x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Din dosarele Securităţii Fişă Aurel Dragoş Munteanu Ianuarie 1989

Fişă Aurel Dragoş Munteanu Ianuarie 1989

14 Ian 2009   •   00:00

Aurel Dragoş Munteanu, în vârstă de 47 ani, absolvent al Facultăţii de Filologie, exclus din partid, membru al Uniunii Scriitorilor, căsătorit, are doi copii, se situează în continuare pe poziţii necorespunzătoare:



  • A refuzat să semneze lua­rea la cunoştinţă a reglemen­tărilor legale privind contactele cu cetăţenii străini, iar la 9 noiembrie 1988 a înaintat o scrisoare de protest pe această temă conducerii Uniunii Scriitorilor, al cărei conţinut a fost difuzat, în aceeaşi zi, pe postul de radio "Europa Liberă".
  • În luna decembrie 1988, în trei emisiuni succesive, postul de radio "Vocea Americii" a difuzat un interviu cu conţinut denigrator, luat telefonic lui Aurel Dragoş Munteanu de către Dorin Tudoran. Ulterior, acelaşi interviu a fost reluat şi de "Europa Liberă".
  • Împreună cu Mircea Dinescu şi alţi scriitori, a iniţiat şi redactat proiectul unui aşa-zis memoriu colectiv de protest, cu conţinut duşmănos, care urma să fie difuzat în ţară şi unor agenţii de presă străine.
  • Fără aprobarea forurilor competente, întreţine relaţii cu diplomaţi străini şi cu agenţi ai posturilor de radio reacţionare din exterior, cărora le-a furnizat date ce au fost folosite ulterior în propaganda antiromânească.
  • Faţă de persoanele apropiate din mediu, adoptă o poziţie profund ostilă, pozează în "victimă" a regimului şi co­mentează tendenţios situaţia social-economică din ţara noastră.
  • În discuţiile cu persoanele din anturaj, Aurel Dragoş Munteanu a afirmat că intenţionează să redacteze un material privind "unele abuzuri" ale conducerii revistei Luceafărul, pe care ar dori să-l trimită clandestin în exterior, pentru a fi difuzat prin diferite mijloace de propagandă ostile RS România.
  • Şi-a manifestat dezacordul faţă de hotărârea, pe care o consideră un act de represiune politică, a conducerii Uniunii Scriitorilor, de a fi scos din presă şi transferat, începând cu 1 ianuarie a.c., la Muzeul Literaturii Române, în funcţia de muzeolog. Nu s-a prezentat la noul loc de muncă nici în prezent.
  • Rezultă că Aurel Dragoş Munteanu caută pe orice cale să-şi creeze o aşa-zisă platformă, care să-i permită spriji­nul din exterior, pentru a se stabili în străinătate. Are o ati­­tudine deosebit de duşmănoasă şi se dedă la acţiuni osti­le, făţişe şi provocatoare, incitându-i şi sprijinindu-i pe alţii.

Cartea Albă a Securităţii, Istorii literare şi artistice (1969-1989), Bucureşti, Serviciul Român de Informaţii, 1996.

×