Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În decurs de aproape 30 de ani, 225 de mii de etnici germani, 250 de mii de evrei şi mii de romani au fost vânduți de regimul comunist către țări occidentale. În aceste tranzacții se învârteau miliarde de dolari. Atunci când nu cereau bani gheață, Securitatea accepta la schimb utilaje sau animale: nutrii, vite sau porci de rasă.
Într-un fel și comuniștii au făcut săpun din oameni. Undeva, în sectorul 2 al Bucureștiului, acolo unde astăzi tronează astăzi un supermarket nemțesc, simbol al capitalismului înfloritor. Sub temelia acestui magazin stau ruinele fostei fabrici de săpun Stela care în urmă cu 30 de ani se dota chiar de pe urma vânzări de oameni către Germania. Era tot un altfel de supermarket cu marfă unică: dorul românilor de libertate. Ceaușescu permitea cetățenilor români să emigreze definitiv în străinătate dacă primea în schimb din partea rudelor sau a guvernelor occidentale recompense suficient de mulțumitoare în bani sau în produse.
Un om cât o dacie
„Aceasta e factura mea. Adică a persoanei mele”. Într-un apartament micuț din centrul Bucureștiului Dinu Zamfirescu, un fost deținut politic ajuns astăzi la 86 de ani, ține în mână o bucată de hârtie pe care scrie în franceză: 30.000 franci. „Costam cât o dacie”, se amuză și închide coperta dosarului în care își ține toate actele care au dus în final la evadarea din lagărul comunist. Pe coperțile îngălbenite ale dosarului cineva a scris: „Import Dinu”. Asta a și fost. O marfă de dat la export de România și o marfă bună de importat de țările Occidentale. Dinu Zamfirescu a fost unul dintre cei 500.000 de romani vânduți de Ceaușescu, într-o perioadă când toată România, izolată în blocul comunist, resimțea acut lipsa de valută iar spionii români găsiseră o variantă unică în lume de a face bani: vânzându-și proprii cetățeni. Țări ca Franța, Israel sau Germania de Vest s-au arătat dispuse să plătească bani grei pentru ca cetățeni cu înaltă calificare de la noi să fie lăsați să părăsească țara și să se stabilească în Occident. Era planul diabolic al regimului de la noi de a scote profit pe urma celui mai de preț vis al romanilor, din acele vremuri: libertatea.„Era ca și cum ai vinde niște vite, de fapt, adică omul era coborât la nivelul de vită. Căci omul nu reprezenta nimic, omul era o unealtă în mana regimului”, constată Dinu Zamfirescu. O unealtă a fost considerat și el. Și, mai mult decât o unealtă, a fost tratat ca un dușman. Căci originea lui era însă prea „nesănătoasă” în ochii noii puteri. E nepotul pe linie paternă a lui Pavel Zamfirescu, aghiotantul lui Carol I, iar tatăl lui vitreg era la rândul lui nepotul lui I.C. Brătianu, politician care a contribuit decisiv la Unirea Principatelor. În plus, purta o vină de neiertat: fusese membru în Partidul Naţional Liberal. Așa că România pe care o iubea s-a transformat, peste noapte, în dușmanul lui cel mai feroce.
500.000 de români au fost vânduţi ca o marfă în regimul Ceauşescu. Cât germanii şi evreii la un loc. Mărturile stau documente cutremurătoare
Evadarea. După 5 runde de arestări
A fost arestat de cinci ori. Ultima dată a fost și cel mai rău. „A început bătaia: mă țineau în picioare și veneau și săreau cu picioarele pe picioarele mele: «Buf!buf!buf!». «Banditule! Ancheta cunoaște și cere să declari adevărul». «Am spus adevărul!» .«Nu e adevărat banditule, declară adevărul»”. După torturile din beciurile securității, plecarea din România nu mai era doar o dorință ci o necesitate. Viața îi era în pericol.
Depusese nu mai puţin de 25 de cereri de a fi lăsat să plece în vizită la sora lui stabilită la Paris. Ajutorul avea să îi vină de la ea și de la prietenul lui cel mai bun, Alexandru Missirliu, care fusese și el la rândul sau vândut de România. El a intrat în contact cu filiera unui om de afaceri britanic, care venea regulat în ţară la cumpărat de români. Se numea Henry Iacober. Un plic de bani pasat acestuia într-o cafenea care au sfrârșit într-un final în conturile statului Român a fost cheia libertății lui Zamfirescu care s-a văzut într-un final la Paris. Cel care coordona toată operațiunea de vânzare a românilor în ultimii ani a fost o unitate special creată a Securității: serviciul „Acțiuni Valutare Speciale”, condus de colonelul Stelian Andronic care figurează astăzi în documentele vremii cu numele conspirativ Nicolae Arnăutu.
„Ne-am gândit în primul rând la elementul om”
Andronic crede că banii ceruți de regimul comunist pentru ca cetățenii să poată părăsi țara erau justificați. „Pregătirea, învățământul, totul era gratuit la noi, la occidentali totul era plătit. Deci noi ne-am pregătit oamenii, și pe meseriași, și pe maiștri, și pe ingineri și pe doctori pe cheltuiala statul”, spune Arnăutu care susține că Securitatea a procedat corect: „Din punct de vedere umanitar noi am tratat foarte corect toată chestiunea asta. Deci ne-am gândit în primul rând la elementul om”. Tot Stelian Andronic era și cel care stabilea prețurile pentru fiecare român în parte. De pildă Cum s-au stabilit tarifele astea explică chiar autorul lor: „S-a făcut un calcul: Domnule, școala medie ar fi costat în RFG atât, liceul atât, facultatea atât. De la ei luam costurile pregătirii unui intelectual. În tratativele noastre ne întrebam: «Cât costă un inginer sau un inginer agronom?». Era un fel de calcul al utilității: «Are nevoie industria românească de așa ceva acuma? N-are? Dacă n-are, e mai ieftin»”.
Operațiunea de vânzare de oameni era coordonată de Ceaușescu direct care privea mult mai reținut fenomenul acesta decât subordonații săi. „Când mergeam la el să cerem să creștem numărul, era vai de noi. Știa că se descompletau niște posturi în producție. Deci dacă îți pleca cinci-șase sași ingineri dintr-o întreprindere ai dezorganizat o parte din producție. Se produceau niște distorsiuni, niște pagube”, conchide Andronic.
.„Era ca și cum ai vinde niște vite, de fapt, adică omul era coborât la nivelul de vită. Căci omul nu reprezenta nimic, omul era o unealtă în mana regimului” Dinu Zamfirescu
Lista de tarife era următoarea: cetățenii „titrați” costau 3000 de dolari, studenții 1700 de dolari, muncitorii 600 de dolari iar cei fără profesie erau la preț de discount: 500.
