ia prea mult din PSD și mai puțin din zona PMP, PRM, PP-DD. Este important ce va face Ponta, dacă intră sau nu în partid.

Liviu Dragnea numea PRU un partid extremist. Victor Ponta spune că România are nevoie de un partid naţionalist. Care e diferenţa?

În momentul de față, eu nu aș pune eticheta pe PRU automat extremist. E mai degrabă un partid intolerant. Extremismul înseamnă să îndemni să împuști. PRU are un mesaj mai radical, așa că l-aș numi mai degrabă populist radical. Extremiști erau naziștii, comuniștii, teroriștii, legionarii, care te amenințau cu moartea, voiau exterminarea. Dacă PRU are mesaje anti-gay, anti-musulmani, spun că sunt patrula lui Vlad Țepeș, defilează cu arme, într-adevăr dă semne că ar avea potențial să devină un partid extremist foarte serios.

×