Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Rusii lipoveni din judetul Iasi, in special cei din Tg. Frumos, formeaza o comunitate de legumicultori neintrecuti. Unul dintre ei este si venerabilul Vasile Ichim. Povestea lui este una aparte. Este un rus lipovean care a renuntat, dupa ce a slujit câtiva ani, la preotie, pentru a se dedica muncii câmpului. El a tinut sa se casatoreasca pentru a avea urmasi si cu acestia a pus bazele uneia dintre cele mai frumoase gospodarii din localitate. Cu zeci de solarii pline cu toate “bunataturile” pamântului. Alaturi de el, rusii lipoveni din Iasi alcatuiesc unul dintre grupurile etnice cele mai numeroase, singurul care se ocupa de gradinarit. Adaptare la oferta naturii, spre deosebire de cei din Delta, care se ocupa cu pescuitul.
Gradina raiului
Târgu Frumos e orasul iesean cel mai apropiat de soare. O patrie a iglu-urilor alb-verzi, din polietilena. Plastic si clorofila. Orasul invelit in folii de plastic. Caldura de 50-60 de grade de sub ele te sufoca. Dealuri intregi acoperite de solarii unde se rumenesc cele mai ecologice rosii din lume.Urbea reprezinta practic o imensa felie din celofan care fâlfâie pe coline, intre dealurile cu pamânt roditor ale Iasilor. Sticleste in soare bezmetic, imaterial. Iti intra in ochi ca reflexia din oglinda unui copil neastâmparat. Lipovenii de aici sunt vestiti pentru ca sunt foarte harnici iar produsele lor cresc fara nici un stimulent artificial. Rasarde-a dreptul din pamântul ingrasat cu gunoi de grajd. Spre deosebire de cele de Galati sau chiar Dâmbovita, ajutate din când in când de…“chimicale”.
Gospodarul de pe strada Gospodarilor
Vasile Ichim (70 de ani) locuieste, unde altundeva!, decât pe strada Gospodarilor, in Târgu Frumos. Culege an de an din propria gradina rosii de un kilogram si mai bine (ultima recoltata: 1200 de grame). Crescute din seminte folosite de sute de ani de stramosii sai. “Inima boului” se cheama, rosii moi, nu pentru comert, unde se cer tari (si implicit faragust) pentru a rezista la transport, ci pentru consum imediat. Cu gust de pamânt. Pentru a le vedea rodind, Vasile lucreaza in genunchi, ca in picioare nu mai poate stadin cauza vârstei. Seara de seara cade zdrobit de munca. Are palmele groase, cât lopata. Simti prin ele radacinile adânci ale roadelor pamântului. Fata, arsa de soare, privirea senina, izvorâta din ochii albastri, puri. In ei pare ca se oglindesc frânturi din stepele fara de sfârsit cutreierate de strabunii sai si, negresit, din ei rasar acea bunatate, dublata de melancolie, atât de specifice rusilor.
Preotul ratat, cel mai mare gradinar intre lipoveni
Barbatul a refuzat sa mai oficieze ca parinte mirean si s-a intors la munca câmpului, lucru pe care l-a facut atât de bine inca de când era mic. Insa cum a slujit ca preot e una din povestile lui frumoase. “Aveam patruzeci si ceva de ani când am ajuns mai intâi diacon si am vrut sa cunosc totul in ce priveste religia”, isi aminteste Vasile. Sustinea cu o pasiune nemaiintâlnita slujbele. Punea mult suflet in tot si avea niste emotii si trairi care il consumau extraordinar. O slujba echivala pentru el cu un an de viata. Este convins ca daca ar fi continuat ar fi murit. La un moment dat, a survenit decesul sotiei. Atunci a fost momentul când a hotarât sa renunte la preotie si s-a recasatorit la 51 de ani cu o lipoveanca frumoasa, cu care a facut doi copii, copii pe care i-a legat pe vecie de tarâna din curte. “Fara copii nu exista o implinire a traiului. Eu inainte aveam bani de nu stiam ce sa mai fac cu ei, ii ascundem pe ici, pe colo si uitam de ei. Câstigati din gradinarit. Dar omul in viata nu trebuie sa lupte numai pentru el. Trebuie sa ai pentru ce sate imbogatesti. Pentru cineva care sa-mi continue obiceiurile, traditia, semintia”, spune fostul preot Vasile cumândrie.
