Nina si Ion Iliescu: iubire de la 18 ani

Seful statului si prima doamna a tarii sunt impreuna de 53 de ani.

Nina si Ion Iliescu: iubire de la 18 ani Seful statului si prima doamna a tarii sunt impreuna de 53 de ani Povestirile lui Ion Iliescu despre sotia sa il fac sa semene cu detectivul Colombo, lucru ca l-a si facut pe seful statului sa spuna, intr-un interviu acordat lui Emil Hurezeanu, ca este un Colombo al politicii romanesti.
MONICA IORDACHE

Cand este relaxat si binedispus, seful statului povesteste intotdeauna cate ceva de sotia sa. Cum l-a certat ca l-a facut "prost" pe Emil Constantinescu, cum tine facturile casei si ii plateste mancarea de la Cotroceni, cum o intreaba oamenii in piata cand mai are timp presedintele sa mai scrie si carti... In viata presedintelui, Nina Iliescu este un reper permanent. Chiar daca nu se baga in politica, este consilierul sau "number one" si criticul sau cel mai sever.

Cum s-au cunoscut
Nina si Ion Iliescu se cunosc de la 18 ani. Cand s-au vazut prima data, in 1948, erau elevi de liceu: ea la "Iulia Hasdeu", el la "Sfantul Sava". S-au cunoscut la sedintele Uniunii Asociatiilor Elevilor Romani. Nina, Elena Serbanescu pe atunci, era secretara organizatiei pe Bucuresti cu probleme de cultura, iar Ion a fost ales secretar al Comitetului National al UAER. Ea juca volei in echipa Liceului "Iulia Hasdeu", iar el coordona initial compartimentul sportiv al UAER. Mai apoi a inceput sa se ocupe de departamentul organizatoric, dar intalnirile cu Nina Serbanescu nu au incetat.
"Provenea dintr-o familie modesta, din cartierul Crangasi. Tatal sau decedase in 1945, iar mama, o femeie simpla - cu care aveam sa ma inteleg totdeauna foarte bine - si-a sustinut cu greu cele doua fete la liceu", isi aminteste presedintele. El insusi provenea dintr-o familie modesta, tatal fiind muncitor ceferist, iar mama adoptiva lucratoare la atelierul de croitorie al Spitalului Filantropia, asa ca celor doi nu le-a fost greu sa isi gaseasca preocupari si idealuri comune.

Bursieri la Moscova
S-au convins ca vor sa isi petreaca toata viata impreuna la sfarsitul liceului, dupa un an de despartire. In 1949, Nina Serbanescu obtine o bursa la Institutul Tehnologic "Mendeleev" din Moscova, la Facultatea de Chimie. S-au regasit in capitala sovietelor, in 1950, cand Ion Iliescu o urmeaza, ca bursier al Institutului Energetic de la Moscova, Facultatea de Hidroenergetica. Dupa un an se reintorc la Bucuresti si se casatoresc pe 21 iulie 1951. Aveau doar 21 de ani, prea putin dupa parerea mamei Elenei, care s-a si opus initial casatoriei din acest motiv. Traiul in comun a inceput cu o luna miere redusa la doua saptamani, petrecute la Sovata. Se reintorc la Moscova si acolo experimenteaza putinul impartit la doi. "Bursele erau mici, dar noi le puneam impreuna si ne faceam planul pe o luna intreaga", isi aminteste acum presedintele de cum isi chivernisea primii bani.

Primul salariu
Isi termina studiile la Moscova in 1954 si se intorc la Bucuresti. Stau mai intai in casa in care locuise Ion cu mama sa. Nina s-a angajat la ICEM, la Laboratorul de Coroziuni, unde de altfel a si lucrat toata viata. Ion, dupa cum el insusi povesteste, a intrat la Institutul de Studii si Proiectari Energetice. "Primul meu salariu de inginer proiectant era 725 de lei. Al sotiei, cercetator, de 690 de lei. Asta era prin ‘54-’55", povesteste presedintele.

