Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
MAFIA RETROCEDâRILOR. ● Documente falsificate considerate "legale” de judecători
Jurnalul Naţional a relatat în ultimii ani numeroase abuzuri săvârşite
de diverşi indivizi, inclusiv din rândul justiţiarilor, sub masca
retrocedării caselor naţionalizate. Însă, cazul pe care-l prezentăm azi
întrece orice închipuire în materie de abuzuri ale instanţelor de
judecată.
MAFIA RETROCEDâRILOR. ● Documente falsificate considerate "legale” de judecători
Jurnalul Naţional a relatat în ultimii ani numeroase abuzuri săvârşite de diverşi indivizi, inclusiv din rândul justiţiarilor, sub masca retrocedării caselor naţionalizate. Însă, cazul pe care-l prezentăm azi întrece orice închipuire în materie de abuzuri ale instanţelor de judecată.
Apartamentul nr. 203, dintr-un bloc construit în 1943 şi situat în strada Vasile Conta, din Bucureşti, a fost cumpărat în anul 1996, în baza legii nr 112/ 1995, de familia care locuia aici cu chirie( la cererea acesteia, nu-i vom da numele ). După trei ani, în 1998, noii proprietari au fost chemaţi în judecată pentru anularea contractului. Reclamantul intrase în posesia apartamentului printr-o sentinţă( nr. 999/1995 ) emisă de Judecătoria Sectorului 2, în urma unui proces cu Primăria Capitalei. Deşi parte în proces, Primăria nu s-a prezentat la nici un termen de judecată, nu a trimis nici un act şi nu i-a informat pe chiriaşi despre existenţa acestui litigiu. Până aici, nimic nou. Cam aşa s-au derulat toate procesele în care mafia retrocedărilor şi-a facut de cap, chiar cu sprijinul unor "pioni” aflaţi în Primăria Capitalei.
În decembrie 2002, prin Decizia nr. 2.807, Curtea de Apel Bucureşti- Secţia a III a Civilă anulează contractul de vânzare- cumpărare, motivînd că foştii chiriaşi nu ar fi depus suficiente diligenţe pentru a afla situaţia juridică a apartamentului, dar ignorând faptul că documentul este semnat şi parafat inclusiv de Oficiul Juridic al vânzătorului. De altfel, în urma mai multor abuzuri, Curtea de la Strassbourg a desfiinţat acest gen de motivare, în câteva dosare similare.
ARHIVELE NU MINT. Pe bună dreptate, foştii chiriaşi au încercat să afle din arhivele oficiale dacă aşa- zişii moştenitori au avut vreo legătură cu apartamentul în cauză. Astfel, rînd pe rînd Biroul de Carte Funciară al Sectorului 2, Arhivele Naţionale- Direcţia Municipiului Bucureşti, precum şi Direcţia Venituri Buget Local- Serviciul Impunere Persoane au comunicat, în scris, faptul că nu există nici un document care să arate vreo legătură între aşa- zişii proprietari- Mihail şi Paraschiva Berceanu şi imobilul din str. Vasile Conta. Aceste acte, deşi acceptate ca probe la dosar, nu au fost luate în considerare de instanţe, în nicuna dintre hotărîri.
RETROCEDARE FĂRĂ ACTE DE PROPRIETATE. De notat că blocul cu pricina a fost construit în anul 1943 de Casa Corpului Didactic din Bucureşti, pe un teren cumpărat de la familia Paraschiva şi Mihai Berceanu, printr-o "Opţiune chitanţă” din 21 octombrie 1939. Conform acestui document, vînzatorii au primit o sumă de bani, urmând să primească, eventual, şi o anumită suprafaţă locuibilă în viitorul imobil, dar numai după ce vor încheia contracte de construcţie cu societatea antreprenoare. Ceea ce nu s-a mai întîmplat.
Retrocedarea apartamentului către pretinşii moştenitori s-a făcut fără ca aceştia să prezinte un act legal de proprietate. În schimb, instanţa a luat drept "acte de proprietate” nişte surogate, fără nici o putere legală în materie. Astfel, cel mai "elocvent” document a fost o "Convenenţiune” din mai 1943, între Paraschiva şi Mihai Berceanu, pe de-o parte, şi Casa Corpului Didactic, pe de altă parte.
În esenţă, documentul prevede: "Casa de Credit a Corpului Didactic predă d-nei Paraschiva Berceanu, în mod provizoriu, şi fără ca prin aceasta să-şi recunoască vreo obligaţie sau să renunţe la vreunul din drepturile sale, apartamentele nr. 104, 127 , 528, 542 şi 486, situate în imobilul din str. Vasile Conta nr. 7-9”. ( Spre retrocedare au fost cerute însă apartamentele... 203 şi 214!- n. r. ). La articolul următor, se prevede: "Casa de Credit a Corpului Didactic îşi rezervă în mod expres dreptul de a cere pe cale judecătorească d-nei Paraschiva Berceanu să fie obligată la plata diferenţelor de preţ achitate Intreprinderii Betonul Românesc, pentru apartamentele prevăzute mai sus”.
Aşadar, avem de-a face cu o convenţie provizorie între cele două părţi, nicidecum cu un act de proprietate. Mai mult, la final, este scris negru pe alb că "litgiul se va soluţiona numai de Justiţie, în faţa căreia prezenta convenţiune nu va putea fi invocată drept titlu sau probă de nici una dintre părţi”.
Despre cum a evoluat acest litigiu, care dintre părţi a avut câştig de cauză etc, nu mai există la dosar nici un document. Or, instanţa a luat în considerare tocmai acest document "provizoriu” drept o dovadă a dreptului de prporietate al revendicatorilor asupra apartamentelor aflate în discuţie. Apartamentul 203 nici nu apre măcar pe acestă listă! O fi "oarbă” Justiţia, dar nici chiar aşa!...
