Se face prea mult curent pe Dunare

27 Sep 2004 • 00:00

SECRETELE DELTEI - OFUL PESCARILOR

Pestii curentati raman sterili. Li se blocheaza un muschi si mor primavara, in sezonul depunerii icrelor. Curg tone de peste mort pe Dunare Patru semintii aruncate de timp pe Grindul Letea traiesc in pace, pentru ca n-au de impartit decat bucuriile sufletului si nevoile lumesti.

VALENTIN ZASCHIEVICI

Ziua Maicii Domnului, pe stil vechi, la biserica din Letea a strans la un loc suflarea omeneasca din satele dimprejur. Mare sarbatoare, preacinstita slujba, mangaiere sufleteasca si pentru vecinii din C.A. Rosetti si Sfistofca, pentru care e mai greu sa asculte liturghia pentru simplul motiv ca in satele lor, cu biserici in constructie, n-au parte de popa. Nu fu usor drumul spre sat. L-am batut cu pasul prin nisipul ce-ti intra sub piele, apoi cu tractorul, vreme de ore bune. Am pierdut inceputul slujbei, dar am putut macar sa intelegem necazurile oamenilor. Am aflat, in sfarsit, de la Vanea, Fedea si Misa de ce s-a imputinat pestele. Iata explicatia lor:

"Curge prea mult curent pe Dunare." Adica apa merge prea repede? "Nu, e curentul de la barcile cu motor ale braconierilor. Ii auzim noaptea cum trec in viteza si stim ca merg la curentat peste. Au un aparat, il leaga la bornele bateriei si uite crapul cu burta-n sus. Sunt greu de prins, daca apare cineva, arunca aparatul in apa. Si cei pe care-i prind scapa cu pilele de la Politie si de mai sus. La cati bani fac, isi permit pile inalte." Necazul oamenilor e de inteles: "Curentul face victime in timp. Pestii care nu mor raman sterili. Li se blocheaza un muschi si mor primavara, in sezonul depunerii icrelor. Curg tone de peste mort pe Dunare. Se dau explicatii copilaresti, ca e poluare, ca e ploaie acida. Nu, pestele moare de la curent".

Ajungem in curtea bisericii, unde se pusese deja masa mare, pricina de bucurie pentru nevoiasii din trei sate. Gospodine mandre ca au fost si anul asta la inaltime munceau cot la cot, romance, lipovence si ucrainene, sa indestuleze musafirii care nu se mai terminau. Politistul satului odihnea, cu ochii pe betivi, sa nu faca vreun pocinog. Iubit de toti politaiul asta care n-a fost nevoit sa bage la puscarie pe nimeni: "Din saracie nu fura nimeni. De omorat nu se omoara. Alte rele nu fac, ca aici credinta in Dumnezeu e mare!". Apare si primarele, domnuâ€™ Antonel, mai mare peste satul de romani Rosetti, peste ucrainenii de la Letea, lipovenii de la Periprava si Sfistofca si bulgarii de la Cardon. Antonel, primar fara buget. Din impozite si taxe ii intra in primarie jumatate de miliard pe an. De unde bani pentru ajutor social? Nu l-a mai platit de doua luni si multi isi pun speranta intr-insul. Ar vrea sa le faca oamenilor drum asfaltat intre sate, dar SAPARD-ul nu-i de nasul lui: "Iti cere 10% coparticipare. Poti sa razi de mine, dar la un proiect de 500.000 de euro, noi trebuie sa punem 50.000. Chiar si-atat e prea mult pentru noi. Si-asa stam la mila judetului, tanjind s-avem si noi turisti. Dar ce turist iti vine daca n-ai apa si sosea?".

Noi plecam. Primarul ramane cu prietenii de la Sulina sa aranjeze boxele, pentru ca in acea seara de Sfanta Maria se vor bucura si tinerii: discoteca sub cerul liberâ€¦