Rapidisti din Giulesti
Desi salariile nu era foarte mari, cuplul Iliescu isi permitea sa se si distreze. Pasiunea lor era sportul. Voleibalista redutabila, Nina Iliescu isi lua sotul la cate un meci de volei. Tot ea l-a invatat sa joace si ping-pong. Crescuta in Giulesti, Nina era luata de unchiul sau, muncitor la Atelierele Grivita, pe stadion la meciurile de fotbal ale Rapidului. Sfarsiturile de saptamana insemnau plimbari lungi cu bicicleta la Snagov, excursii pe munte sau cate o piesa de teatru. Si, mai ales, chiar daca pare greu de crezut acum, cate o petrecere la care Nina si Ion Iliescu se dovedeau dansatori neintrecuti. "Primavara" politica din anii ‘60, perioada de deschidere a regimului comunist, le-a adus si prima vacanta in strainatate. In vara lui ‘66 petrec o vacanta de vis in Austria, Elvetia si Italia. (Revista "High Life" - decembrie 2003)

INEDIT
Soferul Mitica, despre cuplul prezidential
"Formau un cuplu deosebit; nu i-am auzit niciodata certandu-se." Asa povesteste fostul sofer al lui Ion Iliescu din vremea cand acesta era prim-secretar al judetului Iasi. Dumitru Onofrei l-a plimbat timp de cinci ani cu masina pe Ion Iliescu si intre ei s-a legat o prietenie. Soferul, nea Mitica, era invitat adesea sa ia masa acasa la seful sau. "Avea, ca toti prim-secretarii, mancarea asigurata de la cantina partidului, dar gatea mult si doamna Nina. Facea mai mult fripturi, doar pe atunci domnul Iliescu era tanar." Duminicile, familia Iliescu statea in curte si "isi vedea de studii", povesteste soferul. Putini stiu, dar in acea perioada, Ion si Nina Iliescu au vrut sa infieze doi copii. "Sotii Iliescu erau prieteni de familie cu unul dintre ambasadorii de atunci, Bujor Sion. Acesta a murit cu sotia intr-un accident, iar domnul Iliescu a vrut sa-i infieze pe cei doi copii ai sai. Baietii erau mari si au refuzat pentru ca Ceausescu le-a dat o pensie pe care ar fi pierdut-o daca ar fi fost infiati", povesteste nea Mitica. ("Ziarul de Iasi")

SOTIA, NELIPSITA DIN CONFESIUNILE PRESEDINTELUI
"Ne intelegem din ochi sau chiar anticipat, ea avand o adevarata premonitie in ceea ce ma priveste. Pentru mine, sotia nu este numai omul iubit, cel mai apropiat, loial si devotat, dar si cel mai bun prieten si sfatuitor. Ne completa m. Ea are multe calitati care mie imi lipsesc: o intuitie extraordinara si un fler deosebit la oameni. Este mai intransigenta si neiertatoare cu cei care ii insala bunacredinta. Spre deosebire de mine, spirit oarecum mai meridional, cu unele slabiciuni si neglijente specifice, ea este de o deosebita rigoare, cu un inalt spirit de disciplina, ordine, punctualitate, simt al datoriei, fiind intr-un fel "spiritul german" al familiei. Am petrecut impreuna multe clipe frumoase, am avut satisfactii si impliniri, dar am infruntat impreuna si momente deosebit de dificile, ceea ce ne-a apropiat si ne-a calit. Este, fara indoiala, omul de langa mine cel mai drag si pretios." (2000)
"Putem spune un singur lucru: experienta noastra de viata in comun, dupa 52 de ani, arata ca singurele lucruri care conteaza cu adevarat sunt prietenia si increderea. E adevarat ca in orice familie sunt si momente tensionate, dar cand exista intelegere si afectiune, toate pot fi depasite." (2001)
"Nu sunt fotogenic si nici telegenic. Oricum, nu ma preocupa imaginea, desi altii fac adevarate maladii pentru imaginea lor. Sotia mi-a si spus ca avem acumulate foarte multe fotografii acasa si ca trebuie sa le distrugem, ca sa nu ramana dupa aceea ticalosii care sa le foloseasca in fel si chip." (2002)
"Cel mai constant si profund suport, in toata viata mea, a fost si este sotia. Alaturi de ea am trecut prin multe. Nu am fost orbiti nici de putere, nici de avere. Dupa o viata petrecuta impreuna, singurele noastre bunuri sunt casa in care locuim si o masina cumparata de sotie. Apartamentul nu este nici macar de un confort extraordinar: biroul meu este destul de restrans, iar in dormitor incap doar patul si sifonierul..."(2003)
"Sotia mea este cel mai bun prieten al meu. Traim in primul rand de-o viata. Este o persoana cu o personalitate puternica si niciodata nu a acceptat o pozitie secundara fata de mine si nu a vrut sa-si consacre statutul de sotie a lui Iliescu. Are propria sa personalitate, a avut raspunderile proprii cu un destin profesional bine determinat si nu a vrut, pe langa conjunctura data, amintirea unei anumite practici a Cabinetului 2 din Romania, nu a vrut sa accepte nici un fel de similitudini din acest punct de vedere si de aceea, pastrand sustinerea morala continua si comuniunea in intelegerea lucrurilor, isi pastreaza si un ton critic foarte sever, este criticul meu, este cel mai apropiat om. Este omul cel mai apropiat si care sufera alaturi de mine cand sunt probleme grele, dar care este si criticul cel mai sever si cel mai obiectiv, pentru ca o face nu interesat, ci pur si simplu pentru ca vrea sa imi mearga bine." (2004)

