x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Sărbătoare în pas de tango

Sărbătoare în pas de tango

21 Mai 2010   •   00:00

Opera Naţională Bucureşti va găzdui marţi, 25 mai, evenimentul Tango del Bicentenario, realizat în parteneriat cu Ambasada Republicii Argentina şi dedicat Zilei Naţionale a Argentinei, cu prilejul împlinirii a 200 de ani de când s-a constituit primul guvern naţional argentinian, la 25 mai 1810.

Studioul Experimental de Operă şi Balet "Ludovic Spiess" (SEOB) din cadrul Operei Naţionale Bucureşti (ONB) va prezenta în foaierul galben, începând cu ora 18:30, spectacolul "TANGO EMOCIÓN", prin care mezzosoprana Oana Andra, baritonul Andras Chiriliuc şi pianista Mihaela Vâlcea vor conduce invitaţii într-o incursiune pasională în lumea tango-ului. Regia şi coregrafia sunt semnate de Valentin Roşca. Programul spectacolului, care a avut premiera în luna februarie a acestui an, cuprinde melodii de Carlos Gardel, Marcel Lattes, Astor Piazzola, Ángel Villoldo, Juan Carlos Cobian, Marianito Mores, C.A. Bixio, Edgardo Donato, Gerardo Matos Rodríguez, Juan de Dios Filiberto, Julio César Sanders, pe versuri de Eladia Blázquez, Carlos César Lenzi, Enrique Santos Discepolo, Carlos Gardel etc.

După spectacol, Analia Selis (voce), Răzvan Suma (violoncel) şi Julio Santillán (chitară) vor interpreta teme muzicale argentiniene. Seara se va încheia cu o demonstraţie de dans a şcolilor de tango din România: AyA Tango, Barrio de Tango, Fábrica de Tango, Lucian y Monica, Mandala Tango, Tango Brujo, Tango Nada Más, Tango Tangent, demonstraţie care va avea loc în foaierul ONB, pe muzică interpretată de Alexandru Nuca (chitară, voce). De asemenea, publicul va putea admira o expoziţie de fotografii reprezentative din Argentina.

×
Subiecte în articol: arte