Inainte solariile se faceau cu rogojini si sticla
Vasile Ichim munceste cu copiii sai, uneori ajutat de fel de fel de zilieri, câteva hectare de teren si vinde roadele acestuia, de la zarzavaturi primavara, pâna la ardei, vinetesi radacinoase vara si toamna, in pietele Moldovei, de la Târgu Frumos si Iasi si pâna la Câmpulung Moldovenesc, Suceava. Pentru ca asta a facut de când era un copil de câtiva anisori. Sasa, cum i se spunea in familie lui Vasile, a prins vremurile când nu exista polietilena, iar solariile erau construite cu rogojini si cu sticla. “Când eram mic stateam in câmp, aveam bordei si imi aducea mama faina, faceam mamaliga, mâncam cu lapte sau prajeam niste ceapa, cu vinete si ardei si faceam un fel de tocana”. Stateain “Bulgarie”. Mama sa ii povestea ca lânga ei locuia pe vremuri un bulgar de la care au “furat” lipovenii secretele gradinaritul. “Ei nu vindeau surplusul de rasaduri, ci pur si simplu coseau aceste plante ca sa nu le fure cineva piata”.
Ar trebui descurajat importul de legume
Intr-o anumita perioada lucreaza la “palisatul” rosiilor, pentru ca tomatele trebuie copilite din trei in trei zile, trebuie lasat numai un fir sa traiasca. Ele trebuie udate, au o instalatie speciala si din bazine si puturi la radacina prin picurare se realizeaza irigarea. Totul organizat, planificat de cu o seara inainte. Lucrul se desfasoara de la 5, de dimineata, pâna la 22.00. “Fara sapte ore de somn nu esti eficient, dar de multe ori lucram si in zilele de sarbatoare”. Totul intr-un ciclu continuu cu lucrari din vara pentru toamna si din toamna pentru primavara. “Iarna cumparam gunoi si dam cu motosape. Cumparam gunoi de la Avicola sau de la Razboieni, cel mai bun e cel de oaie. Noi suntem si un pic dezavantajati. Fiind mai spre nordul tarii, sezonul e un pic scurtat, dar tot facem fata. De exemplu, cei din Galati au produse cu doua-trei saptamâni mai devreme. Dar preturile sunt nivelate in toate pietele pentru ca acum,cu telefoanele mobile, informatia circula foarte repede”. Cel mai mare necaz il au lipovenii pe faptul ca politicienii nu descurajeaza importul masiv de legume si fructe.
Cultul muncii in familiile de lipoveni
In familiile de lipovenii, cultul muncii functioneaza perfect. Chiar si copiii lucreaza, fac treburile mai usoare, vand in piata, executa orice ii este de ajutor familiei. Daca inainte de 1989 familia Ichim era una instarita, nici acum nu o duce rau, insa se poate si mai bine, este de parere capul familiei: “Nu ma plâng, am mai cumparat teren, am construit inca o casa, am dat copiilor, insa daca am socoti la salariul minim pe economie timpul neintrerupt pe care ildedicam noi muncii câmpului ar trebuie sa fim foarte bogati”. Volumul de munca raportat la câstig este net defavorabil. Asteapta vremuri mai bune când statul va incuraja productia si consumul intern, nu importurile. “De ce sa dam iarna banii pe banane sau rosii fara gust, facute cu ingrasaminte si fel de fel de stimulente? Mi-ar placea sa vând productia mea in Germania sau oriunde imi este apreciata daca aici nu este respectata munca noastra. Dacastatul român nu va face ceva si pentru noi, poate vom faceo manifestatie, umplem strazile din capitala cu produsele noastre sa n-ai unde sa arunci un ac, chiar si in fata presedintiei. Ca in Franta acum cativa ani”, spune Ichim cu naduf.