"Ea este ingerul meu pazitor"

Desi o iubeste mult, presedintele Ion Iliescu reuseste sa isi supere sotia foarte des. Pentru ca povesteste mereu despre ea, cu toate ca doamna Iliescu doreste sa traiasca intr-o discretie totala. Inaintea interviului ma avertizeaza ca, cedand insistentei noastre de a sta de vorba despre povestea sa de dragoste, s-ar putea sa isi supere sotia iar. Recunoaste ca il "mustruluieste" des pentru ca spune "din casa" si deduc ca nu a prevenit-o ca ea va fi subiectul acestui interviu. De aceea e destul de retinut in a da detalii. Accepta sa ne dea si cateva fotografii inedite, dar se gandeste cu groaza la ce o sa spuna sotia...
MONICA IORDACHE

Jurnalul National: Cum ati cunoscut-o pe sotia dumneavoastra?
Ion Iliescu: Ne stim de la liceu. Eu eram elev la "Spiru Haret" si incercam sa constituim o organizatie a elevilor. Ne intalneam duminica la reuniuni de genul asta, eram, deci, colegi de generatie, militanti activi in viata sociala a elevilor. In urma constituirii acestei structuri, ea a fost aleasa vicepresedinte pe Capitala al asociatiilor de elevi pe probleme culturale, iar eu ma ocupam la inceput cu problemele sportive, iar apoi de cele organizatorice. Am continuat sa conlucram in acest cadru, apoi ne-am apropiat de Bacalaureat. Eram in clasa a saptea de liceu, Bacalaureatul l-am dat la "Sf. Sava". Ne-am apropiat din ce in ce mai mult. Apoi ea a plecat in ‘49 la studii la Moscova. Eu am inceput Politehnica in Bucuresti si am ramas in corespondenta. Am plecat si eu din anul al doilea la Moscova si dupa un an de zile ne-am si casatorit si am ramas o viata impreuna.

V-a placut de la prima vedere ?
Era o fata atragatoare. Era bine cladita, era si putin sportsmena. Facea parte din echipa de volei a liceului. Si mai avea si o tinuta care impunea respect. Ne-am placut reciproc.

Din prima clipa?
Da.

Va mai amintiti prima intalnire?
Prima intalnire adevarata a fost in Cismigiu, cu tot tacamul...

I-ati adus flori?
Fara flori, dar cu tot ce inseamna apropierea a doi adolescenti.

Ati fost niste tineri nonconformisti sau erati studiosi?
A, nu, eram foarte activi. Eram buni elevi, dar si prezenti in viata sociala. Mergeam la serate dansante, dansam, ne plimbam prin parcuri. In Cismigiu, in Parcul Carol sau o duceam acasa peste Podul Grant. Am avut o viata de tineri foarte activa.

A fost o dragoste romantica? Ii aduceati flori?
Absolut, dar fara multe lucruri din astea. Eram copii cu mijloace modeste. Era afectiunea sincera, deschisa a doi copii care impartaseau foarte multe lucruri. Am gasit multe lucruri in comun in modul de a gandi si a privi viata. Lucrul acesta ne-a si tinut de altfel impreuna o viata intreaga. Era atractia fizica intre doi tineri, dar si apropierea intelectuala. Atractia fizica te duce numai pana la un anumit grad al apropierii, dar apropierea solida tine si de intelegerea reciproca. Ne-au placut teatrul, literatura, mergeam in expozitii, aveam multe lucruri in comun care ne-au consolidat relatia.

Care a fost momentul cel mai greu peste care nu ati fi putut trece daca nu v-ar fi fost alaturi?
Am avut multe astfel de momente. Suntem impreuna de aproape 53 de ani. Am trecut impreuna prin multe.

