x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport eXtrasport Eugenie Bouchard le-a luat banii americanilor după ce a alunecat la US Open

Eugenie Bouchard le-a luat banii americanilor după ce a alunecat la US Open

de Dan Constantin    |    28 Feb 2018   •   10:58
Eugenie Bouchard le-a luat banii americanilor după ce a alunecat la US Open

Când cazi, e bine să-ți alegi locul! Eugenie Bouchard ,răsfățata sportivă a Canadei, va obține o sumă considerabilă în urma acordului cu organizatorii turneului de Grand Șlem de la New York, chemați în instanță pentru daunele produse jucătoarei. În 6 septembrie 2015, după un meci de dublu mixt, Bouchard a intrat într-o sală de recuperare și a alunecat pe  podea, suferind o contuzie puternică. Podeaua fusese curățată cu o substanță chimică toxică fără ca sportivii să fie avertizați.Procesul s-a încheiat săptâmăna trecută la New York. Bouchard a declarat în fața juriului că în urma accidentării a fost nevoită să se retragă din turneu unde era calificată în turul patru la simplu și în turul doi la dublu și dublu-mixt. Pe seama accidentării din septembrie 2015, Bouchard pune ieșirea ei din top 100 și întreruperea colaborării cu Jimmy Connors. În momentul accidentării Bouchard era pe locul 25 mondial, după ce la începutul anului se afla pe pozitia 7. Cert este că la US Open, Bouchard se afla în revenire de formă și câștigase trei partide la simplu și două la dublu.

Avocații jucătoarei din Canada nu au precizat suma pe care o va primi Bouchard în urma acordului cu Federația Americană de Tenis și responsabilii turneului, dar ei au spus că „e vorba de milioane, multe milioane de dolari”.

 

 

×
Subiecte în articol: eugenie bouchard