Biserica din lemn, cu pictură vie

În Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului am descoperit de curând una dintre cele mai frumoase biserici de lemn din România. Spun acest lucru fără să exagerez. Este şi părerea specialiştilor.

Din vechime, meşterii lemnari au creat cu un rafinament aparte aşezăminte sfinte din lemn. În jurul bisericilor s-au închegat comunităţi creştine, sate şi oraşe, ori aşezăminte monahale. Până în 1918, România avea peste 1.400 de biserici de acest tip, sfinte locaşuri de o mare valoare culturală şi spirituală. O astfel de bijuterie este Biserica din Dretea, comuna Mă­nă­stireni, judeţul Cluj, cu hramul „Po­go­râ­rea Sfântului Duh”, situată cândva în mijocul ci­mi­tirului din sat. A fost inclusă pe lista monu­men­telor istorice în 1954. Biserica a fost cons­truită în 1672. S-a aflat acest lucru dintr-o ins­c­ripţie lăsată în 1903, pe o Evanghelie, de  pre­o­tul Ioan Lehney care spunea că: „Sfânta Bise­ri­că din Dretea, precum am aflat scris dintr-un o­rologiu vechi, s-a edificat în anul 1672, fiind preot Popa Mihai”.

Constuit în stil tradiţional, sfântul locaş are prispa deschisă, cu stâlpi nedecoraţi. Structura arhitectonică are la bază măiestria meş­te­rilor ţărani de odinioară, care au clădit bise­ri­ca doar cu barda şi cu securea, lucru foarte rar în­tâlnit. Altarul are o formă aparte. Este poligo­nal, fiind realizat din bârne în coadă de rân­du­ni­că, trunchiurile de copaci fiind cojite şi făţuite cu barda apoi fixate în cuie mari, din stejar. Turnul, de o înălţime considerabilă, este încheiat prin furci.

Este excepţional felul în care meşterii ţărani de altădat’ au gândit biserica satului Dretea. Uşa de la intrare este foarte joasă, încât credin­cioşii, la intrare se smeresc, fac o plecăciune, înainte de a pune piciorul în casa Domnului. Pictura, cu excepţia iconostasului pe pânză realizat în 1742, este aceeaşi de la cti­to­rirea sfântului locaş. În culori vii, realizată în teh­nică tempera pe bârne şi pe scândurile ca­re aco­peră tavanul pronaosului, dar şi bolta naosului ori cupola altarului, pictura a fost gân­dită de zugravi pentru a fi pe înţelesul tu­turor sătenilor, ca o adevărată Biblie în ima­gini a omului simplu, după cum spun specialiştii Muzeului ASTRA. În pronaos, spaţiu destinat femeilor, sunt în­fă­ţi­şate Sfintele Mucenţie, Sfintele Fecioare – mi­ro­nosiţele Maria Magdalena, Maria, Marta, Ioana, Salomeia şi Ana, iar pe tavan se iveşte o splendidă boltă cerească. În nava principală a naosului se succed episoade din Geneză. De o frumuseţe emoţionantă sunt însă me­da­li­oa­ne­le care redau ciclul hristologic: Săptămâna Pa­ti­milor, spălarea picioarelor ucenicilor, sărutarea lui Iuda, Iisus la Ana, la Caiafa, la Pilat, la Irod, batjocorirea lui Hristos, Drumul Crucii. Totuşi, cea mai frumoasă este ca­tapeteasma, cu scena răstignirii şi friza Apostolilor, având în centru Deisis (Iisus Hristos Judecător, încadrat de Fecioara Maria şi Sfântul Ioan Botezătorul). Duşmani ai creştinătăţii în acele vremuri, turcii au fost înfăţişaţi pe ca­tapeteasmă, în apro­pie­rea Mântuitorului  crucificat.

În altar se regăsesc scene precum Jertfa lui Isac, Sfinţii Arhangheli şi Sfinţii Îngeri, Sfinţii Prorooci şi, bineînţeles, Sfânta Treime. Biserica a fost demontată în 2003 din satul Dretea, fiind reconstruită în Muzeul din Dumbrava Sibiului în 2004. Sfântul locaş îşi continuă şi astăzi menirea, din când în când având loc aici slujbe religioase.