x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Ultima etapă în Liga a doua. CSMS Iaşi şi CS Universitatea Craiova au câştigat cele două serii

Ultima etapă în Liga a doua. CSMS Iaşi şi CS Universitatea Craiova au câştigat cele două serii

de Agerpres    |    07 Iun 2014   •   22:27
Ultima etapă în Liga a doua. CSMS Iaşi şi CS Universitatea Craiova au câştigat cele două serii

CSMS Iaşi a câştigat Seria I, iar CS Universitatea Craiova a terminat pe primul loc în Seria a II-a, sâmbătă, după meciurile din ultima etapă a Ligii a II-a de fotbal.

CSMS Iaşi a învins pe ACS Berceni cu scorul de 3-1, în Copou, iar CS Universitatea Craiova, după 3-0 cu CSM Rm. Vâlcea, a sărbătorit în Bănie promovarea în Liga I, care ar trebui certificată de Federaţia Română de Fotbal săptămâna viitoare.

Rezultatele din ultima etapă:

Seria I - play-off - etapa a 10-a:

SC Bacău - FC Clinceni 1-1

CSM Unirea Slobozia - Rapid Bucureşti 1-1

CS Municipal Studenţesc Iaşi - ACS Berceni 3-1

CS Municipal Studenţesc Iaşi a terminat pe primul loc, cu 38 puncte, urmată de Rapid Bucureşti, 35 p, CSM Unirea Slobozia, 33 p, FC Clinceni, 32 p, ACS Berceni, 14 p, SC Bacău, 13 p. Primele două promovează în Liga I.

Seria I - play-out - etapa a 10-a:

FC Farul Constanţa - CF Brăila 1-2

Rapid CFR Suceava - Unirea Tărlungeni 4-2

Gloria Buzău - Dunărea Galaţi 2-1

CF Brăila a terminat pe primul loc, cu 34 puncte, urmată de Gloria Buzău, 32 p, Unirea Tărlungeni, 31 p, Rapid CFR Suceava, 29 p, Dunărea Galaţi, 26 p, Farul Constanţa, 13 p. Ultimele trei clasate retrogradează.

Seria a II-a - play-off - etapa a 10-a:

Gloria Bistriţa - CS Metalul Reşiţa 2-3

CS Universitatea Craiova - CSM Râmnicu Vâlcea 3-0

Miercuri 4 iunie a avut loc meciul FC Olt - ASA Tg. Mureş 1-0.

CS Universitatea Craiova a câştigat Seria a II-a, cu 37 de puncte, urmată de ASA Târgu Mureş, 34 puncte, CSM Râmnicu Vâlcea, 30 p, CS Metalul Reşiţa, 26 p, Gloria Bistriţa, 24 p, FC Olt Slatina, 15 p. Primele două clasate promovează în Liga I.

Seria a II-a - play-out - etapa a 10-a:

FC Olimpia Satu Mare - CS Minerul Motru 4-1

CS Mioveni - UTA Arad 3-0 (UTA nu a fost programată şi pierde meciul la ''masa verde'')

În clasament, pe primul loc a terminat FC Olimpia Satu Mare, cu 42 puncte, urmată de CS Mioveni, 34 p, FC Bihor Oradea, 29 p, FC UTA Arad, 15 p, CS Minerul Motru, 13 p, FC Universitatea Craiova, 6 p. Ultimele trei echipe retrogradează. 

×
Subiecte în articol: liga a II-a cs universitatea craiova