NOUA ORE DE DRUM PANA LA TULCEA

Casutele mici, majoritatea acoperite cu stuf si indoite de vantul care rar se linisteste in aceasta zona strajuiesc drumurile nisipoase si prafuite. Chiar daca sunt izolati de lumea civilizata, locuitorii din satul Letea, comuna C.A. Rosetti n-au fost binecuvantati de Dumnezeu sa isi poata tine barcile aproape. Satul lor - uitat parca de lume - se afla la kilometri buni de apele Dunarii. Intr-una dintre casele mici, in apropierea bisericii din sat, un batran statea cu baba lui pe prispa. Povesteau in ucraineana, pe limba lor. "Suntem aici de patru generatii. Tatal meu a fost pescar, iar eu am lucrat tot pe balta. Acum sunt prea batran sa mai ies la peste", povesteste Constantin Pocora. Sta si se mai gandeste putin la ce era satul cand era el tanar. Erau oameni mult mai multi, dar acum au plecat la oras. Acum are 78 de ani si mai are doar amintiri. "Suntem izolati aici. Am vrut sa plec si eu cu sotia atunci cand eram tineri. Dar n-am vrut sa ne lasam parintii aici. Si am ramas. In schimb i-am lasat pe copiii nostri sa plece", adauga batranul. Ca sa ajungi de aici la Tulcea trebuie sa te trezesti la doua dimineata, sa mergi cu tractorul pana la Periprava, iar de acolo sa iei pasagerul, care pleaca pe la ora 4 si face sapte ore. In total, noua ore de drum. Agripina, femeia lui Constantin, nu sta la vorba. Si-a gasit de lucru prin gradina. Oamenii de aici au gospodarii serioase. Au legume in gradina si animale in staul. Dar pretul cu care reusesc sa isi vanda vacile este mic. Si atunci nu prea merita sa le tina. Nici din turism nu se pot scoate bani. Zona este atat de izolata, incat nici oamenii aflati in vacanta nu se incumeta sa ajunga pana aici. "Nu avem aici in sat nici medic, nici asistent, nimic. Pentru orice trebuie sa mergem pana la C.A. Rosetti", se mai plange batranul ucrainean. Ne conduce pana la poarta si se uita trist in urma noastra. Cei care ii calca pragul casei sunt rari.

In fata unei case micute, desprinsa parca dintr-o poveste de demult, o femeie taia bostani pentru vaci. Are 78 de ani si de peste 20 de ani traieste singura. Mosul ei s-a dus in lumea cealalta. "Sunt nascuta aici si m-am casatorit la Sulina. Am locuit o perioada acolo, dar era imediat dupa cel de-al doilea razboi mondial si era greu ca nu era mancare. Si atunci ne-am mutat aici", povesteste Ana V. Chiselev. "Ne-ar trebuie un calendar si pentru noi care suntem ortodocsi de rit vechi. Ca e greu sa calculezi, mai ales daca nu ai scoala multa. Eu nu am facut decat o clasa, ca eram frati multi. Dar stiu sa scriu si sa citesc cat de cat", spune femeia. Ii scrie din cand in cand fiicei ei de la Tulcea cate o scrisoare. Ca au plecat amandoi copiii ei din sat. Ar fi fost prea izolati. (Cristian Petru)

BATRANII SE TEM DE IARNA

La intrarea in Sfistofca, un batran cu ochelari cu sticla groasa sta sprijinit in toiag, in apropierea apei. In fiecare zi, batranul priveste curios la satenii intorsi de la targ sau la putinii turisti care se aventureaza in zona. Asteapta parca o minune sa se intample. Satul este locuit numai de batrani pe care-i cunoaste de-o viata. Le stie toate secretele. Multe dintre familiile tinere din sat au plecat la oras. Au inceput sa-si ia si parintii. Putinii tineri care au ramas sunt condamnati. Nu au ce sa lucreze. Pescuitul aproape a murit. "Chiar saptamana asta, doi batrani au fost luati la Sulina. Iarna este foarte greu aici. Suntem izolati. Fiecare se descurca cum poate. Ne mai ajuta copiii cu una, alta", ne spune Serbov Parfenti, de 74 de ani. "Vrem sa intram in Europa, dar cu ce? Cu nadragii rupti in fund?" Mosneagul, fost pescar, isi aduce aminte cu placere de vremurile trecute, cand se zbenguia pe ape la carma lotcii.

Accesul pe Grindul Letea se face cu greutate. Iarna, cand apele sunt inghetate este o adevarata aventura. "Acum trei ani, de Sfantul Ion, a dat un ger de a inghetat bratul Chilia. Pe Sulina se putea circula pentru ca treceau impingatoarele", ne-a istorisit un satean. "Cativa sateni care au plecat cu pasagerul au ramas blocati printre gheturi. Plecasera la cumparaturi pentru ca au ramas fara alimente." Comerciantii din zona au si ei probleme cu aprovizionarea. "Bancile comerciale le acorda imprumuturi pentru a-si face stocuri de alimente pe perioada iernii. Nu prea apelam la ele pentru ca sunt costisitoare." Lipovenii din Letea se ocupa cat pot cu agricultura. Au gradini care "rodesc daca ploua la timp", spun ei.

"Anul asta a fost un an bun. A plouat cand a trebuit si s-a facut porumbul. Altfel nu trecea de un metru, era pipernicit. Avem totusi noroc pentru ca panza freatica este mai sus decat la Rosetti." Pescuitul este o amintire. Doar vanatoarea mai merge. Pentru a avea ce pune pe masa, gospodarii cresc animale. Pe langa asta, cai. Ii lasa liberi pe grind. Fiecare om are, in medie, vreo 20 de cai. Foloseste doar unul. (Cosmin Babii) "Chiar saptamana asta, doi batrani au fost luati la Sulina. Iarna este foarte greu aici. Suntem izolati. Fiecare se descurca cum poate. Ne mai ajuta copiii cu una, alta" - Serbov Parfenti