Povestiti-ne un asemenea moment.
Momentul care ne-a marcat foarte puternic a fost in ‘71. Pana atunci am avut o linie ascendenta in promovarea mea. In acel moment, Ceausescu m-a inclus intr-o delegatie in Asia si acolo am avut primele confrunta ri cu el pe teme legate de Coreea si de gandurile lui privind revolutia culturala. Cand ne-am intors, ea m-a intampinat la aeroport si mia spus ca atunci cand am coborat din avion, a stiut ca s-a intamplat ceva. Mi-a spus ca a avut o presimtire. Eu nu cred in chestii de-astea, dar probabil ca e ceva adevarat... a avut o presimtire si acela a fost momentul de ruptura. Am avut dupa aceea un accident de masina destul de grav. Acesta a fost un moment prin care am trecut amandoi si momentele grele ne-au sudat relatia. A mai fost ceva care ne-a marcat. O perioada in care nu am avut serviciu. In martie ‘84 am fost eliberat din functia de presedinte al Consiliului National al Apelor. Au urmat trei luni de zile fara un loc de munca, fara salariu. Mi s-a propus o ambasada, dar am spus ca nu primesc sa plec din tara. Pana sa apara postul de director al Editurii Tehnice, am fost nevoit sa stau acasa. A trebuit atunci sa vindem o parte din carti. Am curatat toata biblioteca...

Stiu ca ati fost un foarte bun dansator.
Amandoi am fost. Ne placea sa dansam sau sa ascultam foarte multa muzica.

Care este cel mai afectuos gest pe care il face in fiecare zi fata de dvs.?
In primul rand, ea este ingerul meu pazitor. Eu sunt un tip mai neglijent. Ea este mult mai ordonata decat mine si de multe ori ea imi urmareste programul, si programul alimentar. Ea este cea care asigura disciplina de program.

Se ingrijoreaza daca aveti febra sau nu va simtiti bine?
Ea e mult mai grijulie cu mine decat sunt eu cu ea. Eu nu sunt la fel de preocupat de lucruri din astea.

Puteti sa spuneti ca s-a sacrificat pentru dumneavoastra?
Fara indoiala. Adica a fost nevoita sa se sacrifice. A fost nevoita sa traiasca viata mea si nu a fost usor.

Credeti ca ati reusit sa o recompensati pentru asta?
Doar prin atentia mea. Totusi n-am considerat niciodata ca ne sacrifica m unul pentru celalalt, ci am format o echipa puternica. Tot ceea ce ne-a incercat ne-a incercat in aceeasi masura.

Care a fost cea mai frumoasa vacanta pe care ati petrecut-o?
Am avut o singura posibilitate sa petrecem impreuna o vacanta in strainatate, a fost o excursie in 1966. Atunci am procurat un bilet de tren, circuit, si am mers cu trenul prin Elvetia, Italia, Austria. In Italia am vazut Torino, Genova, Florenta, Roma, Napoli, Pompei, Bologna, Parma, Verona. Am facut toata Cizma de la nord spre sud si apoi am plecat spre Viena. A fost singurul nostru concediu.

N-ati mai avut concedii in strainatate?
Am mai fost in Bulgaria, eram mai tineri si am mai facut doua concedii, dintre care unul la Soci. In tara mergeam mereu la mare si la munte. Amandoi eram foarte mobili si ne placea sa calatorim.

Vi se pare ca dragostea e diferita la 10, 20 si 50 de ani de casatorie?
Sigur. Dar fiecare cuplu isi traieste propria sa dragoste, difera si de starea psihica a individului. Intr-un fel te simti la 20 de ani, altfel la 40 si, iti spun eu, la 50... gata! Aceasta este culmea, dupa care incepe curba descendenta si la propriu, si la figurat. Ti se incovoaie coloana vertebrala. Eu la 20 de ani aveam 1,76 m, acum am mai putin de 1,70 m. Dar in planul relatiilor, se consolideaza intelegerea si increderea reciproca. Acum noi ne intelegem din priviri, fara sa discutam inainte. E o stare de comuniune intelectuala si de afectiune.

Ce anume v-a tinut impreuna de atata timp? Numai dragostea?
Modul in care a evoluat relatia noastra, inceputul relatiei si viata pe care am trait-o impreuna, si la bine, si la greu.

Care este cea mai mare calitate a sotiei dvs.?
Are foarte multe calitati. Este un om decent. Ceea ce s-a vazut deja si dupa ‘89, nu-i place publicitatea. Un om foarte constiincios in toate. Ea este foarte ordonata, lucru care mie imi cam lipseste. Ea este neamtul din familie, si din punct de vedere al punctualitatii, si al corectitudinii. Ea are un spirit critic foarte activ. Din acest punct de vedere este criticul meu cel mai activ. Are personalitate.

I-ati mai adus flori in ultima vreme?
Da.

Ati mai avut timp si pentru asta? Ce i-ati adus, trandafiri?
Si trandafiri, si liliac...

Va mai iubiti sotia?
Bineinteles, e reciproc acest lucru.

CONTINUARE: Scanteie celebra