Strainii le-au oferit mai nimic pe legume ecologice
Pâna sa ajunga sa exporte gratie unui guvern si presedinte intelept, legumicultorii din Târgu Frumos, aproape toti lipoveni, desfac produsele lor in toata Moldova, la Piatra Neamt, Vatra Dornei, Bicaz, Câmpulung,Gura Humorului, Botosani, Vaslui, unde isi gaseste fiecare câte un “locsor” liber pe piata. Drept e ca lipovenii moldoveni au incercat sa faca afaceri cu strainii, dar colaborarea a esuat. “Au venit din Olanda si SUA, ultimul investitor din Israel. Acesta s-a aratat incântat si vroia sa ne ia rosiile noastre suta la suta ecologice, dar ne-a descurajat pentru ca a spus direct: eu n-am venit sa va imbogatesc pe voi, ci pentru a face profit. Nici chiar asa, noi suntem sensibili”.
Lipovenii le canta legumelor sa creasca. “Mananc pamant!”
Sasa Ichim are momente de deznadejde in fiecare zi, din cauza muncii grele pe care o face. Satisfacut e atunci cândrecolta e frumoasa, când e curat in gradina, nu da furtuna si toate treburile sunt puse la punct. “Nu ne dam seama, dar e minunata tara noastra cu peisaje deosebite, cu patruanotimpuri si, mai ales, cu cel mai bogat pamânt de pe suprafata pamântului”. Lipovenii, mari cântareti cu vocea, le cânta legumelor in timp ce le mângâie ca pe niste fiinte vii. Religios, ei au in oras doua biserici, tin la sarbatori, la portul lor popular, dar cel mai usor le e sa cânte. De jale, de bucurie. Multi dintre batrâni au nostalgia nuntilor de altadata, când fiecare pereche care isi unea pentru vecie destinele avea ca acompaniament muzical doar vocile invitatilor, “se cânta numai din gura”. Aceste coruri care cu timpul se sting reflecta cel mai clar sentimentele lipovenilor. Oraselul moldav Târgu Frumos are si un ansamblu numit Kalinka. “Pamântul e aur negru. Am vazut deunazi un petec ingrasat cu gunoi, un cernoziom rar. Il aram. Puhav si frumos, imi venea sa il manânc. Cu acest pamânt suntem cei mai bogati oameni de pe glob. astia suntem, oameni care mâncam pamânt. Ca noi si rosia ce suntem, nu tot pamânt este!”. Aur negru.
Portret lipoveni
In Moldova, lipoovenii sunt imprastiati in localitati ca Iasi, Suceava, Roman, Focuri, Bratesti, Lespezi, Todiresti, Manolea, Falticeni, Satul nou - Sacalin. Ei au venit in România in secolul al XVIII-lea, fugind de reforma initiata de tatal tarului Petru I, care ii obliga sa-si rada barbile. La Tg. Frumos, lipovenii constituie un fel de coloana vertebrala a orasului. Pe ei se bazeaza orice primar. Promintându-le construirea unui biserici, un primar comunist a inaltat un stadion in câteva zile pe timpul comunismului, beneficiind de ajutorul comunitatii lipovenesti. Ichim, “vrednic” si la bani, a pietruit singur drumul din centrul orasului pâna acasa. “Am dat trei familii de pe strada noastra câte 10.000 de lei si ne-au adus comunistii piatra. Pe atunci o Dacie era 45.000 de lei si era considerata scumpa”.
Lipovenii si-au pastrat portul. “Mergem imbracati cu haine speciale la biserica. Femeile se acopera cu kasinka si au imbracamintea lor speciala ca si barbatii, cu brâu, cu poisec, cu bichis, cu rubasca si toate cele lipovenesti. Haina neagra. Si barba lunga, cât mai lunga. Dintre obiceiuri: lipovenii trebuie sa stie limba slavona, iar preotul nu se alege decât daca a implinit 30 de ani. Trebuie sa fie om gospodar. De altfel, se intreaba populatiacine e gospodar, daca e la locul lui, nu e fustangiu, betiv. Un om deja format care se stie ca nu mai poate sa mai cada in aceste patimi. Si Ichim a indeplinit la vremea respectiva toate aceste conditii.