JUSTIŢIARI SAU BORFAŞI ? Pe lângă faptul că cererea de retrocedare conţine afirmaţii nesusţinute de documente, deci, mincinoase, ea este semnată, în fals, de avocatul Daniel Ţintoiu.
Această faptă penală este confirmată de procurori, prin Ordonanţa din 30.03.2005, în Dosarul nr. 707/II- 2/2005: "Cercetările efctuate în prezentul dosar au evidenţiat săvârşirea faptei de fals în înscrisuri sub semnătura privată, de către avocatul Ţintoiu Daniel, prev. de art. 290 C.p., care, la data de 18.02.1994, a introdus la judecătoria Sectorului 2 Bucureşti o cerere de chemare în judecată formulată de Berceanu Radu şi Seceleanu Dan Dumitru ( la ora actuală, decedaţi amândoi ), în calitate de moştenitori ai defunctei Berceanu Paraschiva(...) acţiune care a fost semnată de acesta în locul reclamanţilor, cărora le-a falsificat semnătura. Acest fapt reiese din concluziile raportului de expertiză criminalistică.”
Că, ulterior, avocatul Ţintoiu a scăpat de pedeaspsă, deoarece, între timp, a intervenit "prescripţia specială a răspunderii penale”, ne interesează mai puţin în acest caz. Dar, cum a mai putut lua o instanţă în considerare un act semnat în fals, lucru dovedit, iată prin expertiză şi stabilit printr-o ordonanţă de un procuror? Iată ce spune instanţa Tribunalului Bucureşti- Secţia a -V -a Civilă( Preşedinte Steliana Drăghiţă, Judecător Melania Stanciu, Grefier Mihaela Bicuţ ) în motivarea sentinţei de apel: "În mod eronat a reţinut prima instanţă( cea de fond, care dispusese, logic, anularea cererii, semnată în fals ) că cererea de chemare în judecată din doasarul de fond reprezintă un << înscris>> în sensul avut în vedere de art. 322, pct. 4, din teza a II a Cpr. Civilă, căci aceasta reprezintă un act de procedură”.
Citeşti şi te cruceşti! Adică, după această instanţă, cererea de chemare în judecată, nu este şi un înscris, ci numai un act de procedură!
Dar, staţi să vedeţi, că asta nu e totul. Iată ce precizează în continuare aceeaşi instanţă: "În plus, Tribunalul reţine că cererea de chemare în judecată( semnată în fals – n. r. ) invocată drept <<înscris>> nu îndeplineşte cerinţa de a fi <
De notat că acelaşi avocat, la două săptămâni după ce falsifică semnăturile reclamanţilor, depune mărturie ( Dosar notarial nr.1044/ 1994 ) în favoarea unuia dintre reclamanţii pe care-i reprezintă, după care, sfidând legea (Decret nr. 281 şi Legea nr 51/95 ) se întoarce la bară şi apără în continuare cauza respectivă. De-a dreptul strigător la cer!.
Ne întrebăm atunci, care mai este rolul activ al instanţei?
ACELAŞI CAZ, DECIZIE CONTRARĂ. Să mai notăm, că pentru celălalt apartament, situat în acelaşi bloc, de pe strada Vasile Conta, revendicat de aceeaşi "moştenitori”, în acelaşi dosar, 1944/ 1994, o altă instanţă a dat o decizie definitivă şi irevocabilă perfect contrară, adică, a respins cererea de retrocedare şi a considerat chiriaşul cumpărător de bună credinţă. Atunci, ne întrebăm: care dintre cele două instanţe a aplicat corect legea? Sau, avem o Justiţie valabilă pentru apartamentul 203 şi o altă Justiţie pentru apartamentul 214?
Dar, calvarul foştilor chiriaşi nu se opreşte aici. Pe rolul instanţei de fond a fost decschis un nou proces, de această dată de evacuare. Nu ne mai miră faptul că instanţa a dat cîştig de cauză reclamanţilor, deşi există pe rol judecarea cererii de revizuire a dosarului. Aceeaşi lege, justiţie diferită.
CEDO- ultima redută
În momentul de faţă, acest dosar, cu nr. 63/3/2007, se află la Curtea de Apel, pentru revizuire, fiind în stadiu de recurs. Dar el a ajuns şi la CEDO, şi nu la iniţiativa foştilor chiriaşi ci a pretinşilor moştenitori, care se plâng că autorităţile române nu le permit să intre în posesia apartamentului. În aceste condiţii, foştii chiriaşi au trimis şi ei la CEDO o informare, în care prezintă şi abuzurile săvârşite pe parcursul proceselor, inclusiv cele privind falsificarea semnăturilor, depoziţia de martor la notariat a avocatului etc. Ca urmare, CEDO a decis suspendarea dosarului, până la rezolvarea lui definitivă în România şi clarificarea aspectelor penale vizând actele falsificate şi celelalte nereguli.În atenţia CSM
Abuzurile săvârşite în acest dosar, multe la număr, unele strigătoare la cer, au fost fie constatate de procurori, în urma unor expertize de specilalitate, dar abia după ce ele au fost prescrise, fie ignorate de instanţele de judecată, care au acceptat să judece în continuare o cerere falsificată chiar de avocatul aşa zişilor moştenitori. Avocat care, aşa cum s-a văzut, în dispreţul legii, depune mărturie la notariat, în favoarea părţii pe care o apără în proces. Ce are de spus Consiliul Superior al Magistraturii, în faţa acestor încălcări flagrante ale legii şi ale normelor de procedură, tocmai de către cei chemaţi să aplice legea sau să garanteze aplicarea ei, adică, de judecători, procurori şi avocaţi?
