x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Elefantul pe vinil

Elefantul pe vinil

de Dana Andronie    |    09 Apr 2010   •   00:00
Elefantul pe vinil

În aceste vremuri... cântăcioase, cu tot felul de prefabricate acordate cu silicoane şi dotate cu talent de unică folosinţă, cineva "îndrăzneşte" să apară pe vinil. Acest cineva s-a gândit să-şi răsplătească fanii pentru anduranţa la prostie cu "Cântece de şemineu" pe disc de vinil.



După Alexandru Andrieş, numai Nicu Alifantis mai putea să iasă pe piaţă cu un vinil, în ediţie limitată, doar pentru "gurmanzii" muzicii sale. Lansarea discului are loc la Scala la 19 aprilie, ora 19:30, când va prezenta pentru a doua oară, în faţa marelui ecran, "Cântecele de şemineu". Alifantis va fi însoţit pe scenă, şi de această dată, de Berti Barbera, Adrian Flautistu, Marcel Moldovan, Mediana Vlad, Mircea Ciurez, Virgil Ianţu, Bogdan Tudor.

"Un cântec simplu, sincer e ca un ceai bun englezesc, ca o ţigară bună de foi, ca un vechi whisky malt, scoţian, ca o femeie frumoasă, ca o carte pe care n-o mai poţi lăsa din mână sau ca un vechi platou din argint, pe care ţi se aduc toate delicatesele din lume", declară artistul.

PLASTICUL E PLASTIC!
Nicu Alifantis nu şi-a propus niciodată să facă şlagăre. Nu se scoală dimineaţa spunându-şi: "Astăzi voi fi genial şi voi face hituri care vor dăinui zeci de ani". Face muzica din plăcere. A ştiut încă de la începutul carierei sale că este important să faci bine un anumit lucru şi să pui multă pasiune. A tratat poezia cu mult respect, a îmbrăcat-o în frac şi a ieşit cu ea pe podium. "Gaşca din care am făcut eu parte, cu Saftiuc, cu Vintilă, cu Florian, cu Stănculescu, cu Vali Sterian, a avut aplecarea spre poezia de bună calitate - îşi aminteşte Elefantul.

La vremea aceea îi făceam pe tineri să pună mâna pe poezia de bună calitate, să citească poeziile pe care le auzeau în cântece. Astăzi, altele sunt pretenţiile. E vorba despre o perioadă mai terre ŕ terre a muzicii, cu impact direct, cu ritmuri foarte la obiect. Sunt urmărite impactul şi câştigul imediat. E firesc să fie aşa, pentru că trăim într-o societate în care lucrurile se dezvoltă mult mai rapid decât acum 30 de ani, când am debutat eu."

Acum, oamenii mai au starea de a veni la un concert doar dacă sunt admiratori şi îşi doresc foarte mult acest lucru. Este o perioadă de tranziţie, care pare a nu avea sfârşit. Mai credem însă că într-o zi, care se lasă mult aşteptată, lucrurile se vor aşeza de la sine şi lumea se va întoarce la valorile adevărate. "E ca şi cum ai face diferenţa între un salam de plastic şi unul de casă. Plasticul e plastic, nu are cum să te mulţumească, şi tot cârnatul de casă va avea gustul mai bun", mărturiseşte Alifantis.

PERFECT!
"A fi, a fi, a fi cu disperare, a exista peste limite; tristeţe, nenoroc, fericit, zdravăn şi gata oricând să începi totul de la început, a fi cu îndârjire, a trăi atâta timp cât ceea ce e mai scump în tine e viu ca pământul pe care nimeni nu-l poate opri să existe unic şi uriaş în univers", striga din toată fiinţa Nichita Stănescu.

În Nicu Alifantis cântecele sunt vii, pământul dinlăuntrul său artistic a rămas roditor. L-a cântat de nenumărate ori pe Nichita şi a avut capacitatea de a desluşi tainele Poetului şi a le preda mai departe. Prin muzica sa, Alifantis a încercat (şi, culmea, a reuşit) să fie perfect. Nichita spunea că globul pământesc este mult prea mic şi mult prea neîncăpător ca să avem dreptul singuratic la eroare. "Fii perfect aici, ca să poţi greşi între două stele, unde e loc liber şi imens, şi înţelegere pe măsură!"

×
Subiecte în articol: antimonden