Xenofob, dar mă tratez

Alte două volume au apărut în colecţia "Ghi­­dul xenofobului" (Editura Nemira), ce­le dedicate israelienilor şi germanilor. Ur­mea­ză câteva pasaje, în cheie umoristică.

Să începem aşadar şi fără menajamente cu germanii... Consideraţi, potrivit tradiţiei, o naţiune de roboţi cu capul pătrat, a căror limbă aduce aminte de zgomotul de canalizare, ale căror maşini le bat pe toate celelalte şi a căror echipă de fotbal câştigă aproape toate meciurile, s-ar zice că germanii sunt invulnerabili. Dar în spatele faţadei descoperi o naţiune incontestabil nesigură de sine: nu ştie unde se găseşte, încotro se îndreaptă, nu ştie măcar cum de a ajuns acolo. În căutarea refugiului din faţa incertitudinilor lumeşti, se bizuie pe de o parte pe ordine şi pe sistem, pe stat şi pe Banca Centrală Europeană.

Francezii îi privesc pe germani cu neîncredere şi cu oarecare aversiune, încercând să-i ţină la respect printr-o strânsă prietenie. Italienii sunt consternaţi de capacitatea germanilor de a rezolva totul fără să mituiască pe nimeni, dar îi consideră complet lipsiţi de stil. Pentru austrieci, germanii buni sunt cei aflaţi cât mai departe, preferabil dincolo de Atlantic, sau chiar şi mai departe. Recunoscând că există o afinitate culturală între Viena şi Berlin, consideră că nu există nici o legătură cu vecinii lor apropiaţi, bavarezii.

În Germania, viaţa e serioasă, la fel ca toate celelalte lucruri. În afara Berlinului, nici măcar umorul nu este considerat ceva de râs, iar dacă ţii neapărat să spui o glumă, trebuie să faci mai întâi o cerere. Germanii resping cu tărie ceea ce este irelevant, frivol, accidental. Capacitatea de a face descoperiri norocoase, din întâmplare, nu are echivalent în limba lor. Motivul: asemenea lucruri nu sunt "ernsthaft", serioase. Li se pare de neconceput (şi de nedorit) ca o idee bună să vină din senin sau din partea unei persoane lipsite de calificarea adecvată. În general vorbind, germanii preferă să se lipsească de o invenţie ingenioasă, decât să recunoască esenţa întâmplătoare şi haotică a creativităţii.   

Israelienii..
"Am ajuns pe hartă!" a declarat Tal Brody, căpita­nul echipei naţionale de baschet a Israelului după o victorie în preliminariile Campionatului European. Aspiraţia la un loc pe hartă este un rezumat foarte concis al naţionalismului israelian.

Israelienii încearcă să nu se vadă prea des unii pe alţii - literalmente. Când călătoresc în străinătate, evitarea conaţionalilor este considerată sport naţional. Un israelian are abilitatea de a-şi depista un compatriot într-o gloată de spectatori care cască gura la o filmare pe o stradă din Los Angeles. Îl zăreşte şi instantaneu îl displace, iar dacă celălalt îi va observa căutătura încruntată (aşa cum se va întâmpla în mod inevitabil), sentimentul va deveni reciproc. Dacă ame­ri­­canii vor forma o echipă de cinci persoane pentru un proiect de inginerie, israelienii vor însărcina un singur om care are experienţă în unele aspecte ale întreprinderii şi doar a auzit despre celelalte. El este israelianul esenţial, un kolboznik ("priceput la toate"). Poate că produsul său nu va fi perfect, dar va func­ţi­o­na, iar asta pentru o treime din costul şi timpul ne­ce­sare celorlalţi. Nu-l bateţi la cap cu date, detalii şi planuri. De ce să planifici, când poţi să improvizezi?